Vaticanul gata să coopereze la investigarea prelatului arestat pentru fraudă
28.06.2013, Vatican (Catholica) - Un prelat italian, deja suspendat din funcţia sa din Vatican, fiind supus unei investigaţii sub suspiciunea de spălare de bani, a fost arestat astăzi, 28 iunie, pentru fraudă, corupţie şi într-un caz separat calomnie. Mons. Nunzio Scarano, preot al Arhidiecezei de Salerno-Campagna-Acero, a condus serviciul de contabilitate analitică al Administraţiei Patrimoniului Sfântului Scaun, biroul responsabil de bunurile şi investiţiile Vaticanului.
Pr. Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, a spus că Mons. Scarano a fost suspendat în luna mai, „imediat ce superiorii lui au fost informaţi de faptul că este supus unei anchete”. Regulile Vaticanului cer suspendarea oricărui angajat care este subiectul unor investigaţii judiciare, a explicat pr. Lombardi. Şi a continuat: „Sfântul Scaun nu a primit încă vreo cerere în acest sens de la autorităţile italiene corespunzătoare, dar confirmă că este gata să colaboreze pe deplin.” Autoritatea de Informare Financiară (AIF) a Vaticanului, care urmăreşte legalitatea şi transparenţa activităţii financiare a Vaticanului şi a conturilor bancare asociate, „urmăreşte problema pentru a lua, dacă este necesar, măsurile potrivite”, a susţinut pr. Lombardi. Nu a dorit să spună dacă Mons. Scarano este deja investigat de AIF.
Alături de un contabil şi un fost agent secret, Mons. Scarano a fost arestat în cadrul unei investigaţii declanşate în Roma privitor la un complot de aducere a 20 de milioane de euro din Elveţia în Italia, cu un avion guvernamental italian, fără a se declara banii autorităţilor italiene. Prelatul susţine că a încercat să îşi ajute prietenii italieni să îşi recupereze banii pe care i-au dat bancherului spre investire, şi că a promis să plătească agentul secret pentru aranjarea zborului. Arestarea a venit la câteva zile după ce a devenit publică anchetarea Mons. Scarano de secţia din Salerno a poliţiei financiare, sub suspiciunea de spălare de bani, după ce s-a aflat că a oferit oamenilor bani în schimbul unor cecuri marcate ca donaţii. Prelatul s-a explicat că nu a dorit să îşi depună banii pe numele lui, deoarece nu a dorit ca angajaţii băncii să ştie câţi bani are.
Pe lângă contul dintr-o bancă italiană, Mons. Scarano a spus că mai are un cont la Banca Vaticană, numită oficial Institutul pentru Operele Religioase. Pr. Lombardi a spus că, fiind angajat al Vaticanului, prelatul are dreptul de a avea un cont la IOR. Purtătorul de cuvânt a spus că situaţia Mons. Scarano este puţin probabil să fie investigată de noua comisie pontificală înfiinţată de Papa Francisc pe 24 iunie, pentru a analiza activităţile şi misiunea Băncii Vaticane. „Comisia are un ţel mai larg” decât problemele potenţiale legate de un cont personal, a spus pr. Lombardi. Activitatea suspectă este investigată de AIF, care poate înainta cazul tribunalului Vaticanului pentru anchetă şi, dacă este cazul, condamnare.
