Papa Francisc: Curajoşi în ciuda slăbiciunii noastre
02.07.2013, Vatican (Catholica) - Creştinii sunt chemaţi să fie curajoşi în ciuda slăbiciunii lor. Trebuie să recunoaştem că suntem slabi şi că, uneori, trebuie să fugim din faţa păcatului fără nostalgie, fără a privi înapoi. Nu trebuie să lăsăm ispita sau teama să ne ţină departe de Dumnezeu. În schimb trebuie să învăţăm că „soldatul care fuge va sluji în alt război”. Aceasta a fost ideea centrală a predicii Papei de la Liturghia de marţi dimineaţa. Alături de Papă au concelebrat Cardinalul Manuel Monteiro de Castro şi Arhiepiscopul Beniamino Stella, dar şi Arhiepiscopul Ioan Robu de Bucureşti. Au asistat preoţi şi angajaţi ai Tribunalului Penitenţeriei Apostolice şi un grup de la Academia Eclezială Pontificală.
Papa Francisc a pornit ca de obicei de la lecturile zilei, analizând patru „posibile atitudini în situaţiile de conflict, în situaţiile dificile”: a acţiona cu ezitare, a privi mereu înapoi, a-ţi fie frică să te întorci la Domnul şi harul Duhului Sfânt. Prima atitudine este cea a „încetinelii” lui Lot. El s-a decis să părăsească cetatea înainte să fie distrusă, dar o face încet. Îngerul îi spune să fugă, dar el poartă cu sine „incapacitatea de a se detaşa de rău şi de păcat”. Sfântul Părinte a subliniat că şi noi dorim să ieşim, suntem hotărâţi să facem astfel, „dar este ceva ce ne trage înapoi”, iar Lot începe să negocieze până şi cu îngerul. „Este atât de greu să tai legăturile cu o situaţie de păcat. Este greu! Chiar şi în ispită este greu! Dar vocea lui Dumnezeu ne spune astfel: ‘Fugi! Nu poţi lupta acolo, deoarece focul şi sulful de vor ucide. Fugi!’ Sf. Tereza a Pruncului Isus ne învaţă că, uneori, în unele ispite, singura soluţie este fuga, şi nu trebuie să ne fie ruşine să fugim; să recunoaştem că suntem slabi şi trebuie să fugim. Înţelepciunea populară, în simplitatea ei, spune cumva ironic: ‘Soldatul care fuge va sluji în alt război’. Să fugim pentru a merge pe calea lui Isus.”
Pontiful a continuat amintind că îngerul îi spune lui Lot să nu privească înapoi, să fugă şi să ţină privirea înainte. Aici, a spus el, este un alt sfat, despre depăşirea nostalgiei după păcat. Gândiţi-vă la Poporul lui Dumnezeu în deşert, a invitat Papa: „Au totul, aveau promisiunile, totul”. Şi totuşi „erau nostalgici după ceapa din Egipt” şi această „tânjire i-a făcut să uite că mâncau acele cepe pe masa sclaviei”. Exista acel „dor al întoarcerii”. Şi sfatul îngerului, a subliniat Papa, „este înţelept: Nu privi înapoi! Mergi tot înainte!” Noi nu trebuie să acţionăm asemenea soţiei lui Lot: noi trebuie „să lăsăm în urmă nostalgia, deoarece există mereu şi ispita curiozităţii”. „În faţa păcatului trebuie să scăpăm de orice nostalgie. Curiozitatea nu ajută, ci strică! ‘Dar într-o astfel de lume a păcatului, ce putem face? Cum este oare acest păcat? Aş dori să ştiu…’ Nu, să nu faci aceasta! Curiozitatea îţi va dăuna! Fugi şi nu privi înapoi! Noi suntem slabi, noi toţi, şi trebuie să ne apărăm. A treia situaţie este cea din barcă: este teama. Când se porneşte furtuna pe mare, barca este lovită de valuri. ‘Salvează-ne, Doamne, suntem pierduţi!’, spun ei. Teama! Şi aceasta este o ispită de la diavol: să ne fie teamă să mergem înainte pe calea Domnului.”
Există ispita de a spune „este mai bine să stăm aici, unde sunt în siguranţă”. Dar, a avertizat Papa, „aceasta este sclavia Egiptului. Mă tem să merg înainte, mi-e teamă unde mă va duce Domnul.” Teama însă „nu este un bun sfătuitor”. Isus a spus „de atâtea ori: ‘Nu vă fie teamă’. Teama nu ne ajută.” A patra atitudine este „harul Duhului Sfânt”. Când Isus linişteşte apele agitate ale mării, discipolii din barcă sunt plini de uimire. „În faţa păcatului, a nostalgiei, a fricii”, a spus el, trebuie să ne întoarcem întotdeauna la Domnul. „Privind la Domnul, contemplându-l pe Domnul. Acest dar ne oferă uimirea unei noi întâlniri cu Domnul. ‘Doamne, am această ispită: doresc să rămân în această situaţie de păcat; Doamne, sunt curios de aceste lucruri; Doamne, îmi este teamă.’ Iar ei l-au privit pe Domnul: ‘Salvează-ne, Doamne, suntem pierduţi!’ A urmat uimirea în faţa unei noi întâlniri cu Isus. Nu trebuie să fim nici creştini naivi, nici creştini căldicei, ci curajoşi, bravi. Suntem slabi, dar trebuie să fim curajoşi în slăbiciunea noastră. Şi adesea curajul nostru trebuie să se vadă în fuga fără a privi înapoi, pentru a nu cădea în teama viclenei nostalgii. Nu vă fie teamă şi priviţi mereu spre Domnul!”
