Campus „Vara împreună” la Gioseni
13.07.2013, Iaşi (Catholica) - Campusul „Vara împreună” din anul acesta din Gioseni s-a desfăşurat în parcul Şcolii „Ion Strat”, având tema „Mai bine moartea decât păcatul”. A început la 1 iulie şi a durat până la 7 iulie 2013. Au participat peste 20 de animatori şi 150 de copii care au fost împărţiţi pe patru grupe de culori diferite: roşu, galben, verde şi albastru. În anul acesta s-a pornit de la viaţa Sfântului Dominic Savio (căruia îi aparţin cuvintele temei), împărţită în cinci părţi, pentru a fi prezentată în fiecare zi câte o parte.
„În prima zi am început cu bansuri la care au participat cu toţii şi după i-am anunţat pe fiecare din ce grupă fac parte, fiecare a stat la grupa lui şi l-am ascultat pe părintele vicar care a prezentat prima parte din viaţa lui Dominic Savio”, scrie Andreea Patraşc pentru Ercis.ro. „După prezentare, fiecare grupă s-a retras şi am organizat împreună jocuri de cunoaştere, şi fiecare echipă a compus un slogan. La ora 18.00 ne-am adunat şi ne-am pregătit pentru Sfânta Liturghie, aşezaţi pe grupe am plecat spre biserică. […] În următoarele zile ne-am întâlnit în parc începând cu ora 14.00, am început ca de fiecare dată cu bansuri, cu o rugăciune, ca să ne ajute Dumnezeu pe parcursul zilei, am ascultat în fiecare zi câte o parte din viaţa lui Dominic Savio, după care fiecare grupă se retrăgea într-un loc pentru ca animatorii de la fiecare grupă să explice jocurile care erau stabilite pentru fiecare zi, să pregătească câte un moment artistic pentru serată, dar şi Sfânta Liturghie.”
Vineri seara, participanţii s-au întâlnit de la 15.30 la căminul central, pentru repetiţii, dar şi pentru decorarea sălii. La ora 18.00 s-a plecat la biserică, pentru Rozariu şi Liturghie. „După Sfânta Liturghie ne-am adunat cu toţii la cămin în sala de spectacol şi, însoţiţi şi de oamenii din sat şi de părinţii copiilor, am început serata. […] Am început momentul artistic cu albinuţele – grupa de la grădiniţă. Apoi am început să îi invităm pe rând pe fiecare grupă să îşi prezinte momentul lor artistic, iar ultimii au fost animatorii, care au pregătit şi ei un moment artistic. Am încheiat cu bansuri, ca să se vadă ce am făcut noi toată săptămâna, în afară de diferitele jocuri frumoase şi foarte distractive.” Sâmbătă s-a ieşit la pădure. „A fost o ieşire la pădure foarte frumoasă, chiar dacă a început să plouă un pic în timpul sfintei Liturghii, dar noi am stat liniştiţi şi am ascultat în continuare sfânta Liturghie. Ultima zi de campus s-a încheiat în ziua de duminică dimineaţa la Liturghia copiilor.”
