Papa se roagă pentru victimele accidentului rutier din Monteforte Irpino
30.07.2013, Vatican (Catholica) - Sfântul Părinte a transmis condoleanţe sincere familiilor şi prietenilor veniţi astăzi să plângă cele 38 de victime ale tragicului accident de autobuz de duminică. „Profund întristat de vestea accidentului, Papa ridică rugăciuni fierbinţi pentru sufletele celor decedaţi şi transmite condoleanţele sale sincere familiilor lor”, se spune în telegrama de ieri trimisă în numele Pontifului de Cardinalul Tarcisio Bertone, secretar de stat. Papa se mai roagă „pentru refacerea rapidă a răniţilor şi acordă binecuvântarea sa apostolică spre mângâierea celor ce îşi plâng morţii”.
Familiile celor 38 de victime s-au strâns astăzi, 30 iulie, la sala sporturilor Alfonso Trincone din Monterusciello, pentru funeraliile prezidate de Episcopul Gennaro Pascarella de Pozzuoli. La funeralii a participat şi premierul Enrico Letta, care a declarat ziua de marţi zi de doliu naţional. Aproximativ 4.000 de persoane au asistat la funeraliile la care Episcopul Pascarella a îndemnat autorităţile să afle cauzele accidentului şi să prevină accidente similare. Într-o declaraţie din 29 iulie prelatul spunea: „în faţa tragediilor ca aceasta, implicând atâţia concetăţeni şi credincioşi, cuvintele nu pot să exprime durerea, neliniştea, angoasa oamenilor care se descoperă fără tată sau mamă, fără soţ sau soţie, fără frate sau soră, fără fiică sau fiu.”
Accidentul a avut loc duminică seara, când un autobuz plin de pelerini se întorcea de la Sanctuarul Sf. Padre Pio din Pietrelcina, nereuşind să frâneze într-o curbă, drept urmare lovind câteva vehicule şi ciocnindu-se de un parapet de beton, prăbuşindu-se aproximativ 100 de metri într-o râpă. Unii martori spun că autobuzul avea deja semnele unei ciocniri cu un kilometru înainte de locul accidentului. Procurorii au deschis o investigaţie, dar pe moment cauza accidentului nu este clară. Accidentul din Monteforte Irpino este al doilea grav din ultima vreme, după deraierea din 24 iunie a unui tren lângă Santiago de Compestela, Spania, soldat cu moartea a 79 de persoane.
