Pe scurt despre Arhiepiscopul Pietro Parolin, noul secretar de stat
01.09.2013, Vatican (Catholica) - Într-un material din pre-ziua anunţării alegerii noului secretariat de stat, din buletin editorului publicaţiei Inside the Vatican se ofereau următoarele informaţii despre presupusul (între timp confirmatul) secretar de stat. Pietro Parolin, născut la 17 ianuarie 1955, este prelat al Bisericii Catolice. A slujit până acum ca reprezentant al Sfântului Scaun în Venezuela, fiind numit acolo de Papa Benedict al XVI-lea în 2009. Înainte, începând din 2002, a fost subsecretar pentru relaţiile cu statele, cea mai înaltă poziţie în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun după secretarul de stat şi secretarul pentru relaţiile cu statele. Parolin s-a născut în Schiavon, Vicenza. După ce a fost hirotonit la 27 aprilie 1980, a încheiat studiile în drept canonic şi diplomaţie. A intrat în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun în 1986, la vârsta de 31 de ani, slujind Sfântul Scaun ca diplomat timp de 20 de ani, în Nunţiaturile din Nigeria şi Mexic, iar din Roma ca director de ţară pentru Spania, Andorra, Italia şi San Marino. Vorbeşte italiană, engleză, franceză şi spaniolă.
Parolin a fost şi lancea Vaticanului în eforturile de aprobare şi implementare a Tratatului de Neproliferare Nucleară. Adresându-se Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, la 18 septembrie 2006, la sediul din Viena, Austria, Mons.
Parolin s-a referit la acest tratat ca „baza dezarmării nucleare şi un element important pentru dezvoltarea aplicaţiilor de energie nucleară pentru scopuri paşnice”. A mai spus: „Dat fiind că acest tratat este singurul instrument legal multilateral disponibil, care urmăreşte să ducă la o lume liberă de arme nucleare, nu trebuie să se permită slăbirea lui. Umanitatea merită colaborarea totală a tuturor statelor în această importantă problemă.” Privitor la recentele evoluţii în negocierile internaţionale despre programul nuclear al Iranului, oficialul Vaticanului a reafirmat că „dificultăţile curente pot fi şi trebuie depăşite prin canalele diplomatice, făcându-se uz de toate mijloacele pe care le are la dispoziţie diplomaţia şi considerând necesară eliminarea tuturor elementelor care împiedică obiectiv încrederea reciprocă”.
În 2005, Mons. Parolin a primit Crucea de Mare Cavaler a Ordinului de Merit al Republicii Italiene. La 17 august 2009 Papa Benedict l-a numit pe Mons. Parolin în funcţia de Nunţiu Apostolic în Venezuela, precum şi Arhiepiscop titular de Aquipendium. La 12 septembrie 2009, Cardinalii Tarcisio Bertone şi William Levada l-au consacrat Episcop. Arhiepiscopul Parolin a primit o sarcină dificilă în Venezuela, în contextul relaţiilor tensionate dintre stat şi Biserică, la conducerea ţării fiind atunci, până în martie anul curent, Hugo Chavez, promotor al „revoluţiei socialiste”. Chavez a vorbit despre liderii catolici ca „troglodiţi”, iar în 2010 a cerut re-examinarea înţelegerii cu Sfântul Scaun, pe motiv că Biserica Catolică ar avea drepturi pe care alte confesiuni creştine nu le-ar avea. Lupta sa a fost şi împotriva Papei, pe care l-a considerat un simplu şef de stat. „Cristos nu are nevoie de un ambasador. Cristos este în oameni şi în cei care luptă pentru dreptate şi libertate”, afirma Chavez.
Acum Arhiepiscopul Parolin se pregăteşte să preia funcţia de secretar de stat al Vaticanului. Oficial va începe noua slujire la 15 octombrie, când Pontiful îl va prezenta echipei secretariatului de stat.