Prima sesiune a cursurilor de formare permanentă pentru cler, Iaşi 2013
10.09.2013, Iaşi (Catholica) - În perioada 2-5 septembrie 2013 s-a desfăşurat la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi prima sesiune a cursurilor de formare permanentă pentru cler din Dieceza de Iaşi cu tema „Anul Credinţei şi provocările noii evanghelizări”. Iniţiativa aparţine Episcopiei de Iaşi, cursurile fiind organizate de oficiul diecezan pentru cler cu sprijinul preoţilor şi superiorilor Seminarului din Iaşi. Aceste cursuri vin ca răspuns la necesitatea permanentă a preoţilor de a-şi împrospăta bagajul de cunoştinţe teologice, liturgice, spirituale, morale şi exegetice în general, dar şi de a-şi evalua, în particular, trăirea sacerdotală, de a-şi reînnoi credinţa şi de a întări comuniunea preoţească.
Deşi aceste cursuri de formare permanentă au fost organizate şi acum doi ani, ediţia din anul acesta a adunat un procent ridicat de aprecieri din partea participanţilor. O mare parte dintre cei prezenţi a apreciat organizarea, programul fiind structurat astfel încât a permis participanţilor nu doar să acumuleze şi să aprofundeze tematicile tratate, pentru o muncă mai eficientă şi un entuziasm reînnoit, ci şi să socializeze, să se odihnească şi să se destindă. Un alt punct pozitiv a fost împărtăşirea existentă în grupurile mici de după-amiază, la discuţii participând preoţi de diferite vârste şi cu experienţă diversă. Iată scurte prezentări ale celor patru zile.
Prima zi: După ce în cursul dimineţii au avut loc sosirile şi cazarea preoţilor participanţi, la ora 12.00, PS Petru Gherghel a prezidat Liturghia în capela seminarului, deschizând, prin celebrarea euharistică, prima serie a cursurilor de formare. Predica a invitat la o analiză reînnoită cu privire la misiunea încredinţată de Domnul. După-amiaza a continuat cu salutul oficial adresat de Episcopul de Iaşi, de pr. Eduard Soare, responsabilul Oficiului pentru Cler, şi de pr. Benone Lucaci, rectorul seminarului. Prima conferinţă, susţinută de pr. Cristinel Fodor, a avut ca temă „Ritmul de credinţă al preotului – ritmul formării permanente”. Sintetizat fiind chipul preotului – om, creştin bun, cu o credinţă totală şi îndrăgostit de Cristos – s-a subliniat necesitatea unui ritm de desăvârşire, ca imitare, urmare şi asumare a aceloraşi sentimente ale Tatălui şi ale Păstorului suprem. În cadrul discuţiilor s-a scos în evidenţă imaginea păstorului în faţa provocărilor actuale, necesitatea formării permanente ca ritm obligatoriu al vieţii sacerdotale, asumarea sentimentelor lui Cristos pentru a fi preot pe deplin şi analiza în adevăr a credinţei ce este sădită în inima fiecărui preot.
A doua zi: După rugăciunea Laudelor participanţii au făcut cunoştinţă cu temele propuse, care au dorit să analizeze din perspectivă liturgică şi socială noua evanghelizare. Prezentarea pr. Daniel Iacobuţ, „Ars celebrandi în slujba evanghelizării”, le-a pus înainte „arta de a celebra, ca parte integrantă a artei de a păstorire a sufletelor”. Părintele a scos în evidenţă celebrarea Papei Francisc de la Rio, unde, după deschiderea şi jovialitatea cu care răspundea mulţimii care îl întâmpina, chipul lui s-a transformat „gândindu-se că este în relaţie cu altcineva, şi prin el în relaţie cu tinerii participanţi la Sfânta Liturghie”. Celebrarea fiecărui preot trebuie să fie în slujba participării active. Aceasta înseamnă: (1) capacitatea de a realiza gesturile şi a rosti cuvintele cu demnitate, (2) aderarea cu mintea şi cu inima la conţinutul şi semnificaţia acestora, şi (3) spiritul de slujire fidelă şi umilă faţă de Cristos şi Biserică. Toate acestea, parcurse cu simplitate nobilă şi în mod armonios, îl poartă pe preot, şi prin el pe credincioşi, de la arta de a celebra la arta de a trăi.
După pauză, a urmat conferinţa pr. Lucian Farcaş: „Noua evanghelizare a ambientului social”. Pornind de la imaginea desfigurată a omului de azi, părintele a subliniat necesitatea redescoperii chipului lui Dumnezeu, ca sursă şi fundament al chipului frumos al omului. Părintele a scos în evidenţă un triplu şoc ce a influenţat radical modul de interpretare şi analiză a chipului uman:1) izgonirea din centrul universului – teoria copernicană; 2) debranşarea de la originea lui divină – teoria evoluţiei; 3) lipsirea de libertate – teoriile freudiene (omul nu mai trăieşte, ci funcţionează pe baza unor legi). Mergând mai departe, a prezentat un şoc recent: inversarea ordinii sociale – omul şi familia pierd din importanţă în faţa statului şi societăţii. S-a subliniat necesitatea de a reaminti statului şi societăţii că „omul are o identitate” care este inviolabilă şi care trebuie să fie respectată, mai ales în faţa atacurilor împotriva naturii familiei şi a identităţii sexuale. După discuţiile de după-amiază, care au scos în evidenţă pericolele liturgice şi modalităţile în care ele pot fi evitate, precum şi modul în care poate fi privit şi analizat chipul preotului, al omului şi al celui cu putere în stat în perspectiva socială a noii evanghelizări, s-a trecut la programul de seară.
A treia zi: Înainte de prima conferinţă susţinută de pr. Benone Lucaci, ce a avut ca temă „Magisteriul Bisericii – instrument de transmitere a credinţei şi a adevărului revelat în perioada post-conciliară”, participanţii s-au amuzat cu un film care a subliniat efectele şi greutatea înţelegerii dogmaticii. Pornind de la problemele cu care se confrunta Biserica înaintea Conciliului Vatican II, a fost explicată necesitatea trecerii de la mentalitatea dogmatică, la metoda genetic-progresivă care presupune: 1) citirea semnelor timpului; 2) urmărirea itinerariului problemei – auditus fidei; 3) punerea în practică a învăţăturilor – intelectus fidei; 4) trăirea autentică – fides queres caritatem. A urmat pauza şi cea de-a doua conferinţă a zilei. Pr. Iulian Faraoanu a prezentat tema „Preotul, ucenic al lui Cristos – figura discipolului în Sfânta Scriptură”. Pornind de la diferenţa dintre cuvintele „ucenic” şi „discipol”, părintele a pornit mai departe în analiza interpretării ideii de discipol, plecând de la mentalitatea antică şi trecând prin Vechiul şi Noul Testament. A fost analizată chemarea apostolilor care presupune trei acţiuni distincte: 1) Isus trece pe malul lacului Genezaret – chemarea presupune mişcare; 2) Isus a văzut – privirea pătrunzătoare; 3) Isus vorbeşte – iniţiativa îi aparţine mereu. Deşi răspunsul ucenicului la chemare presupune un parcurs invers al celor trei etape, imaginea noii evanghelizări trebuie să cuprindă toate cele trei acţiuni pentru a fi autentică. După discuţiile în grupuri mici care au analizat şi răspuns la întrebările celor doi conferenţiari, a urmat, ca în fiecare seară, adoraţia cu recitarea Rozariului şi a Vesperelor, participanţii fiind binecuvântaţi cu preasfântul sacrament la încheierea adoraţiei euharistice.
A patra zi: Cea din urmă zi a cursurilor i-a pus pe preoţi în faţa provocărilor actuale ale mass-media. Pr. Cornel Cadar a susţinut conferinţa „Noua evanghelizare şi mijloacele de comunicare socială”. Au fost prezentate statistici şi cifre care ar trebui să ridice un mare semn de întrebare asupra modului în care sunt folosite mijloacele media pentru a evangheliza. Se adresa o întrebare cu privire la cât de mult mai conţin cuvântul „Dumnezeu” sau alte cuvinte religioase mesajele email sau sms. Tot dimineaţă, pr. Gabriel Cimpoieşu a vorbit despre activitatea sa pastoral-misionară ca preot în misiunea din Djébonoua – Dieceza de Bouake, Coasta de Fildeş. Părintele a prezentat în imagini realitatea vieţii cotidiene şi religioase din Africa şi a mulţumit, alături de responsabilul Centrului Misionar Diecezan, pentru disponibilitatea şi ajutorul oferit de parohiile Diecezei de Iaşi.
După salutul de final adresat de pr. Eduard Soare, a urmat Sfânta Liturghie de încheiere, celebrată de Preasfinţitul Aurel Percă. Toţi preoţii prezenţi au fost invitaţi să mulţumească Domnului pentru darul zilelor frumoase petrecute împreună, dar mai ales pentru darul de fi fost aleşi pescari de oameni. Zilele de formare au fost şi rămân atât o împrospătare şi o îmbogăţire a cunoştinţelor şi experienţelor pastorale, dar şi o redescoperire a credinţei, a slujirii preoţeşti şi a noilor modalităţi prin care se poate ajunge la inima omului şi împlini misiunea de evanghelizare, mai scrie pr. Florin-Petru Sescu la finalul amplei corespondenţe de pe Ercis.ro.
