Pr. Lombardi despre aceste prime şase luni de pontificat
13.09.2013, Vatican (Catholica) - În seara zilei de 13 martie 2013, Cardinalul Jorgé Mario Bergoglio, Arhiepiscop de Buenos Aires, era ales ca Succesor al Sfântului Apostol Petru. Şase luni, aşadar, de mare intensitate, marcate de decizii curajoase, prima dintre ele fiind mutarea reşedinţei pontificale din Palatul Apostolic în Casa Sf. Marta. De aici vin în fiecare zi meditaţiile Papei despre lecturile biblice ale Sfintei Liturghii. Pontificatul său cunoaşte, mai departe, proiectul de revizuire a Curiei Romane şi, pe linia predecesorului său imediat, Papa Benedict al XVI-lea, iniţiativele luate în domeniul transparenţei financiare ale activităţilor economice vaticane. Radio Vatican l-a intervievat pe directorul biroului de presă al Vaticanului, preotul iezuit Federico Lombardi.
– Care sunt însă principalele noutăţi ale acestui pontificat?
– Prima noutate este numele de Francisc, care m-a impresionat încă de la început. Este un nume cu siguranţă nou: nici un Papă nu şi l-a ales înaintea lui. Odată cu această alegere, avem şi explicaţia numelui dată chiar de Papa: cei săraci, pacea, păzirea creaţiei, a mediului. S-a văzut deja – cel puţin în privinţa atenţiei faţă de săraci şi de problema păcii – că, într-adevăr, pontificatul său are deja aceste trăsături principale. Sunt trăsături de cea mai mare actualitate, precum eforturile deosebit de curajoase din ultimele săptămâni în privinţa păcii din Orientul Mijlociu.
A doua noutate. Aş spune că alegerea unui Papă de origini latino-americane marchează sfârşitul eurocentrismului Bisericii. În realitate, aceasta se simte într-un sens mai degrabă pozitiv, de lărgire a orizonturilor. S-a văzut în mod deosebit la Ziua Mondială a Tinerilor, în care am văzut cu toţii un Papă care a mers pe continentul său de provenienţă. Ne-am deprins, între timp, şi cu stilul său, care este predominant pastoral, cu modul său de a se relaţiona direct cu oamenii, printr-un limbaj foarte simplu. În această privinţă, atenţia specială faţă de cei săraci şi altele din acest domeniu vin dintr-un context eclezial foarte variat, cu o mare tradiţie proprie, care acum vine în inima Bisericii cu o forţă şi o prezenţă mai mare. Toţi Papii au fost «universali», au avut întreaga omenire în inima lor, şi de aceea nu se poate spune că au fost «parţiali». Cu toate acestea, se notează faptul că alegerea unui Papă care vine de pe un alt continent aduce efectiv ceva specific în stilul său, în perspectiva sa. Aceasta este o realitate dorită de Biserica Universală, este dorită de Cardinali, iar noi o apreciem ca pe o valoare ulterioară pentru itinerarul Bisericii universale.
A treia trăsătură a pontificatului ar fi tensiunea misionară. Papa Francisc vorbeşte deseori despre o Biserică ce nu trebuie să fie autoreferenţială, de o Biserică mereu în misiune, care priveşte dincolo de sine pentru a îmbrăţişa omenirea întreagă. Toate acestea mi-au adus aminte de scrisoarea Papei Ioan Paul al II-lea „Duc in altum”, de la sfârşitul Marelui Jubileu al Anului 2000, scrisoare adresată, de fapt, Bisericii din al treilea mileniu. Mi se pare că efectiv, cu Papa Francisc, barca Bisericii călătoreşte cu determinare în larg, fără teamă, mai mult, cu bucuria de a întâlni misterul lui Dumnezeu la noile orizonturi.
– Pontificatul Papei Francisc trezeşte mari aşteptări. La ce ne putem aştepta în următoarele şase luni?
– Desigur, nu sunt profet… Ştim, pentru a spune lucruri foarte simple, că Papa se pregăteşte în aceste luni care urmează să înfrunte chestiuni legate de conducerea Bisericii, consultându-se cu colaboratorii săi, fie cu cei din Curia Romană, cum a făcut în zilele trecute, fie cu Cardinalii pe care i-a ales din întreaga lume, cum va face şi în luna octombrie. Dar, vă spun sincer, nu aş dori să fie supralicitat aspectul aşa ziselor reforme structurale, care au de a face într-un fel cu aspectul instituţional. Ceea ce contează cu adevărat este reforma permanentă a vieţii Bisericii. În această privinţă, Papa Francisc, prin exemplul, spiritualitatea, atitudinea sa de smerenie şi apropiere, vrea să ne facă se ne apropiem de Isus, vrea să ne facă să fim Biserică în mişcare, aproape de omenirea de astăzi, în special faţă de cei care suferă şi care au mai mare nevoie de manifestarea iubirii lui Dumnezeu.
Aşadar, o Biserică în mişcare, capabilă să fie solidară, tovarăşă de drum a omenirii care se află pe cale. Acestea ar fi lucrurile la care ar trebui să ne aşteptăm, prin atâtea semne şi hotărâri. În ultimele săptămâni am avut în faţă problematica păcii, situaţia celor care au de suferit din cauza tensiunilor şi a războaielor, dar putem evidenţia atâtea altele: apropierea faţă de refugiaţi, atenţia faţă de diferitele forme de marginalizare, de cei din închisoare, şi aşa mai departe. Iată, să lăsăm ca Domnul să ne conducă. Papa nu este unul care îşi închipuie că are în mână planurile organizatorice ale istoriei. Papa este unul care ascultă de Duhul Domnului şi încearcă să îl urmeze cu docilitate. Este motivul pentru care ne conduce pe un drum care este mereu nou, şi credem că este un drum frumos şi plin de speranţă.
– Cum s-a adaptat Papa Francisc la coabitarea în Vatican cu Papa emerit Benedict al XVI-lea?
– Lucrurile merg foarte bine, chiar la perfecţie! Aş spune că suntem toţi mulţumiţi – începând cu Papa Francisc – de prezenţa Papei emerit în Vatican, cu discreţia sa, cu spiritualitatea, rugăciunea şi atenţia sa. Este întocmai ceea ce el a promis înainte, cu ocazia renunţării sale: că va continua să meargă alături de Biserică, dar mai mult prin intermediul rugăciunii, al jertfirii propriei vieţi, prin apropierea spirituală, şi mai puţin printr-o prezenţă, să îi spunem, operativă. În acelaşi timp, ştim că există şi un raport personal extrem de cordial între Papa Francisc şi predecesorul său. Această relaţie a avut şi câteva momente simbolice, când Papa Francisc l-a invitat la ceremonia din Grădinile Vaticanului pentru inaugurarea unui monument, dar mai ales când a mers să îl viziteze înainte de plecarea sa în călătoria apostolică în Brazilia, pentru a-i cere rugăciunea, apropierea şi sprijinul său într-un moment atât de important. Apoi, când s-a întors, Papa Francisc a mers din nou să îl viziteze, pentru a-i povesti experienţa frumoasă a acestei călătorii şi să îi mulţumească pentru apropierea rugăciunii sale.
La rândul meu, am avut bucuria de a fi aproape de Papa Benedict şi să îi văd seninătatea, credinţa, spiritualitatea şi blândeţea sa extraordinară, pe care le-a arătat în timpul pontificatului său şi care continuă să îl caracterizeze şi acum, în această nouă formă, mai discretă. Chiar dacă nu îl vedem deseori, simţim întotdeauna prezenţa afecţiunii sale, a rugăciunii, a înţelepciunii şi sfaturilor sale, care cu siguranţă sunt întotdeauna la dispoziţia succesorului său ori de câte ori ar avea nevoie.
