Papa i-a scris imamului Universităţii al-Azhar
19.09.2013, Vatican (Catholica) - Papa Francisc i-a transmis un mesaj lui Ahmed al-Tayyeb, marele imam al Universităţii islamice al-Azhar, principala instituţie culturală pentru islamiştii sunniţi. Într-o declaraţie de presă, dată de Universitatea cu sediul în Cairo, se spune că mesajul Sfântului Părinte exprimă stima şi respectul „pentru islam şi musulmani” şi speranţa că se vor face eforturi pentru „înţelegerea între creştini şi musulmani, pentru zidirea păcii şi a dreptăţii”.
Scrisoare Pontifului a fost înmânată marţi, 17 septembrie, marelui imam al al-Azhar, de către Nunţiul Apostolic în Egipt, Mons. Jean-Paul Gobel, alături de un mesaj către lumea islamică, semnat tot de Papă, cu ocazia încheierii ramadanului, emis recent de Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios. În ultima vreme dialogul dintre Sfântul Scaun şi Universitatea al-Azhar a fost întrerupt, din decizia părţii musulmane, care a interpretat unele declaraţii ale Papei Benedict al XVI-lea, despre nevoia protejării creştinilor din Egipt şi din Orientul Mijlociu, ca pe o interferenţă nedorită a Occidentului. Apelul papal venise după atacurile împotriva Catedralei copte din Alexandra, în ultimele zile ale anului 2011.
„Scrisoarea Papei către imamul al-Tayyeb”, a declarat pentru agenţia Fides pr. Hani Bakhoum, secretar al Patriarhiei de Alexandria al copţilor catolici, „este un mod de exprimare a sentimentului profund de respect şi de afecţiune al Bisericii Catolice, al Sfântului Scaun şi al Papei, faţă de toţi musulmanii şi în special faţă de al-Azhar, instituţia cea mai reprezentativă pentru islamul sunnit moderat. Cu siguranţă scrisoarea aceasta va ajuta în timp la depăşirea neînţelegerilor şi la reluarea dialogului bilateral.”
