Papa Francisc: Pacea franciscană este fondată pe Cristos, nu este o armonie panteistă
05.10.2013, Assisi (Catholica) - După întâlnirea la sediul Arhiepiscopiei din Assisi, din cadrul vizitei sale de aici din 4 octombrie 2013, Papa Francisc a mers pe jos la biserica Santa Maria Maggiore din apropiere, şi apoi cu maşina la Bazilica Sf. Francisc. După ce a salutat credincioşii prezenţi în piaţă, s-a îndreptat spre criptă, pentru a venera mormântul Sf. Francisc, unde s-a rugat în genunchi câteva minute. La ora 11 a început Liturghia în Piaţa Sf. Francisc. În predică, Papa a pornit de la cuvintele lui Isus propuse de Evanghelia zilei: „Te preamăresc Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi învăţaţi şi le-ai revelat celor mici” (Matei 11,25).
„Astăzi şi eu, ca atâţia pelerini, am venit pentru a aduce laudă Tatălui pentru tot ceea ce a voit să reveleze unuia dintre aceştia ‘mici’ despre care ne vorbeşte Evanghelia: Francisc, fiul unui bogat negustor din Assisi. Întâlnirea cu Isus l-a făcut să se despoaie de o viaţă bogată şi fără griji, pentru a se căsători cu ‘Doamna Sărăcie’ şi a trăi precum un adevărat fiu al Tatălui care este în ceruri. Această alegere, din partea Sfântului Francisc, reprezenta un mod radical de a-l imita pe Cristos, de a se îmbrăca în Cel care, bogat cum era, s-a făcut sărac pentru a ne îmbogăţi pe noi prin intermediul sărăciei Sale (cf. 2Corinteni 8,9). În toată viaţa lui Francisc iubirea faţă de săraci şi imitarea lui Cristos sărac sunt două elemente unite în mod indisolubil, cele două feţe ale uneia şi aceleiaşi medalii”.
Papa a pus apoi două întrebări: “Ce anume ne mărturiseşte nouă astăzi Sfântul Francisc? Ce anume ne spune, nu prin cuvinte, ci cu viaţa?” “Primul lucru pe care ni-l spune, realitatea fundamentală pe care ne-o mărturiseşte este aceasta: a fi creştini este un raport vital cu persoana lui Isus, înseamnă îmbrăcarea cu El, asemănarea cu El. De unde porneşte drumul lui Francisc spre Cristos? Porneşte de la privirea lui Isus de pe cruce. A ne lăsa priviţi de El în momentul în care îşi dăruieşte viaţa pentru noi şi ne atrage la El… Şi Răstignitul nu ne vorbeşte de înfrângere, de eşec; în mod paradoxal ne vorbeşte despre o moarte care este viaţă, care generează viaţă, pentru că ne vorbeşte despre iubire, pentru că este iubirea întrupată a lui Dumnezeu şi iubirea nu moare, dimpotrivă, înfrânge răul şi moartea. Cine se lasă privit de Isus răstignit este re-creat, devine o ‘creatură nouă’. De aici porneşte totul: este experienţa harului care transformă, faptul de a fi iubiţi fără merit, deşi suntem păcătoşi”.
Pontiful a adăugat: “ În Evanghelie am ascultat aceste cuvinte: ‘Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi asupra voastră jugul Meu şi învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima’. Acesta este al doilea lucru pe care ni-l mărturiseşte Francisc: cine-l urmează pe Cristos, primeşte adevărata pace, aceea pe care numai El, şi nu lumea, ne-o poate da. Sfântul Francisc este asociat de mulţi cu pacea, şi este corect, dar puţini merg în profunzime. Care este pacea pe care Francisc a primit-o şi a trăit-o şi ne-o transmite? Aceea a lui Cristos, trecută prin iubirea cea mai mare, aceea a crucii. Este pacea pe care Cristos Înviat a dăruit-o discipolilor când a apărut în mijlocul lor. Pacea franciscană nu este un sentiment linguşitor… Şi nici un soi de armonie panteistă cu energiile cosmosului… Pacea Sf. Francisc este aceea a lui Cristos şi o găseşte cel care “ia asupra sa jugul” Său, adică porunca Sa: Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum eu v-am iubit. Şi acest jug nu se poate purta cu aroganţă, cu îngâmfare, cu mândrie, ci se poate purta numai cu blândeţe şi umilinţă a inimii”.
Sfântul Părinte a citat apoi din Cântecul Creaturilor: “Francisc începe Cântarea astfel: ‘Preaînaltule, atotputernicule, bunule Doamne… Lăudat să fii… cu toate creaturile Tale’. Iubirea faţă de toată creaţia, faţă de armonia sa! Sfântul din Assisi mărturiseşte respectul faţă de tot ceea ce Dumnezeu a creat şi aşa cum El a creat, fără a experimenta asupra creaţiei pentru a o distruge; a o ajuta să crească, să fie mai frumoasă şi mai asemenea cu ceea ce Dumnezeu a creat. Şi mai ales Sfântul Francisc mărturiseşte respectul faţă de tot, mărturiseşte că omul este chemat să-l păzească pe om, că omul este în centrul creaţiei, în locul în care Dumnezeu – Creatorul – l-a voit. Nu instrument al idolilor pe care noi îi creăm! Armonia şi pacea! Francisc a fost un om al armoniei, om al păcii. Din acest oraş al păcii, repet cu forţa şi blândeţea iubirii: să respectăm creaţia, să nu fim instrumente de distrugere! Să respectăm fiecare fiinţă umană: să înceteze conflictele armate care însângerează pământul, să tacă armele şi pretutindeni ura să cedeze locul iubirii, ofensa iertării şi discordia unirii!”
