Clopotele bisericilor din Filipine bat împotriva corupţiei
12.10.2013, Manila (Catholica) - Clopotele a numeroase biserici creştine, din toate Diecezele din Filipine, au bătut şi vor continua să bată pentru a spune „nu” corupţiei. Iniţiativa – care se bucură de un mare succes în întreaga ţară – a implicat bisericile catolice şi de alte confesiuni, ale căror clopote au bătut simultan vineri, 11 octombrie 2013, la ora 13, şi o vor face de acum înainte în fiecare zi de vineri la aceeaşi oră. Bisericile intervin, în această modalitate simbolică, pentru „a trage un semnal de alarmă” şi a lansa lumii politice un apel la transparenţă şi a lupta împotriva clientelismului şi a corupţiei.
În particular se face referire la dezbaterea în curs în această naţiune, care priveşte „Fondul prioritar pentru asistenţa acordată dezvoltării”: este vorba despre contribuţia financiară acordată de Congres fiecărui parlamentar pentru activităţile sale politice şi sociale la nivel local. Potrivit observatorilor, în realitate contribuţia este folosită pentru însuşirea banului public şi se perpetrează acţiunea coruptă a votului la schimb. În ultimele zile în ţară s-a ridicat o puternică undă de proteste împotriva guvernului lui Benigno Aquino jr, care a refuzat să anuleze contribuţia. O notă a Conferinţei Episcopale din Filipine arată că Bisericile cer o acţiune hotărâtă a guvernului împotriva abuzurilor asupra fondurilor publice şi invită Congresul la eliminarea contribuţiei.
Preotul catolic Ben Alforque, coordonator al grupului „Alianţa Bisericii Poporului”, compus din Episcopi, preoţi, călugăriţe şi laici de diferite confesiuni, şi promotor al iniţiativei, explică: „Creştinii doresc să exprime un strigăt în favoarea săracilor, un strigăt pentru dreptate, pentru prosperitatea tuturor. Sunetul profetic al clopotelor este un semn împotriva corupţiei şi a abuzului de putere. Îi cheamă pe liderii ţării să se căiască şi să înceteze să mai fure de la popor ceea ce aparţine acestuia”. Biserica luase deja oficial poziţie împotriva acestei contribuţii financiare în cadrul unei impresionante manifestaţii publice desfăşurate la sfârşitul lunii august la Manila.
