Seminariştii despre experienţa de misionari în Ecuador
12.10.2013, Iaşi (Catholica) - În aula magna a Institutului Teologic „Sfântul Iosif” din Iaşi, s-a desfăşurat joi, 10 octombrie 2013, prima întâlnire pentru formare, informare şi animare misionară cu tema: „Vestitori curajoşi pe străzile lumii”. Această primă întâlnire a fost moderată de pr. Florin-Petru Sescu, director al Centrului Misionar Diecezan împreună cu studenţii seminarişti care şi-au desfăşurat anul pastoral în Ecuador, teritoriu de misiune şi evanghelizare.
Întâlnirea a început la ora 17.00 cu o scurtă rugăciune urmată de prezentarea imnului misionarului. În continuare, pr. Florin a mulţumit părintelui Benone Lucaci, rector al Institutului şi părintelui Ionuţ-Eremia Imbrişcă, formator în cadrul aceluiaşi Institut pentru că au făcut posibilă desfăşurarea acestei întâlniri. Părintele Benone Lucaci a precizat că această întâlnire este o reflecţie asupra unei teme deosebit de importante pentru seminarişti şi pentru Biserică, prilejuită de faptul că luna octombrie este luna închinată Sfântului Rozariu, dar şi lună misionară. Părintele Florin a adus în atenţia celor prezenţi câteva idei din scrisoarea Sfântului Părinte adresată întregii Biserici cu ocazia Zilei Misionarului.
În continuare, pr. Florin i-a invitat pe cei patru studenţi seminarişti care şi-au desfăşurat activitatea pastorală în Ecuador să relateze modul în care dorinţa care a încolţit în inima lor de a deveni misionari a devenit realitate. Studentul Emilian Jitaru, din anul V, a mărturisit că a dorit de mic să fie misionar, a dorit de mic să ajungă acolo unde oamenii aveau nevoie de el. Astfel, visul său a devenit realitate în anul 2012, când a acceptat să îşi desfăşoare activitatea pastorală în Ecuador. El numeşte această ţară ca o a doua casă în care a învăţat să îşi trăiască mai mult credinţa. La rândul său, studentul Iosif-Claudiu Doboş, din anul V, a declarat că munca misionară este ca o aventură marcată de patru momente fundamentale: pregătirea, activitatea, riscul şi, în cele din urmă, adunarea roadelor muncii misionare. El a precizat că a primit cu mult entuziasm această misiune.
Studentul Alexandru Balaţchi, din anul VI, a fost rugat să evidenţieze realitatea cotidiană a familiei din Ecuador. Încă de la început, Alexandru a declarat că cei din Ecuador trăiesc într-un mod cu totul diferit de europeni. Realitatea familiei ecuadoriene? Este o realitate dură, deoarece Sacramentul Căsătoriei nu este perceput deloc aşa cum noi, catolicii din România îl percepem. Căsătoria este un sacrament ocazional, de cele mai multe ori evitat. Cei mai mulţi dintre ecuadorieni trăiesc în concubinaj, încă de la vârste destul de fragede. De aceea, exemplu cateheţilor, cei care îi ajută pe misionari în munca lor de evanghelizare, este o modalitate de mărturie pentru toţi cei care frecventează Biserica, dar şi pentru ceilalţi. Întrebat în legătură cu modalitatea de raportare a misionarilor faţă de aceste familii, Alexandru a precizat că munca misionarului în acest sens se bazează pe cateheze cu familiile în cadrul cărora se evidenţiază frumuseţea Sacramentului Căsătoriei.
„Ca să fi misionar, de ce anume mai este nevoie pe lângă spiritul de aventură?”, i-a întrebat pr. Florin pe cei patru studenţi. Studentul Roberto Ştefan Vacaru, din anul VI, a declarat că misionarul mai are nevoie de mult curaj şi putere, lucruri ce le obţii prin rugăciune. Misionarul trebuie să ştie să orienteze reuşitele sale în aşa fel încât momentele de încercare care apar să nu îl doboare. Claudiu a precizat că misionarul trebuie să dispună şi de multă disponibilitate, deoarece munca pastorală misionară nu este deloc uşoară. În ceea ce priveşte mulţumirea sufletească, toţi cei patru studenţi au declarat că este din plin în momentul în care vezi că toate eforturile depuse aduc roade, care în Ecuador se traduc prin: participare la Sfânta Liturghie a cât mai mulţi credincioşi, participarea la Sacramente şi la activităţile catehetice.
În încheiere, cei patru studenţi au fost întrebaţi cu privire la necesitatea unui seminarist misionar în acele teritorii. Studenţii au declarat aproape la unison că este vorba de o necesitate reală întrucât seminariştii îşi aduc aportul în lucrarea de evanghelizare prin celebrări ale cuvântului, prin exemplul propriu şi chiar prin simpla lor prezenţă. Celor patru studenţi li s-au alăturat şi studenţii Flavian Bejan şi Claudiu Neculăeşi, care vor merge în acest an pastoral să continue lucrarea de evanghelizare pe care au desfăşurat-o în trecut colegii lor. Cei doi studenţi au precizat că pleacă la drum cu gândul de a face lucruri frumoase, pregătiţi pentru munca misionară şi cu mult entuziasm. La sfârşit, pr. Florin Sescu le-a mulţumit studenţilor care au avut curajul de a oferi o scurtă mărturie din munca misionară depusă în anul pastoral în Ecuador, invitându-i în acelaşi timp pe toţi studenţii seminarişti prezenţi să înalţe rugăciuni pentru ca Domnul să vegheze şi să susţină intenţiile şi activităţile misionarilor. (după materialul semnat de Virgiliu Demşa-Crainicu pentru Ercis.ro)

