Papa Francisc: Familia este motorul lumii!
28.10.2013, Vatican (Catholica) - Anul Credinţei a trăit unul dintre momentele lui cele mai frumoase şi pline de bucurie: Ziua Familiei, celebrată duminică, 27 octombrie 2013. Înainte de manifestările publice, cu familiile, care au avut loc sâmbătă şi duminică, Pontiful s-a întâlnit vineri, 25 octombrie, cu participanţii la Adunarea plenară a Consiliului Pontifical pentru Familie, şi a amintit că familia este motorul lumii şi al istoriei. O „comunitate” în care „se învaţă să se iubească… formată din feţe, din persoane care se iubesc, dialoghează, se jertfesc pentru alţii şi apără viaţa, mai ales pe aceea mai fragilă, mai slabă”. Astfel a vorbit Papa Francisc despre unicitatea familiei, care, „fără a exagera”, ar putea fi numită „motorul lumii şi al istoriei”. „Familia este locul în care primim numele, este locul afectelor, spaţiul intimităţii, unde se învaţă arta dialogului şi a comunicării interpersonale. În familie persoana conştientizează propria demnitate şi, în special dacă educaţia este creştină, recunoaşte demnitatea fiecărei persoane, în mod deosebit a celei bolnave, slabe, marginalizate”.
„Toate acestea reprezintă comunitatea-familie, care cere să fie recunoscută ca atare, cu atât mai mult astăzi, când prevalează ocrotirea drepturilor individuale. Şi trebuie să apărăm dreptul acestei comunităţi: familia”. Pontiful a subliniat că familia „se întemeiază pe căsătorie”. „Printr-un act de iubire liberă şi fidelă, soţii creştini mărturisesc că, fiind Sacrament, căsătoria este baza pe care se întemeiază familia şi face mai solidă unirea soţilor şi dăruirea lor reciprocă. Căsătoria este ca şi cum ar fi un prim sacrament al umanului, unde persoana se descoperă pe ea însăşi, se auto-înţelege în relaţie cu alţii şi în relaţie cu iubirea care este capabilă să primească şi să dea. Iubirea nupţială şi familială revelează clar şi vocaţia persoanei de a iubi în mod unic şi pentru totdeauna, şi faptul că încercările, jertfele şi crizele cuplului, ca şi ale familiei însăşi, reprezintă treceri pentru a creşte în bine, în adevăr şi în frumuseţe”.
„În căsătorie se dăruiesc complet fără calcule şi fără rezerve, împărtăşind totul, daruri şi renunţări, încrezându-se în Providenţa lui Dumnezeu. Aceasta este experienţa pe care tinerii pot să o înveţe de la părinţi şi de la bunici. Este o experienţă de credinţă în Dumnezeu şi de încredere reciprocă, de libertate profundă, de sfinţenie, pentru că sfinţenia presupune dăruirea cu fidelitate şi sacrificiu în fiecare zi a vieţii! Dar sunt probleme în căsătorie. Mereu puncte de vedere diferite, gelozii, certuri. Trebuie spus soţilor tineri ca niciodată să nu termine ziua fără să facă pace între ei. Sacramentul căsătoriei este reînnoit în acest act de pace după o discuţie, o neînţelegere, o gelozie ascunsă, chiar şi un păcat. A face pacea care dă unitate familiei; şi aceasta să se spună tinerilor, perechilor tinere, că nu este uşor a merge pe acest drum, dar este atât de frumos acest drum, atât de frumos”.
Sfântul Părinte a pus apoi accentul pe două faze ale vieţii familiale: „copilăria şi bătrâneţea”. „O societate care îi abandonează pe copii şi îi marginalizează pe bătrâni taie rădăcinile sale şi întunecă viitorul său… De fiecare dată când un copil este abandonat şi un bătrân este marginalizat, se face nu numai un act de nedreptate, ci se stabileşte şi falimentul acelei societăţi. A avea grijă de cei mici şi de cei bătrâni este o alegere de civilizaţie. Şi este şi viitorul, pentru că cei mici, copiii, tinerii vor duce înainte acea societate cu forţa lor, cu tinereţea lor, iar bătrânii o vor duce înainte cu înţelepciunea lor, cu amintirea lor, pe care trebuie să ne-o dea nouă tuturor”.
„Biserica ce se îngrijeşte de copii şi de bătrâni devine mama generaţiilor de credincioşi şi, în acelaşi timp, slujeşte societatea umană, pentru ca în spirit de iubire, de familiaritate şi de solidaritate să-i ajute pe toţi să redescopere paternitatea şi maternitatea lui Dumnezeu… ‘Vestea cea bună’ a familiei este o parte foarte importantă a evanghelizării, pe care creştinii o pot comunica tuturor, cu mărturia vieţii; şi deja fac aceasta, acest lucru este evident în societăţile secularizate: familiile cu adevărat creştine se recunosc din fidelitate, din răbdare, din deschiderea la viaţă, din respectarea bătrânilor”.
„Secretul la toate acestea”, a arătat Papa, „este prezenţa lui Isus în familie. Aşadar, să propunem tuturor, cu respect şi curaj, frumuseţea căsătoriei şi a familiei luminate de Evanghelie! Şi pentru aceasta ne apropiem cu atenţie şi afecţiune de familiile aflate în dificultate, de cele care sunt constrânse să-şi părăsească ţara, care sunt destrămate, care nu au casă sau loc de muncă, sau sunt suferinde din atâtea motive; de soţii aflaţi în criză şi de cei de acum despărţiţi. Tuturor dorim să le fim aproape cu vestirea acestei Evanghelii a familiei, a acestei frumuseţi a familiei.”
