Întâlnire apropiată a capilor Bisericilor Catolice Răsăritene
30.10.2013, Vatican (Catholica) - Cardinalul Leonardo Sandri, prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Răsăritene, a anunţat în discursul său de la deschiderea noului an academic de la Institutul Pontifical Oriental, faptul că pe 21 noiembrie Sfântului Părinte se va întâlni cu Patriarhii şi Arhiepiscopii Majori ai Bisericilor Catolice Răsăritene din Siria, Irak şi Orientul Mijlociu.
Întâlnirea va avea loc în Vatican, în contextul unui eveniment mai amplu, din 19 până pe 22 noiembrie, care are ca temă „Bisericile Catolice Răsăritene la 50 de ani de la Conciliul Vatican II”. Cardinalul a spus că „Papa Francisc a fost de acord să repete întâlnirea care a avut loc prima oară în 2009”, când liderii Bisericilor Catolice Răsăritene s-au întâlnit cu Papa Benedict al XVI-lea, într-o „rodnică dimineaţă de reflecţie”, acum aceşti lideri urmând să aibă ocazia „să vorbească în faţa Papei despre situaţia creştinilor din Orientul Mijlociu”.
