Acceptarea viziunii creştine despre căsătorie a fost mereu dificilă
08.11.2013, Vatican (Catholica) - Cardinalul Peter Erdö, Arhiepiscop de Budapesta şi relator general al Adunării Generale extraordinare programate pentru octombrie 2014, vorbeşte deschis despre următorul Sinod al Episcopilor despre familie, al cărui document pregătitor l-a prezentat în Vatican. Punct de plecare îl constituie viziunea lui asupra Europei, al cărei „portret de familie” prezintă elemente contrastante, dar în acelaşi timp stimulante, cum este acea cunoscută „diferenţă” dintre teorie şi practică, în materie de căsătorie, pe care istoria Bisericii o cunoaşte bine, încă din timpuri îndepărtate. Vă oferim interviul exclusiv acordat de Cardinal, care este şi preşedinte al Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE), agenţiei SIR, apărut în traducere pe ITRC.ro.
– Noutatea cea mai răsunătoare a următorului Sinod despre familie este consultarea amplă?
– Da şi nu. Da, în sensul că astăzi avem la dispoziţie multiple canale de comunicare, între care Internetul; nu, deoarece consultarea formală este făcută de Episcopi: de fapt, ei sunt cei care vor să se informeze cu privire la experienţele pastorale în desfăşurare şi cu privire la atitudinile problematice care pot să vină de la „baza” comunităţii catolice. Consultarea amplă care se intenţionează să se realizeze graţie chestionarului conţinut în documentul pregătitor, cu alte cuvinte, nu este un sondaj de opinie internaţional şi nici o investigaţie statistică asupra societăţii civile, chiar dacă desigur datele statistice ne pot ajuta să schiţăm un cadru al situaţiei generale.
– Cele 38 de întrebări despre „starea” familiei au creat deja o aşteptare, nu numai pe frontul catolic ci şi pe versantul secular. Nu există riscul ca, în acest ultim domeniu, aşteptările să poată fi dezamăgite?
– Riscul există, desigur. De fapt, aşteptările pot să fie motivate de preocupări nefondate, de motive cu caracter socio-politic sau de presiuni de diferite feluri care provin dintr-o parte a opiniei publice necatolice. Glasurile care circulă despre tematici determinate provin de la unele categorii ale ei, dar nu fac parte din consultarea formală: revine Secretariatului Sinodului să elaboreze o sinteză a răspunsurilor oficiale care vor veni din Diecezele din toată lumea, pe baza căreia va fi elaborat, probabil în luna mai, instrumentum laboris al Sinodului.
– Cum aţi fotografia situaţia familiei în Europa?
– Există procese în societate care merg în direcţii opuse: pe de o parte, este evident că presiunea asupra familiei este mare, şi din motive de emigraţie şi de tip economic. În Europa orientală, milioane de familii sunt în stare de urgenţă pentru că unul dintre membri este plecat pentru a munci în străinătate şi se întoarce rar în ţara sa, cu consecinţe destul de grave. Este după aceea fenomenul noilor generaţii care părăsesc propria ţară de origine: în unele ţări din Uniunea Europeană, acest lucru generează îngrijorări pentru dezvoltarea socială şi politică. În afară de aceasta, trebuie înregistrate tentativele de schimbare a legislaţiei din diferite state în materie de familie, ca în Europa centro-orientală, datorită presiunilor culturale care vin din exterior. Pe de altă parte, nu lipsesc semnale pozitive, cum ar fi conştientizarea importanţei familiei şi la nivel civil, cu înmulţirea măsurilor pentru a o sprijini şi a o susţine. În cadrul multor comunităţi catolice se nasc comunităţi compuse din familii şi la nivel parohial: în Ungaria, majoritatea parohiilor sunt conduse de o comunitate de familii care poartă povara unei mari părţi a vieţii parohiale şi se ajută reciproc.
– Şi familiile tinere?
– Sunt cele mai defavorizate, fie de dificultatea de a găsi un loc de muncă şi o locuinţă, fie în dorinţa de a-şi forma o familie. Astăzi, prezenţa copiilor este unul dintre motivele imediate de sărăcie pentru o familie: astfel, mulţi tineri ajung să viseze o familie mai mare decât aceea pe care o formează după aceea. Desigur, condiţiile variază în funcţie de contextul în care se trăieşte şi de calitatea mai mult sau mai puţin înaltă a serviciilor la care se poate avea acces: în Ungaria, media de copii este de 1,3 pe femeie, dar în comunităţile ungare care trăiesc la Bruxelles a găsi o familie cu patru copii este foarte frecvent…
– Cupluri de facto, uniuni între persoane de acelaşi sex, divorţaţi recăsătoriţi: acestea sunt câteva „provocări” la adresa familiei asupra cărora se opreşte documentul pregătitor al Sinodului. De unde trebuie început?
– Înainte de problema divorţaţilor recăsătoriţi, fenomenul cel mai masiv în termeni de frecvenţă este cel al cuplurilor care trăiesc cu o anumită stabilitate fără a fi încheiat nici o căsătorie civilă, nici o căsătorie religioasă: în multe ţări europene constituie majoritatea absolută. Motivul? Nu vor să se angajeze prea mult. 80% dintre tinerii care cer să celebreze căsătoria trăiesc deja împreună de câţiva ani. Faptul că cer căsătoria este semn că, poate inconştient, au o concepţie despre căsătorie apropiată de cea creştină.
– Se poate porni de aici pentru a „re-evangheliza” căsătoria?
– Nu trebuie să ne lăsăm impresionaţi prea mult: în aproape toate epocile istoriei a existat o diferenţă însemnată între nivelul de acceptare teoretică a căsătoriei şi acceptarea în practică, lucru care este ceva foarte diferit. Deja Georges Duby vorbea despre o luptă pluriseculară pentru a face să fie acceptată căsătoria creştină printre franci, în Evul Mediu târziu. Şi dacă ne gândim la Biserica post-tridentină, vedem că în registrul parohial al Botezurilor în diferite sate copiii ilegitimi erau majoritatea.
