Pr. Chiera, îngerul păzitor al „meninos de rua”
19.11.2013, Vatican (Catholica) - La Sfânta Liturghie celebrată luni dimineaţă de Papa Francisc, în capela Casei Sf. Marta din Vatican, a luat parte şi pr. Renato Chiera, fondatorul „Casa do Menor” din Rio de Janeiro, care de aproape 40 de ani este alături de copiii străzii. Pentru pr. Renato, „păstor cu mirosul turmei”, întâlnirea cu Papa Francisc a avut un puternic impact emoţional şi în acelaşi timp i-a oferit forţa necesară pentru a-şi continua misiunea în periferiile existenţiale din Brazilia. După participarea la Litughie, pr. Renato Chiera a oferit un interviu pentru Radio Vatican, declarând pentru început:
– Încă simt emoţia puternică în timp ce vorbesc! Văd în Papa prezenţa lui Isus întrupat care vine în lume pentru a se apleca asupra plăgilor ei. În timpul Sf. Liturghii am simţit profunzimea pe care o are Papa întâlnindu-se cu Dumnezeu, iar acest lucru m-a impresionat. Am avut şi bucuria de a-i prezenta Papei mica noastră muncă, Casa do Menor, prezentând-o Bisericii şi astfel şi lui Cristos. Prin intermediul acestui Papă am primit confirmarea, care este un mare dar al Duhului Sfânt, că umilul şi fragilul nostru efort pe care îl facem pentru tinerii neiubiţi de la periferia oraşului Rio se află pe drumul cel bun. Papa spune mereu să ieşim în stradă, să mergem la periferii, iar eu fac acest lucru de 36 de ani, simt că Dumnezeu doreşte să fac acest lucru.
– Ce v-a spus Papa Francisc după Sfânta Liturghie despre proiectul dumneavoastră, despre „Casa do Menor”?
– I-am dăruit cartea mea «Prezenţa», iar el mi-a spus: «Ah, Prezenţa!». I-am spus: «Sunteţi o prezenţă a iubirii!», iar mi-a răspuns: «Rugaţi-vă pentru mine, rugaţi-vă pentru mine!». Când i-am spus că lucrez la periferie cu tinerii străzii, mi-a spus: «Este o muncă bună şi frumoasă!» I-am prezentat apoi scrisorile tinerilor străzii şi i-am spus că dorim să organizăm «Cupa Mondială» a tinerilor străzii, o cupă alternativă şi am adăugat: «Avem nevoie şi de ajutorul dvs., de aceea v-am lăsat o scrisoare», adăugând în glumă: «Şi eu sunt din Piemonte, ca şi Dvs, şi v-am adus o sticlă de vin de Asti şi o nuga de Alba», iar el a râs. L-am întrebat: «Pot să vă dau o îmbrăţişare braziliană?», iar el mi-a spus că da.
– Ce le veţi duce după această întâlnire copiilor străzii, meninos de rua?
– Le voi duce iubirea pe care Dumnezeu o are pentru aceşti tineri, prin ceea ce Papa mi-a arătat prin primirea sa, prin binecuvântarea sa. Copiii noştri, aşa cum am spus-o de mai multe ori, au nevoie să se simtă iubiţi. Biserica, prin Papa, în carne şi oase, este iubirea lui Dumnezeu pentru ei. Acest lucru doresc să îl duc copiilor străzii!

O, da, Prezenta Iubirii! Si copiii nostri au nevoie sa fie iubiti! Sa invatam si noi de la Sfantul Parinte Papa Francisc, sa fim o prezenta de iubire pentru toti si pentru cei care nu ne iubesc! Sa-i dezarmam pe cei rai cu o imbratisare sfanta! Acestia nu au simtit inca Iubirea Tatalui!
Am inserat in teza mea de doctorat, ideea de „Pedagogia Prezentei”…pornind de la cuvintele Invatatorului „Eu voi fi cu voi pana la sfarsit…”..Prezenta Sa Euharistica….si iata ca Papa Francisc ne invita prin trairea sa personala si marturia celorlalti despre Sanctitatea Sa, sa fim si noi toti semnul Iubirii lui Dumnezeu!
Multumim parintelui Renato Chiera din Rio de Janeiro, pentru marturia si exemplul sau! Sa devenim prezenta iubirii lui Dumnezeu si pentru cei de la periferie si pentru cei din casa noastra, din comunitatea noastra!