Sesiunea ştiinţifică: Neprihănita Zămislire a Mariei, aspecte istorico-teologice
09.12.2013, Roman (Catholica) - Cu prilejul apropierii sărbătorii Neprihănitei Zămisliri, la Institutul Teologic Romano-Catolic din Roman a avut loc vineri, 6 decembrie 2013, începând cu orele 16, sesiunea ştiinţifică intitulată: „Neprihănita Zămislire a Mariei, aspecte istorico-teologice”. Sesiunea a fost organizată de Facultatea de Teologie Pastorală în colaborare cu Facultatea de Filozofie I. Duns Scotus, Academia Petru Tocănel Facultatea de Teologie Romano-Catolică şi Liceul Teologic Franciscan, aflăm de pe situl OFMConv.ro.
Un prim moment al programului l-a constituit cântul introductiv „Tota pulchra es Maria”, după care a urmat cuvântul de deschidere adresat de către ministrul provincial, pr. Emilian Cătălin, care a arătat că, plecând de la tradiţia franciscană a Fericitului I. Duns Scotus până la Sf. Maximilian Maria Kolbe, sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri este o sărbătoare care defineşte identitatea franciscană. Pr. prof. univ. dr. Maximilian Pal, moderatorul sesiunii ştiinţifice, a dat curs acestei sesiuni dând cuvântul pr. conf. univ. dr. Damian Gheorghe Pătraşcu, care a prezentat tema primei conferinţe: „Sfânta Fecioară Maria, creatura fără pată. Repere patristice”.
Această prezentare a avut în centru cursul reflecţiei mariane în gândirea patristică reprezentată de autori precum: Grigore din Nazianz, Ambrozie din Milano, Augustin din Hipona, Sever din Antiohia, Ioan Damaschinul etc. Părintele a reliefat reflecţiile originale ale acestor părinţi în a defini frumuseţea inefabilă a Preasfintei Fecioare Maria, unde este ilustrată ca fiind: „lumina inefabilă a Cuvântului Întrupat”, „mijlocitoarea şi avocata oamenilor”, „Maria ca o scară sublimă pe care Cristos a coborât din cer făcând o legătură dintre Dumnezeu şi om”. Parcursul teologic al patristicii reprezintă primii paşi în a o descoperi pe Preasfânta Fecioară în zămislirea ei neprihănită.
A urmat conferinţa: „Neprihănita Zămislire: fapt eclezial preluat şi confirmat de Magisteriul Bisericii”, susţinută de pr. prof. univ. dr. Eduard Ferenţ. El a propus spre dezbatere două teme: generozitatea Preasfintei Treimi faţă de Preasfânta Fecioară Maria; şi cum a răspuns ea harului. Neprihănita Zămislire este un adevăr de credinţă ce a existat dintotdeauna în depozitul credinţei. Prin Maria, omenirea este repurtată din nou la origini. La întrebarea cum a răspuns Maria harului, părintele a arătat că ea a înaintat necontenit în credinţă şi iubire dându-şi consimţământul total al inimii şi al voinţei, oferindu-se ca slujitoare a Domnului. Spre finalul conferinţei a făcut referire la Sfinţii Părinţi care o numesc „Născătoare de Dumnezeu” (Theotokos); ei au preluat acest fapt eclezial transpus în „sensum fidei populi Dei”, unde credincioşii anticipă înaintea teologilor dogma. Maria este aşezată în ordinea supranaturală şi putem înţelege dogma Neprihănitei Zămisliri doar în ansamblul Revelaţiei şi în definirea dată de către Magisteriul Bisericii.
Următoarea conferinţă a fost „Maria Neprihănit Zămislită: 159 de ani de la Constituţia Apostolică Ineffabilis Deus”, în care pr. lect. univ. dr. Mihai Gal a prezentat acest document promulgat în mod solemn de Papa Pius al IX-lea, care în plinătatea slujirii sale petrine declara şi definea ex cathedra doctrina care susţine că Preasfânta Fecioară Maria, din prima clipă a zămislirii sale, prin harul şi privilegiul singular al lui Dumnezeu atotputernicul în vederea meritelor lui Isus Cristos, Mântuitorul neamului omenesc, a fost păzită neatinsă de orice pată a păcatului strămoşesc. Această doctrină este revelată de Dumnezeu şi de aceea trebuie crezută cu fermitate şi în mod inviolabil de toţi credincioşii. Părintele a reliefat faptul că intervenţia lui Dumnezeu în Maria rămâne un mister, un adevăr de credinţă reconfirmat de apariţia Preasfintei Fecioare la Lourdes.
Ultima conferinţă, intitulată „Apărarea Neprihănitei Zămisliri şi ‘suferinţele’ Fericitului Ioan Duns Scotus”, susţinută de către pr. asist. univ. Virgil Blaj, a propus spre reflecţie rolul decisiv pe care l-a avut Scotus în proclamarea ulterioară a dogmei. A schiţat contextul istoric în care a apărat această teză la Universitatea din Paris, în faţa Episcopului şi a academicienilor. Dacă teza nu era argumentată şi validă, putea fi acuzat de erezie. „Doctorul Subtilis” a înfruntat o campanie de denigrare din partea adversarilor săi, însă, dincolo de suferinţe şi dificultăţi, a susţinut teza cu succes şi a fost supranumit de către popor „Doctor Immaculatae”. Prin Fericitul Ioan Duns Scotus putem constata că cunoaşterea adevărului dogmatic are loc progresiv.



