Papa Francisc a primit-o pe preşedinta Braziliei
22.02.2014, Vatican (Catholica) - Vineri după-amiază, într-o sală de lângă Aula Paul al VI-lea, Papa Francisc a primit-o în audienţă pe Dilma Rousseff, preşedinta Braziliei. Aceasta a venit la Roma pentru a participa la Consistoriul de astăzi, în care Arhiepiscopul Orani Tempesta de Rio de Janeiro a fost creat Cardinal.
Discuţiile cordiale au început în jurul orei 7.30PM, potrivit comunicatului dat de directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, pr. Federico Lombardi SJ, întâlnirea oferindu-i Papei posibilitatea de a-şi exprima încă o dată afecţiunea şi urările de bine pentru poporul brazilian. După discuţiile private, Papa a salutat delegaţia care a însoţit-o pe preşedintă şi s-au schimbat câteva cadouri. Făcând referire la viitorul Campionat Mondial de fotbal, ce va fi găzduit de Brazilia, preşedinta Rousseff i-a dat Papei un tricou de la echipa braziliană, cu numărul 10, tricou semnat de Pele, cu dedicaţia „Papei Francisc, cu respect şi admiraţie”, şi o minge semnat de Cristiano Ronaldo, „pentru Papa Francisc, o îmbrăţişare de la prietenul Dvs Ronaldo”.
Pr. Lombardi a mai spus că Sfântul Părinte a întrebat în glumă dacă cu aceste daruri, el a fost invitat să se roage pentru Brazilia să câştige Cupa, iar preşedinta i-a răspuns că cere numai neutralitate în rugăciuni. Papa i-a dat cadou un medalion artistic reprezentând „Îngerul Păcii”. Întâlnirea s-a încheiat la scurt timp după 8PM.
