Patriarhul ecumenic: După Roma şi Ierusalim, poate Istanbul
13.03.2014, Roma (Catholica) - Una dintre noutăţile cele mai remarcabile ale pontificatului Papei Francisc este dimensiunea fraternă şi prietenească în relaţiile cu celelalte Biserici creştine, în special, cu ortodocşii. Pentru prima dată în istorie, Patriarhul Constantinopolului a venit la Roma pentru a se întâlni cu Pontiful Roman la inaugurarea ministerului său petrin. În ultima săptămână din mai, Sanctitatea sa Bartolomeu va lua parte la întâlnirea organizată de Papa Francisc în Ierusalim. În acest context, Patriarhul Constantinopolului l-a invitat pe Papa Francisc la Istanbul. Pentru a cunoaşte mai multe despre aceste evenimente, Agenţia Zenit l-a intervievat pe PF Bartolomeu.
– Sanctitatea Voastră, în ce punct se află procesul ecumenic şi când vom vedea dorinţa Papei Ioan Paul al II-lea îndeplinită, cu o singură Biserică unită, care să respire cu cei doi plămâni?
– Întrebarea Dvs despre cât de aproape suntem de unitatea Bisericii şi, în special, de momentul când Biserica creştină (din apus şi din răsărit, catolică şi ortodoxă) va respira cu ambii plămâni, este importantă. Nu există nici o îndoială că cele două „Biserici surori” sunt mai aproape astăzi, faţă de mileniul trecut, datorită „dialogului iubirii” şi „dialogului adevărului”, adică, datorită paşilor făcuţi în vederea reconcilierii şi datorită procesului de dialog teologic, care a mers bine în ultimele decenii. În ciuda acestui fapt, suntem încă departe de unitatea pe care am avut-o în timpul primului mileniu de viaţă a Bisericii. Cel mai important lucru pentru noi este de să avem mereu în faţa ochilor noştri dorinţa şi porunca Domnului „ca ucenicii Săi să fie uniţi şi ca Biserica să fie una”. Este un scandal în Trupul lui Cristos şi pentru întreaga lume faptul că urmaşii lui Isus Cristos sunt împărţiţi într-un moment istoric în care – astăzi mai mult decât oricând – suntem chemaţi la o mărturie comună şi la un cuvânt unic în faţa provocărilor timpului nostru.
– Sanctitate, care sunt cele mai dificile obiective pentru Biserica din Orientul Mijlociu de azi?
– Tocmai în acest context dificil voi răspunde la întrebarea Dvs crucială despre problemele Bisericii de astăzi şi creşterea violenţei asupra populaţiilor din Orientul Mijlociu. Bisericile noastre trebuie să proclame pacea unde există război, să proclame dragostea acolo unde este ură, şi toleranţă unde există discriminare. Acest principiu se aplică şi adepţilor altor culte religioase, dar, de asemenea, situaţiei critice a creştinilor din această regiune fragilă. Suntem foarte îngrijoraţi de creşterea tulburărilor politice şi a violenţei, mai ales în Palestina, în Egipt, în Irak şi, mai recent, în Siria. De asemenea, suntem profund întristaţi în faţa indiferenţei de neiertat şi a inactivităţii nejustificate a autorităţilor civile şi politice, care nu au reuşit să protejeze populaţia creştină şi pe cetăţeni în general. Liderii creştini trebuie să se asigure de solidaritatea şi fidelitatea noastră faţă de Evanghelie, în Orientul Mijlociu şi, în acelaşi timp, să condamne categoric orice formă de brutalitate şi de vărsare de sânge. Trebuie să subliniem că toate lăcaşurile de cult sunt temple sacre ale Dumnezeului viu, că toate fiinţele umane sunt temple sacre ale Spiritului viu al lui Dumnezeu.
– Care este semnificaţia majoră a invitaţia Papei Francisc de a vizita Istanbulul după Ierusalim, anul acesta?
– Când am fost invitaţi să participăm la Liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Francisc în Piaţa San Pietro – pentru prima dată în istorie când Patriarhul de Constantinopol a luat parte la instalarea unui Cardinal al Romei – l-am invitat să ne viziteze în Fanar (Istanbul, Turcia, sediul Patriarhului de Constantinopol), dar, de asemenea, să organizăm o vizită împreună la Ierusalim. Această invitaţie a devenit un obicei neoficial început de Papa Paul al VI-lea şi urmat de Papa Ioan Paul al II-lea, mai apoi de Papa Benedict al XVI-lea. Ultima dintre propuneri se va realiza – cu voia lui Dumnezeu – în câteva luni, sărbătorind întâlnirea istorică a Patriarhului ecumenic Athenagoras cu Papa Paul al VI-lea pe Muntele Măslinilor, în ianuarie 1964, pentru prima dată în istorie când Papa de la Roma şi Patriarhul Noii Rome s-au întâlnit faţă la faţă după aşa-numita „Mare Schismă” din 1054. Acest eveniment a dus în 1965 la „ridicarea reciprocă a anatemelor” şi a fost consolidat în 1969 prin vizitele oficiale anuale ale delegaţiilor, iar în 1979 a condus, de asemenea, la crearea unei comisii internaţionale de dialog teologic între cele două Biserici ale noastre. Este speranţa noastră sinceră şi rugăciune fierbinte că întâlnirea cu Papa Francisc va consolida relaţia strânsă dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă.
