Papa Francisc: Neîncrederea în Domnul, reţetă a nefericirii
20.03.2014, Vatican (Catholica) - Omul care se încrede în sine însuşi, în propriile bogăţii sau ideologii este destinat nefericirii; cel care se încrede însă în Domnul dă roade chiar şi pe timp de secetă. Acesta este mesajul pe care Papa Francisc l-a transmis în cadrul predicii de joi dimineaţă, de la Sfânta Liturghie celebrată în capela Casei Santa Marta din Vatican.
„Blestemat să fie omul care îşi pune încrederea în om, care îşi face dintr-un trup sprijinul său, iar inima şi-o îndepărtează de Domnul. El Va fi ca ciulinii în pustiu”, a spus profetul Ieremia în prima lectură a zilei (Ier 17,5-10), însă, „binecuvântat să fie omul care îşi pune încrederea în Domnul; El va fi ca un pom sădit lângă ape; şi nu încetează să aducă roade”. „Doar în Domnul putem să ne punem încrederea. Alte încrederi nu ajută, nu salvează, nu ne dau viaţă, nu ne dau bucurie”, a subliniat Papa Francisc, care a spus că uneori omului îi place să se încreadă în sine însuşi, într-un prieten, într-o situaţie bună sau într-o ideologie, lăsându-l pe Domnul puţin deoparte, citim în sinteza publicată de Radio Vatican.
În acest fel omul se închide în sine însuşi, a spus Sfântul Părinte, îşi închide orizontul, uşile şi geamurile, şi nu va găsi mântuirea pentru că nu se poate salva pe sine însuşi. Este ceea ce păţeşte bogatul din Evanghelie, bogatul care avea de toate, era foarte mulţumit, dar nu îşi dădea seama că la poarta casei sale se afla un sărac plin de răni care îi cerea ajutorul. Sfântul Părinte a spus că Evanghelia ne spune numele săracului, Lazăr, însă nu precizează numele bogatului: „Aceasta este blestemul cel mai puternic al celui care se încrede în sine însuşi sau în propriile forţe, în puterile oamenilor şi nu în Dumnezeu: îşi pierde numele. Cum te numeşti? Am contul acesta, în banca aceasta. Cum te numeşti? Atât de multe proprietăţi, vile… Cum te numeşti? Lucrurile pe care le avem, idolii. Cu toţii avem această slăbiciune, această fragilitate de a ne pune speranţele în noi înşine, în prieteni sau doar în puterile omeneşti şi uităm de Domnul. Iar acest lucru ne conduce pe strada nefericirii.”
„Astăzi, în această zi din Postul Mare, trebuie să ne întrebăm: în ce îmi pun încrederea? În Domnul sau sunt un păgân care se încrede în lucruri, în idolii pe care i-a făcut? Mai am un nume sau am început să îmi pierd numele şi mă numesc «Eu»? Eu, mine, cu mine, pentru mine, doar eu? Pentru mine, pentru mine… mereu acelaşi egoism: «Eu». Acest lucru nu ne mântuieşte.” Papa Francisc a subliniat însă că există o poartă a speranţei pentru cei care se încred în ei înşişi pierzându-şi numele: „În cele din urmă există mereu o posibilitate. Şi acest om, când îşi dă seama că şi-a pierdut numele, că a pierdut totul, îşi înalţă ochii şi spune un singur cuvânt: «Tată». Iar răspunsul lui Dumnezeu este un singur cuvânt: «Fiule!» Dacă în viaţă unii dintre noi, încrezându-se în om şi în ei înşişi, îşi pierd numele, îşi pierd demnitatea, încă există posibilitatea de a spune acest cuvânt care nu este nu este magic, ci puternic: «Tată». El ne aşteaptă mereu pentru a ne deschide uşa pe care noi nu o vedem şi ne va spune: «Fiule».”
