Papa Francisc: Să lăsăm deoparte „urciorul” nostru
23.03.2014, Vatican (Catholica) - Conform tradiţiei, Sfântul Părinte a recitat astăzi rugăciunea Îngerul Domnului alături de cei veniţi în Piaţa San Pietro, la mijlocul zilei. În alocuţiunea pe care a ţinut-o înainte de rugăciune, Papa Francisc a comentat pericopa evanghelică de astăzi, din ritul latin, despre femeia samariteană. La final a anunţat o iniţiativă pentru 28-29 martie, legat de Spovadă, o iniţiativă la care sunt invitate să adere Diecezele din lumea întreagă. Iată alocuţiunea Pontifului după traducerea apărută pe Ercis.ro.
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Evanghelia de astăzi ne prezintă întâlnirea lui Isus cu femeia samariteană, care a avut loc la Sihar, la o veche fântână unde femeia mergea în fiecare zi pentru a lua apă. În acea zi, l-a găsit acolo pe Isus, aşezat, „obosit de călătorie” (In 4,6). El imediat îi spune: „Dă-mi să beau” (v. 7). În felul acesta depăşeşte barierele de ostilitate care existau între iudei şi samariteni şi strică schemele de prejudecată faţă de femei. Simpla cerere a lui Isus este începutul unui dialog deschis, prin care El, cu mare delicateţe, intră în lumea interioară a unei persoane căreia, conform schemelor sociale, nu ar fi trebuit nici măcar să îi adreseze cuvântul. Însă Isus o face! Lui Isus nu îi este frică. Isus când vede o persoană merge înainte, pentru că iubeşte. Ne iubeşte pe toţi. Nu se opreşte niciodată în faţa unei persoane din prejudecăţi. Isus o pune în faţa situaţiei sale, nu judecând-o ci făcând-o să se simtă luată în considerare, recunoscută şi trezind astfel în ea dorinţa de a merge dincolo de rutina zilnică.
Setea lui Isus nu era atât sete de apă, ci de a întâlni un suflet uscat. Isus avea nevoie să o întâlnească pe samariteană pentru a-i deschide inima: îi cere de băut pentru a scoate în evidenţă setea care era în ea însăşi. Femeia rămâne atinsă de această întâlnire: îi adresează lui Isus acele întrebări profunde pe care toţi le avem în noi, dar pe care adesea le ignorăm. Şi noi avem atâtea întrebări de pus, dar nu găsim curajul de a i le adresa lui Isus! Postul Mare, iubiţi fraţi şi surori, este timpul oportun pentru a ne privi înăuntru, pentru a face să iasă la iveală necesităţile noastre spirituale cele mai adevărate şi a cere ajutorul Domnului în rugăciune. Exemplul samaritenei ne invită să ne exprimăm astfel: „Isuse, dă-mi apa aceea care mă adapă în veci”.
Evanghelia spune că discipolii au rămas uimiţi că Învăţătorul lor vorbea cu femeia aceea. Însă Domnul este mai mare decât prejudecăţile; pentru aceasta nu i-a fost frică să stea cu samariteana: milostivirea este mai mare decât prejudecata. Acest lucru trebuie să îl învăţăm bine! Milostivirea este mai mare decât prejudecata şi Isus este atât de milostiv, atât de milostiv! Rezultatul acelei întâlniri la fântână a fost că femeia a fost transformată: „a lăsat urciorul” (v. 28), cu care venea ca să ia apă, şi a alergat în cetate ca să povestească experienţa sa extraordinară. „Am găsit un om care mi-a spus tot ce am făcut. Oare să fie el Mesia?” Era entuziastă. A mers să ia apă de la fântână şi a găsit o altă apă, apa vie a milostivirii care ţâşneşte pentru viaţa veşnică. A găsit apa pe care o căuta din totdeauna! Aleargă în sat, acel sat care o judeca, o condamna şi o refuza, şi vesteşte că l-a întâlnit pe Mesia: unul care i-a schimbat viaţa. Pentru că orice întâlnire cu Isus ne schimbă viaţa, mereu. Este un pas înainte, un pas mai aproape de Dumnezeu. Şi astfel orice întâlnire cu Isus ne schimbă viaţa. Mereu, mereu este aşa.
În această Evanghelie găsim şi noi stimulentul de „a lăsa urciorul nostru”, simbol a tot ceea ce aparent este important, dar care îşi pierde valoarea în faţa „iubirii lui Dumnezeu”. Toţi avem unul, sau mai mult de unul! Eu vă întreb pe voi şi mă întreb pe mine: „Care este urciorul tău interior, acela care te apasă, acela care te îndepărtează de Dumnezeu?” Să îl lăsăm un pic deoparte şi cu inima să ascultăm glasul lui Isus care ne oferă o altă apă, o altă apă care ne apropie de Domnul. Suntem chemaţi să redescoperim importanţa şi sensul vieţii noastre creştine, începută la Botez şi, ca samariteana, să mărturisim fraţilor noştri. Ce anume? Bucuria! Să mărturisim bucuria întâlnirii cu Isus, pentru că am spus că orice întâlnire cu Isus ne schimbă viaţa şi orice întâlnire cu Isus ne umple şi de bucurie, acea bucurie care vine dinăuntru. Şi aşa este Domnul. Şi a povesti câte lucruri minunate ştie să facă Domnul în inima noastră, când noi avem curajul de a lăsa deoparte urciorul nostru.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiţi fraţi şi surori, acum să ne amintim de cele două fraze: orice întâlnire cu Isus ne schimbă viaţa şi orice întâlnire cu Isus ne umple de bucurie. Spunem asta împreună? Orice întâlnire cu Isus ne schimbă viaţa; orice întâlnire cu Isus ne umple de bucurie. Este aşa.
Mâine este Ziua Mondială a Tuberculozei: să ne rugăm pentru toate persoanele lovite de această boală şi pentru cei care în diferite moduri le susţin. Vinerea şi sâmbăta viitoare vom trăi un moment penitenţial special, numit „24 de ore pentru Domnul”. Va începe cu celebrarea din Bazilica San Pietro, vineri după-amiază, apoi seara şi noaptea câteva biserici din centrul Romei vor fi deschise pentru rugăciune şi spovezi. Va fi – putem să o numim aşa – va fi sărbătoarea iertării, care va avea loc şi în multe Dieceze şi parohii din lume. Iertarea pe care ne-o dă Domnul trebuie sărbătorită, aşa cum a făcut tatăl din parabola fiului risipitor, care atunci când fiul s-a întors acasă a făcut sărbătoare, uitând de toate păcatele sale. Va fi sărbătoarea iertării.
Şi acum vă salut pe toţi din inimă, credincioşi din Roma şi pelerini din atâtea ţări, îndeosebi pe cei din Zagreb şi Zadara din Croaţia, şi din Bocholt din Germania; şcoala „Capitanio” din Seto-Shi, în Japonia; pe studenţii din Illinois (Statele Unite ale Americii) şi pe cei din Ferrol (Spania). Un salut deosebit adresez maratoniştilor şi organizatorilor acestui frumos eveniment sportiv din oraşul nostru. Salut comunitatea de la Colegiul Pontifical Germanic-Ungaric, pe responsabilii naţionali ai FUCI, pe cateheţii veniţi pentru cursul despre „Arta vizuală şi cateheza”, şi pe participanţii la întâlnirea intitulată „În cel zămislit faţa lui Isus”.
Un gând se îndreaptă spre grupurile de credincioşi din Altamura, Matera, Treviglio, Firenze, Salerno, Veneţia, Santa Severina şi Verdellino; spre tinerii din Cembra şi Lavis, şi spre cei din Conversano; spre copiii din Vallemare (Pescara); spre scoutiştii din Castel San Pietro; spre studenţii din Cagliari şi din Gioia Tauro; spre grupul de adolescenţi din Milano. În sfârşit salut Centrul de Serviciu pentru Voluntariat din Sardinia; cercul ACLI din Masate, Asociaţia Familia Murialdo din Napoli; Poliţia Municipală din Orvieto. Vouă tuturor vă urez o duminică frumoasă şi poftă bună. La revedere!
