Schimbările în procesul de declarare a nulităţii ar putea conduce la „daune grave”

27.03.2014, Vatican (Catholica) - Tribunalele ecleziastice sunt o parte esenţială a misiunii mântuitoare a Bisericii, astfel că modificări ale procedurilor lor, inclusiv în procesul de constatare a nulităţii unei căsătorii, ar trebui să fie luate în considerare cu mare atenţie, a spus Cardinalul Raymond Burke. Înţelegerea sistemului de tribunale ale Bisericii, a spus Cardinalul Burke pe 20 martie, „necesită o înţelegere a slujirii pe care dreptul canonic, în general, o aduce misiunii mântuitoare a Bisericii, şi a rolului său în ministerul petrin”. Cardinalul Burke este prefect al Signaturii Apostolice, cea mai înaltă instanţă juridică a Vaticanului, care asigură administrarea corectă a justiţiei în Biserică, şi a oferit o prelegere la Universitatea Catolică din America.

Vorbind despre speculaţiile privind posibilitatea unor schimbări în procesul de declarare a nulităţii, Cardinalul Burke a întărit că procesul în două etape „nu este o simplă chestiune procedurală, ci că este în esenţă legat de adevărul doctrinar al Bisericii – pe care procesul din tribunal se asigură să îl conserve. În timpul unui discurs din 20 februarie, la Consistoriul Cardinalilor pe tema familiei, Cardinalul Walter Kasper a sugerat că, în loc ca nulitatea unei căsătorii să fie decisă de un tribunal, „ar putea fi găsite alte proceduri mai mult pastorale şi spirituale… Ca alternativă, s-ar putea de exemplu ca Episcopul să încredinţeze această sarcină unui preot.”

Vorbind de la Universitatea Catolică din America, Cardinalul Burke a explicat „necesitatea dreptului canonic pentru protejarea şi promovarea realităţilor sacre care constituie viaţa noastră în Biserică, realităţile care includ drepturile şi obligaţiile membrilor Bisericii.” Referindu-se la Codul de Drept Canonic promulgat de Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea, precum şi la scrierile Pontifului polonez pe această temă, Cardinalul Burke a explicat că Biserica este o „structură socială şi vizibilă” şi, de aceea, trebuie să aibă norme de guvernare. „Slujirea Curiei Romane, şi, prin urmare, a Signaturii Apostolice, este intim legată de caracterul apostolic al Bisericii Catolice… de mântuirea sufletelor.” Din cauza acestei naturi profunde a tribunalelor, a spus el, orice modificare a procesului de declarare a nulităţii trebuie „să fie studiată de către o comisie de experţi” şi analizată cu mare grijă.

Declararea nulităţii înseamnă că ceea ce părea a fi o căsătorie de fapt nu a fost (ex: a fost încheiată sub ameninţare); când o căsătorie se constată că a fost valid încheiată, cuplurile au voie să se separe şi să ceară divorţul civil, dar recăsătorirea în Biserică este interzisă atât timp cât unul dintre soţi este în viaţă. În cazul în care o persoană care a intrat într-o căsătorie civilă, după un divorţ şi fără să existe o constatare eclezială a nulităţii celei dintâi, acea persoană nu are voie să primească Împărtăşanie, deoarece (prima) căsătorie încă mai există, iar uniunea civilă este o situaţie de viaţă extraconjugală. Catolicii care doresc o „anulare” a primei căsătorii (constatarea nulităţii ei) trebuie să apeleze la un tribunal, în general situat în Dieceza lor, care va lua o hotărâre cu privire la respectivul caz. Un al doilea tribunal apoi fie confirmă, fie respinge judecata primul tribunalului.

Amintind de abuzurile care au avut loc înainte de introducerea sistemului cu două instanţe, Cardinalul Burke a avertizat că eliminarea cerinţei existenţei unei a doua judecări ar conduce la „daune grave”. A continuat adăugând că Signatura Apostolică a constatat că „necesitatea unei decizii dublu confirmate pentru un proces adecvat de constatare a nulităţii căsătoriei este evidentă, fără nici o umbră de îndoială”. Citându-l pe Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea, Cardinalul Burke a avertizat că simplificarea procesului din motive procedurale ar fi o „milă falsă, care nu este preocupată de Adevăr şi, prin urmare, nu este caritate, care are ca singur scop mântuirea sufletelor”. Orice „viitoare simplificare a procesului trebuie să respecte finalitatea lui”, şi anume „căutarea adevărului”. „Trebuie să fie clar că procesul în cauză nu este o chestiune de procedură”, ci că este intim „conectat la adevărul doctrinar”.