Philadelphia continuă tradiţia de reafirmare a bucuriei vieţii familiale creştine
27.03.2014, Vatican (Catholica) - „Doresc să mulţumesc Sanctităţii Sale Papa Francisc pentru că a confirmat oraşul Philadelphia ca sediu al marii întâlniri a familiilor care se va ţine în 2015”, a spus Arhiepiscopul Charles Joseph Chaput OFM Cap, de Philadelphia (SUA), atunci când a prezentat, împreună cu Arhiepiscopul Vincenzo Paglia, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Familie, în dimineaţa zilei de marţi, 25 martie 2014, a opta Întâlnire Mondială a Familiilor. „Pontiful întrupează mesajul de milostivire şi de bucurie care se află în inima Evangheliei. Entuziasmul său faţă de viaţă şi preocuparea sa faţă de necesităţile persoanelor ne-au inspirat să ne focalizăm asupra misiunii noastre comune de iubire şi asupra modului în care să iubim toate familiile şi pe respectivii lor membri.”
„Manifestări de acest gen sunt un extraordinar izvor de bucurie”, a declarat Arhiepiscopul Chaput. „Ele cer pregătiri mari şi angajante care comportă o mare cantitate de lucru. Atrag mii de persoane – în acest caz, de familii cu copii de toate vârstele – şi acest lucru pune provocări cu totul speciale. Însă aceste evenimente sunt şi oportunităţi de har şi au capacitatea de a transforma pozitiv întreaga societate civilă, în această zonă şi în lume. Acesta este un punct important. Întâlnirea Mondială a Familiilor vrea să fie un dar nu numai pentru catolicii din Philadelphia, ci pentru toate persoanele de bunăvoinţă care trăiesc în Pennsylvania, în regiunile vecine şi în restul lumii. Oricine are o inimă generoasă va fi binevenit şi în lunile viitoare eu voi lucra în contact strâns cu confraţii mei întru episcopat pentru a încuraja familiile din toată lumea să vină la Philadelphia în 2015.”
Arhiepiscopul de Philadelphia a prezentat Biserica sa, cu părţi bune şi provocări. I-a amintit mai întâi pe „doi mari sfinţi americani”. „Maica Katherine Drexel şi-a petrecut viaţa în slujba afro-americanilor şi a indienilor din America de Nord. Episcopul John Neumann a creat şcoli parohiale care au devenit un model naţional şi au ajutat familiile imigrante sărace să îşi educe copiii. Rezultă, pentru acest oraş, o mare moştenire eclezială în materie de educaţie catolică şi multe decenii de slujire în favoarea imigranţilor, minorităţilor, persoanelor neputincioase, bătrânilor, celor înfometaţi şi celor săraci. Această slujire continuă încă acum în toate slujirile noastre sociale catolice.”
A arătat însă şi faptul că „Biserica din Philadelphia este o comunitate care are şi o mare nevoie de reînnoire, ca urmare a crizei abuzurilor sexuale din deceniul trecut. În acest sens, ea este o imagine a Bisericii la nivel mondial. Noi avem datoria de a ajuta victimele abuzurilor şi familiile lor să se vindece şi de a-i ocroti pe copii şi pe tineri de daune în anii ce vor urma. În acelaşi timp, Biserica are datoria de a ajuta persoanele să-l găsească pe Dumnezeu şi să trăiască credinţa lor cu bucurie şi împărtăşire… Catolicii… doresc să aibă posibilitatea de a aprofunda prezenţa lui Dumnezeu în familiile lor şi să împărtăşească Evanghelia cu o lume care are urgentă nevoie de speranţă. Iată pentru ce – cu ajutorul lui Dumnezeu – Întâlnirea Mondială a Familiilor în 2015 va realiza ceea ce este în planurile Domnului.”
„Mai trebuie făcut mult pentru a perfecţiona structura şi conţinuturile acestei eveniment. Dar dorim ca Întâlnirea să fie un moment de speranţă şi de bucurie pentru fiecare persoană şi fiecare familie care vor fi prezente. Este deosebit de relevant că luna viitoare Fericitul Ioan Paul al II-lea va fi ridicat la cinstea altarelor de Sfântul nostru Părinte. Chiar Fericitul Ioan Paul al II-lea, Papa familiei, a propus cel dintâi aceste reuniuni la nivel mondial. Şi noi, în Pennsylvania, suntem recunoscători că putem continua această mare tradiţie pentru a reafirma importanţa, frumuseţea şi bucuria vieţii familiale creştine… Dorim să ajutăm familiile să întărească viaţa lor familială în mod foarte practic. Şi astfel cer tuturor celor care sunt prezenţi astăzi să-l roage pe Domnul să conducă eforturile noastre ca să putem aduce binefacere poporului Său şi noi să ne putem arăta demni de familiile şi de comunităţile pe care le slujim.”