Întâlnirea Capelanilor Universitari Naţionali din Europa la Tirana
31.03.2014, Tirana (Catholica) - „Bucuria de a trăi: ce înseamnă cu adevărat?” a fost tema Întâlnirii Capelanilor Universitari Naţionali din Europa, desfăşurată în capitala Albaniei, Tirana, în perioada 23-26 martie 2014. Alături de delegaţi – Episcopi, preoţi şi laici – din aproape toate ţările Europei, a participat şi pr. Fabian Doboş, capelan universitar la Iaşi, trimis din partea Conferinţei Episcopilor din România.
Principalul scop al acestui congres a fost acela de a face un schimb de experienţă şi, în acelaşi timp, de a reflecta împreună asupra importanţei pastoraţiei universitare în Europa. Despre acest ultim aspect, Mons. Marek Jędraszewski, Arhiepiscop de Lódż, preşedintele Comisiei pentru Universităţi din cadrul Consiliului Conferinţelor Episcopale Europene, în prima sa intervenţie, a spus: „O bună şi eficace pastoraţie a universitarilor (studenţi şi profesori) reprezintă garanţia pentru ca Biserica din Europa să-şi poată continua, în linişte şi cu seninătate, drumul spre portul mântuirii. Dacă vom avea oameni de cultură bine formaţi din punct de vedere religios, aceştia vor deveni pentru semenii lor adevăraţi misionari şi conducători spirituali”.
În cadrul lucrărilor, au luat cuvântul, pe lângă Episcopii din Albania, unii preoţi şi laici cu mare experienţă în pastoraţia universitară, care au prezentat diferite strategii pentru a reuşi să îi ţină aproape pe studenţi şi pe profesorii universitari de Biserică. În intervenţia sa la lucrările congresului, Mons. Rrok Mirdita, Arhiepiscopul Mitropolit de Tirana, a evidenţiat importanţa pe care o are prezenţa la Tirana a delegaţilor naţionali din Europa, responsabili cu pastoraţia universitară. Bucuria catolicilor din Albania se explică prin istoria recentă. La 10 martie 1946 regimul comunist i-a aruncat în închisoare pe toţi preoţii, privându-i astfel pe laici de Sfânta Liturghie, de spovadă, de maslu etc. Mai mult, Albania a devenit, în anul 1976, primul stat din lume care s-a declarat ateu, având în vedere că regimul i-a arestat şi pe toţi preoţii ortodocşi, dar şi pe conducătorii spirituali ai musulmanilor.
Catolicii au supravieţuit din punct de vedere spiritual prin rugăciunea sfântului Rozariului; Botezul era administrat de laici, în secret. În anii ’90, după căderea regimului ateu, Biserica Catolică a renăscut, ieşind afară din catacombe şi reconstruind bisericile dărâmate de comunism. Dintre sutele de preoţi arestaţi, au ieşit din puşcărie numai 30, restul fuseseră împuşcaţi. Anul acesta, de Paşte, vor primi Botezul în Catedrala din Tirana 100 de adulţi, dintre care 60 au fost musulmani. (fragmente din materialul semnat de pr. Fabian Doboş pe Ercis.ro)
