În 6 aprilie Ucraina va fi consacrată Maicii lui Dumnezeu
03.04.2014, Kiev (Catholica) - „Continuând slujirea marelui meu predecesor la altarul din Kiev-Halych, doresc încă o dată, în comuniune cu Biserica din Ucraina şi din lumea întreagă, să reînnoiesc actul de consacrare a poporului ucrainean mijlocirii puternice a Maicii Preasfinte a lui Dumnezeu”. Aşa a explicat Arhiepiscopul Sviatoslav Shevchuk, liderul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene (BGCU), faptul că reînnoirea actului de consacrare va avea loc pe 6 aprilie 2014, în toate bisericile BGCU din Ucraina şi din lumea întreagă.
„Fie ca această rugăciune adresată Maicii Preasfinte a lui Dumnezeu să fie demonstrarea dorinţei noastre de a face concretă această consacrare în viaţa noastră. O vom face personal şi în comunitate, cerând Domnului nostru să binecuvânteze, prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu, naţiunea noastră încercată de lungi suferinţe”, spune Arhiepiscopul Shevchuk în scrisoarea sa pastorală, în care invită clerul şi laicii să persevereze în credinţă şi în rugăciunea către Fecioara Maria, pentru ca „rămânând mereu sub protecţia ei, şi după renunţările Postului Mare, să putem ajunge la strălucita Înviere a Domnului nostru Isus Cristos, pentru a fi martori şi protagonişti ai reînnoirii iubitei noastre patrii!”
Legat de Ucraina, ieri Papa Francisc a confirmat înfiinţarea Exarhatului de Kharkiv, de către PF Sviatoslav Shevchuk, Arhiepiscop Major de Kiev-Halyc, cu consimţământul Sinodului Bisericii Greco-Catolice Ucrainene. Sfântul Părinte şi-a dat consimţământul pentru alegerea canonică a pr. Vasyle Tuchapets OSBM (născut în 1967), de către Sinod, ca primul Episcop de Kharkiv. De asemenea a recunoscut alegerea Episcopului Taras Senkiv OM ca Episcop de Stryj, precum şi a pr. Bohdan Manyshyn (născut în 1972) ca Episcop auxiliar de Stryj.
