Primele 1.000 de zile ale unui copil sunt critice pentru sănătatea lui viitoare
03.04.2014, Washington (Catholica) - Primele zile ale dezvoltării unui copil, atât în pântece cât şi după naştere, sunt esenţiale pentru dezvoltarea umană, şi tratarea acestei probleme este accesibilă comunităţii pentru dezvoltare. „Nu există poate mai înţeleaptă investiţie pe care să o putem face în persoana umană decât să ne concentrăm pe a asigura acordarea de suficientă hrană şi asistenţă medicală în primele 1.000 de zile de viaţă”, a declarat republicanul Chris Smith, preşedinte al subcomitetului pentru sănătate globală al Camerei Reprezentanţilor, în cadrul unei audieri din 25 martie 2014.
„Trebuie să abordăm problema holistic, din punctul de vedere al mamei şi al copilului”. Audierea, intitulată „Primele o mie de zile: Programe de ajutor pentru dezvoltare pentru a sprijini sănătatea şi nutriţia”, a discutat despre dezvoltarea de la concepţie la vârsta de 2 ani şi despre impactul calităţii vieţii din aceste stadii primare asupra dezvoltării ulterioare. Sophia Aguirre, preşedinte al Programului de Management pentru Dezvoltare Economică Integrală al Universităţii Catolice a Americii, a susţinut „punerea familiei în centrul” soluţiilor de dezvoltare, ca o „investiţie pe termen lung”. Aguirre a declarat că „accesul la hrană, la condiţii bune de sănătate şi igienă, precum şi practicile bune de îngrijire şi sănătate pentru copii şi pentru mamele însărcinate” protejează capacitatea generaţiilor viitoare de a lucra spre propria lor dezvoltare. Eşecul în a asigura toate acestea afectează nu numai „pe cei care suferă, ci şi pune o povară economică asupra membrilor familiei, asupra comunităţilor şi a economiei ţării în care trăiesc. Aceste poveri pot fi evitate prin investirea în iniţiative eficiente de prevenire”. Aguirre a subliniat că în mod obişnuit „aceste nevoi sunt împlinite în primul rând în familie… Familiile sănătoase sunt cheia pentru a asigura stabilitate în aceste prime stadii ale vieţii”.
Tjada D’Oyen McKenna, oficial al Agenţiei Americane pentru Dezvoltarea Internaţională, a fost chemată de asemenea pentru audieri, declarând că subnutrirea mamelor şi copiilor are consecinţe pe termen lung. „Cel puţin 165 de milioane de copii din lumea întreagă s-au oprit din creştere sau sunt mici de statură, datorită hrănirii deficitare”, a spus McKenna. „Oprirea din creştere duce la daune cognitive ireversibile şi la o speranţă de viaţă scăzută. An de an, subnutrirea în toate formele ei stă la baza a 3,1 milioane de decese de copii, adică la 45% din decesele din toată lumea.” Henry Perry, profesor asociat la Departamentul pentru Sănătate Internaţională de la Şcoala Bloomberg de Sănătate Publică, din Universitatea Johns Hopkins, a spus că în timp ce rata mortalităţii maternale şi infantile scade pe glob mult, „trebuie să recunoaştem că mai avem un drum lung de parcurs”. Perry a încurajat finanţarea de programe pentru supravieţuirea copiilor, iniţiativele de educaţie comunitară şi îmbunătăţirea strategiilor centrate pe comunităţi.”
