Celebrarea Patimilor şi morţii Mântuitorului la Timişoara
20.04.2014, Timişoara (Catholica) - Vinerea Mare, ziua comemorării Patimilor şi morţii Mântuitorului, a început în ziua de 18 aprilie 2014 în Domul din Timişoara cu celebrarea rugăciunii Laudelor, dimineaţa la orele 8.00. Acest moment de rugăciune comunitară, ce a avut loc de această dată în simplitatea şi gravitatea zilei de Vinerea Mare, a fost celebrat de Episcopul diecezan, Excelenţa Sa Martin Roos, împreună cu o parte din membrii capitlului catedral şi cu studenţii teologi prezenţi în capitala Diecezei pentru sărbătorile pascale.
După-masă, la orele 15.00, Episcopul diecezan a condus celebrarea Patimii şi morţii Mântuitorului, moment liturgic de o profunzime deosebită, specific zilei de Vinerea Mare. După prosternarea de la începutul celebrării, făcută în cea mai mare linişte şi sobrietate, a urmat Liturghia Cuvântului, cu cele două lecturi, citite de doi seminarişti, succedate de Patima Domnului nostru Isus Cristos după Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan, redată melodic de trei bărbaţi conduşi de organistul Domului, Bajkai-Fábián Róbert. Predicile, rostite în germană, maghiară şi română au fost rostite de pr. Bene Tamás, secretar episcopal şi responsabil diecezan pentru pastoraţia tineretului. Părintele Bene a reliefat importanţa zilei de Vinerea mare şi relevanţa ei profundă pentru fiecare persoană, pentru fiecare creştin, în parte. Dacă creştinul nu conştientizează care este relevanţa şi importanţa celor întâmplate în această zi, pentru sufletul său, pentru persoana sa, pentru mântuirea sufletului său, atunci textul Patimii, citit în cadrul celebrării din Vinerea Mare poate fi cel mult o poveste tristă şi emoţionantă. Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu este acela pe care trebuie să îl urmăm pe Golgota, să îl recunoaştem în persoana celui umilit, biciuit şi, în final, răstignit acolo pentru noi toţi, dar şi pentru fiecare dintre noi, în parte.
După predică Episcopul, asistat de acoliţi, a rostit rugăciunile universale în forma specială, din Vinerea Mare, pentru întreaga Biserică, pentru lumea întreagă, pentru creştini, pentru poporul evreu şi pentru toţi cei care nu îl cunosc pe Cristos şi pe pentru cei care nu cred în Dumnezeu. Adorarea Crucii de către Episcop, o parte din membrii capitlului catedral, asistenţa liturgică şi popor a constituit un moment intens de rugăciune, corul intonând mai multe piese muzicale specifice Vinerii Mari. Ritualul Împărtăşaniei a succedat acest moment, după care Episcopul, împreună cu asistenţa, au expus – conform tradiţiei locului – Sfântul Sacrament la Sfântul Mormânt, credincioşii şi seminariştii putându-se ruga îndelung, în tăcere, până la ceasurile serii, în acest loc. Acest element îndrăgit de credincioşi şi cler, deşi mai puţin întâlnit pe alte meleaguri, este specific zonei şi perpetuat tocmai din cauza fervorii cu care poporul se roagă în aceste zile în faţa Sf. Mormânt. Între timp, preoţii stau la dispoziţia celor care doresc să se spovedească şi care în aceste zile nu sunt deloc puţini.
În dimineaţa din Sâmbăta Mare, după Laudele celebrate în Dom, ca şi în Vinerea Mare, teologii şi credincioşii rămân, pe rând, în intervale de circa 30-45 de minute fiecare, în rugăciune în faţa Sfântului Mormânt până în seara Vigiliei pascale. Vigilia pascală (Liturghia de Înviere) va începe la Dom la orele 22.00, fiind celebrată de Excelenţa Sa, Martin Roos, Episcop diecezan. Ca în Joia Sfântă, în Vinerea Mare, şi în noaptea Învierii, programul muzical va fi asigurat de Corul „Exultate”, al Domului din Timişoara, condus de Bajkai-Fábián Róbert. (text: Claudiu Călin; foto: Sipos Enikő)



