Roma pregătită pentru canonizarea de mâine a celor doi Papi
26.04.2014, Roma (Catholica) - Roma este pregătită să primească sute de mii de credincioşi pentru canonizarea Papilor Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea, mâine, în Piaţa San Pietro, la care vor participa delegaţii din peste 100 de ţări şi cel puţin 24 de şefi de state. Săptămâna aceasta Opera Romana Pellegrinaggi (ORP) a instalat 19 ecrane uriaşe, în Roma şi în Milano, pentru a permite credincioşilor să urmărească cele două canonizări. Trei sunt pe Via dei Fori Imperiali, unul la aeroportul Fiumicino şi altul în Piazza del Duomo, din Milano. Restul ecranelor vor fi puse pe străzile adiacente Pieţii San Pietro: pe Via della Conciliazione, în Piazza Pio XII, şi în zonele pietonale apropiate. Trei vor fi în Piazza Navona şi Piazza Farnese pentru vorbitorii de limbă poloneză, respectiv franceză, iar altul la Bazilica Santa Maria Maggiore. Ştiri şi filme despre cei doi Papi, precum şi informaţii de interes public, vor fi transmise în şase limbi, până luni, 28 aprilie.
Episcopul Liberio Andreatta, vorbind despre evenimentul fără precedent, remarca: „Niciodată în istoria Romei şi în istoria lumii nu s-a întâmplat aşa ceva: doi Papi sfinţi şi doi Papi în viaţă care i-au cunoscut”. Există o bogată agendă de activităţi care preced evenimentul. Ieri, pelerinii francezi au parcurs „Calea Sfinţeniei”, care se va încheia pe 27 aprilie: constă dintr-un itinerariu al credinţei şi artei, în cinci biserici ale comunităţii franceze din Roma. Similar, studenţii care urmează să participe la canonizări vor participa la o Liturghie în capela Sf. Toma de Aquino a Universităţii „Tor Vergata” din Roma. Astăzi, de la 6PM, pelerini din Bergamo, provincia unde s-a născut Papa Ioan al XXIII-lea, se vor strânge în Bazilica San Giovanni in Laterano, în timp ce de la 7PM va avea loc o veghe de rugăciune în biserica Santa Maria in Montesanto, „biserica artişilor” din Piazza del Popolo.
La 9PM va începe „noaptea albă” de rugăciune. Bisericile din centrul Romei vor rămâne deschise pentru veghi de rugăciune şi spovezi, iar celebrări liturgice în diferite limbi vor fi găzduite în bisericile Sant’ Agnese in Agone, San Marco al Campidoglio, Sant’Anastasia, Santissimo Nome di Gesu, Santa Maria in Vallicella, San Giovanni dei Fiorentini, Sant’Andrea della Valle, San Bartolomeo all’Isola Tiberina, Sant’Ignazio di Loyola in Campo Marzio, a Stigmatelor Sf. Francisc, a Celor 12 Apostoli şi în Bazilica Preasfintei Inimi a lui Isus. Tinerii din Acţiunea Catolică se vor întâlni în parohia Santa Maria delle Grazie al Trionfale, de la 10.30PM până la 5AM.
Astăzi, 100 de membri ai ORP şi 550 de voluntari din asociaţii catolice vor fi disponibili să îi asiste pe cei prezenţi pe Via della Conciliazione, oferind o gamă variată de informaţii. De la 5AM, opt autobuze vor transporta în Piaţa San Pietro 200 de preoţi şi diaconi pentru distribuirea Euharistiei, precum şi 5.000 de preoţi romani şi 200 de seminarişti din capitală şi din Bergamo, care vor participa la ceremonie. Episcopul Andreatta a subliniat că intrarea în Piaţa San Pietro este gratuită, fără bilete. Prefectura Casei Pontificale a emis o avertizare privind falsele bilete şi falsele taxări ale unor agenţii de turism pentru bilete, subliniind că participarea la celebrările prezidate de Sfântul Părinte este gratuită.
Municipalitatea Romei a luat măsuri speciale legate de transporturi în această perioadă. Liniile de metrou vor fi deschise non-stop din 26 până în 28 aprilie, numărul autobuzelor va fi mărit, supravegherea va fi sporită, la fel numărul unităţilor de intervenţie medicală, circa 2.630 de voluntari de la protecţia civilă alăturându-se bunei organizări a evenimentului. Internetul va juca de asemenea un rol cheie în aceste zile. Oficiul Postulaturii de la Vicariatul Romei a creat o aplicaţie, „Santo Subito”, disponibilă în patru limbi, ce oferă ştiri, hărţi, itinerarii şi ordinea momentelor în ceremonia de canonizare, alături de agenda tuturor evenimentelor planificate în perioada 25-28 aprilie.
Muzeele Vaticane celebrează canonizarea printr-o expoziţie fotografică intitulată „Umilinţa şi curajul care au schimbat istoria”, ce reuneşte 120 de fotografii ale celor doi Papi sfinţi. Antologia fotografică va rămâne deschisă până pe 19 iulie, fiind împărţită în două secţiuni: prima, în alb şi negru, narează pontificatul Papei Ioan al XXIII-lea, iar a doua, color, îl prezintă pe Papa Ioan Paul al II-lea, cu cel mai lung pontificat din secolul XX.
