Vigilia Pascală şi Duminica Sf. Paşti la Timişoara
26.04.2014, Timişoara (Catholica) - Vigilia Pascală, adică celebrarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos, sau cea mai mare şi mai sfântă dintre toate veghile Bisericii a fost celebrată în Sâmbăta Mare, 19 aprilie a.c. la Timişoara şi în acest an în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala Diecezei de Timişoara, începând cu orele 22.00. Cu câteva momente înaintea începerii celebrării, credincioşii reuniţi în Dom au avut ocazia de a le fi explicată celebrarea Vigiliei din detaliile oferite pe marginea întregii celebrări, explicaţii citite în trei limbi de pr. Nikola Lauš, cancelar diecezan.
Deşi întreaga Piaţă a Domului, azi Piaţa Unirii, se află într-un amplu proces de renovare, majoritatea spaţiului fiind blocat de lucrări iar căile de acces spre Dom sunt şi acum drastic limitate, aceasta nu i-a împiedicat pe credincioşi să participe în număr mare la celebrarea Învierii. La începutul celebrării, Episcopul diecezan, Excelenţa Sa dr. h.c. Martin Roos, preoţii, acoliţii şi asistenţa au ieşit, prin Catedrala cufundată în întuneric, în lateralul ediculei Domului, unde a avut loc binecuvântarea focului şi aprinderea lumânării pascale. După aceasta s-a intonat în mod solemn de trei ori aclamaţia „Lumen Christi!”, credincioşilor fiindu-le împărţită lumina de la lumânarea pascală. Astfel, Domul s-a umplut treptat de luminiţe, iar lumânarea pascală a fost aşezată, la loc de cinste, în transeptul Catedralei, în dreptul altarului. Au urmat imnul „Exultet” cântat în limba latină de acolitul Ioan Cădărean, rugăciunile, lecturile, şi psalmii, au fost citite, respectiv intonaţi, succesiv în trei limbi, de către celebrantul principal, respectiv de acoliţi şi de studenţii teologi. În mod solemn Episcopul a intonat „Gloria in Excelsis Deo!”, Catedrala fiind martora unei explozii de lumină, cântec şi sunet de clopoţei, timp în care cele şapte clopote din turnurile Domului au vestit întregului oraş şi Diecezei momentul Învierii Mântuitorului. Au urmat epistola, citită în limba germană, Evanghelia, vestită cu bucurie în limba română şi predicile, asemenea zilelor anterioare, rostite tot în trei limbi: germană, maghiară şi română de pr. Nikola Lauš. Predicile s-au axat pe vestirea momentului învierii şi a caracterului eliberator, salvific al acestuia pentru umanitate. Cristos cel înviat, care a pătimit, a murit, a fost depus în mormântul cel întunecat şi rece, nu mai poate muri, prin învierea sa el eliberându-ne şi răscumpărând omenirea căzută prin păcatul neascultării lui Adam.
În preajma altarului Sf. Gerhard, întemeietorul Diecezei şi a baptisteriului Domului, Episcopul a sfinţit apa de botez, credincioşii, împreună cu clerul şi asistenţa liturgică reînnoindu-şi promisiunile de la Botez. A urmat stropirea poporului, reunit în rugăciune şi sărbătoare, cu apa sfinţită în această noapte sfântă. Liturghia Euharistică şi Ritualul Împărtăşaniei au decurs în mod obişnuit, dar solemn, în limbile latină, germană, maghiară şi română, după forma cunoscută. Preoţii au împărtăşit mulţimea de credincioşi participanţi la celebrarea Vigiliei pascale. După împărtăşanie, Episcopul împreună cu asistenţa şi preoţii, s-au îndreptat spre Sfântul Mormânt, unde s-a intonat „Exurge Domine”, din cadrul ritualului Învierii la Sf. Mormânt, Sfântul Sacrament fiind de aici mutat, în procesiune, pe altarul principal. Aici Episcopul diecezan a salutat credincioşii cu aclamaţia „Pax vobis, ego sum! Nolite timere!”, după care a fost intonat străvechiul imn „Der Heiland ist erstanden!” Acesta a marcat începutul procesiunii mari a Învierii Domnului, desfăşurată anul acesta în jurul Domului şi nu în Piaţa Domului (Unirii), în jurul coloanei Sfintei Treimi, aşa cum o cere tradiţia. Au fost purtate în procesiune, Preasfântul Sacrament, lumânarea pascală şi statuia lui Cristos cel Înviat. Reintrat în Catedrală, Episcopul împreună cu poporul au intonat în faţa tabernacolului „Te Deum laudamus” („Großer Gott, wir loben Dich!”) şi antifona mariană „Regina coeli”. Celebrarea Vigiliei Pascale şi a Învierii Domnului a luat sfârşit aproximativ la orele 1.15 cu binecuvântarea sacramentală precedată de imnul „Tantum ergo”. În încheiere, Episcopul a mulţumit preoţilor şi asistenţei liturgice care au pregătit şi rostit predicile în toate aceste zile, au ajutat la celebrarea cu demnitate şi pioşenie a Liturghjiilor şi celebrărilor, dar şi corului „Exultate”, al Domului din Timişoara, condus de organistul Bajkai-Fábián Róbert, pentru cadrul muzical-sacru al celebrărilor liturgice. Credincioşilor, adunaţi cu bucurie în Dom în această noapte sfântă, episcopul le-a adresat, la final, cele mai calde gânduri pascale şi de sărbători fericite întru Cristos cel Înviat.
Duminică, 31 martie, cu începere de la orele 10.00, Excelenţa Sa, Martin Roos, Episcop diecezan de Timişoara, a celebrat în Dom Sf. Liturghie din ziua de Paşti, fiind însoţit de preoţi, acoliţi şi asistenţa liturgică prezenţi cu toţii în mod festiv, ca în zilele şi la celebrările anterioare. În duminica Paştelui, conform practicii din Catedrala timişoreană, predica este rostită, în trei limbi, de Episcop, care a reiterat importanţa misterului morţii şi învierii Domnului, evenimentul fundamental care stă la baza credinţei noastre. La această Sf. Liturghie cadrul muzical a fost asigurat de corul şi orchestra conduse de prof. univ. dr. Walter Kindl, domcapelmaistrul Catedralei. Au fost interpretate cu această ocazie Missa in C de Wolfgang Amadeus Mozart, dar şi piese precum: Laudate Dominum, Alleluja, Ave verum corpus şi Regina coeli de acelaşi compozitor precum şi Welten singen de Ludwig van Beethoven. Programul celebrărilor pascale a continuat în Duminica Sf. Paşti cu o vesperă pontificală celebrată de către Excelenţa Sa, Martin Roos, în Domul din Timişoara, cu începere de la orele 17.30 şi cu o Sf. Liturghie în limba română, celebrată cu începere de la orele 18.00. În Lunea Sf. Paşti, programul Sf. Liturghii a fost cel obişnuit, duminical, Sf. Liturghii fiind celebrate după cum urmează: orele 09.00 – Lb. Maghiară, orele 10.00 – Lb. Germană, orele 11.30 şi 18.00 – Lb. Română. (text: Claudiu Călin; foto: Sipos Enikö)



