Calea pentru beatificarea Papei Paul al VI-lea ar putea fi deschisă
07.05.2014, Roma (Catholica) - Papa Paul al VI-lea ar putea fi beatificat în octombrie anul acesta, consideră unii. Agenţia italiană de ştiri ANSA a avansat informaţia conform căreia Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor a recunoscut un presupus miracol atribuit mijlocirii defunctului Pontif. Miracolul priveşte vindecarea imediată a unui prunc nenăscut care suferea de o boală incurabilă.
Data posibilă pentru beatificare ar fi 19 octombrie, după încheierea Sinodului Episcopilor. Papa Francisc, la a 50-a aniversare a alegerii Papei Paul al VI-lea, sublinia trei aspecte ale pontificatului acestuia: „iubirea lui pentru Cristos, pentru Biserică şi pentru umanitate”. Spunea atunci că mărturia Papei Paul al VI-lea „hrăneşte flacăra iubirii noastre pentru Cristos, a iubirii pentru Biserică, şi ne dă impulsul pentru a vesti Evanghelia oamenilor de astăzi, cu milostivire, răbdare, curaj şi bucurie.”
Papa Paul al VI-lea a fost ales în 1963, decedând în 1978. A fost apreciat pentru eforturile sale de strângere a legăturilor cu celelalte confesiuni creştine, precum şi pentru enciclica sa din 1968, „Humanae Vitae”, care subliniază opoziţia Bisericii faţă de metodele artificiale de contracepţie.
