Tăria, darul pentru depăşirea momentelor dificile
14.05.2014, Vatican (Catholica) - Sfântul Părinte, la începutul catehezei de la audienţa generală de astăzi, a amintit primele trei daruri ale Duhului Sfânt comentate în săptămânile anterioare: înţelepciunea, înţelegerea şi sfatul. Pentru a explica importanţa acestui dar s-a folosit de parabola semănătorului. Seminţele care cad pe drum sunt mâncate de păsări, iar cele care cad între pietre se uscă; doar cele care cad în pământul cel bun prind rădăcini şi aduc roade.
Semănătorul, a explicat Papa, este Tatăl, care aruncă sămânţa Cuvântului Său. „Însă sămânţa se ciocneşte adesea cu ariditatea inimii noastre şi, chiar atunci când este primită, riscă să rămână sterilă. În schimb, cu darul tăriei, Duhul Sfânt eliberează terenul inimii noastre, o eliberează de năduşeală, de nesiguranţe şi de toate temerile care pot să o frâneze, în aşa fel încât Cuvântul Domnului să fie pus în practică, în mod autentic şi bucuros.” Pontiful a vorbit despre toate acele momente dificile şi situaţii extreme în care darul tăriei se manifestă în mod extraordinar şi a remarcat că Biserica „străluceşte de mărturia atâtor fraţi şi surori care nu au ezitat să îşi dea propria viaţă, numai să rămână fideli Domnului şi Evangheliei Sale”.
Şi astăzi sunt mulţi creştini care dau mărturie despre credinţa lor în circumstanţe periculoase. A adăugat: „noi toţi cunoaştem oameni care au trăit situaţii dificile, atâtea dureri. Să ne gândim însă la acei bărbaţi, la acele femei, care duc o viaţă dificilă, luptă pentru a duce înainte familia, pentru a-i educa pe copii: fac toate acestea pentru că există spiritul de tărie care îi ajută.” A continuat: „câţi bărbaţi şi femei – nu ştim numele lor – care onorează poporul nostru, onorează Biserica noastră, pentru că sunt puternici: puternici în a duce înainte viaţa lor, familia lor, munca lor, credinţa lor. Aceşti fraţi şi surori ai noştri sunt sfinţi, sfinţi în viaţa de toate zilele, sfinţi ascunşi în mijlocul nostru.”
La final a subliniat că darul tăriei nu este necesar doar pentru ocazii deosebite. „Acest dar trebuie să constituie nota de fond a existenţei noastre creştine, în caracterul obişnuit al vieţii noastre zilnice. Aşa cum am spus, în toate zilele vieţii noastre cotidiene trebuie să fim puternici, avem nevoie de această tărie, pentru a duce înainte viaţa noastră, familia noastră, credinţa noastră. […] Dragi prieteni, uneori putem să fim tentaţi de a ne lăsa cuprinşi de lene sau mai rău de descurajare, mai ales în faţa trudelor şi a încercărilor vieţii. În aceste cazuri, să nu ne pierdem curajul, să îl invocăm pe Duhul Sfânt, pentru ca El cu darul tăriei să poată ridica inima noastră şi să comunice nouă forţă şi entuziasm vieţii noastre şi urmării noastre a lui Isus.”

„…creştinul mediu nu este chemat la eroism” spunea foarte recent cardinalul Kasper. Aş crede ca papa Francisc îl contrazice cînd afirmă în acest text: “câţi bărbaţi şi femei – nu ştim numele lor – care onorează poporul nostru, onorează Biserica noastră, pentru că sunt puternici: puternici în a duce înainte viaţa lor, familia lor, munca lor, credinţa lor. Aceşti fraţi şi surori ai noştri sunt sfinţi, sfinţi în viaţa de toate zilele, sfinţi ascunşi în mijlocul nostru.”
De fapt, ce-o fi însemnînd „creştin mediu”?