Papa i-a invitat pe preşedinţii palestinian şi israelian la o întâlnire de rugăciune
25.05.2014, Betleem (Catholica) - Înainte de rugăciunea Regina Coeli, recitată la amiază în ziua de duminică, 25 mai 2014, după Sfânta Liturghie celebrată la Betleem, Papa Francisc a propus Vaticanul ca loc de desfăşurare a unei întâlniri de rugăciune între preşedinţii statelor palestinian şi israelian. „În acest loc, în care s-a născut Principele Păcii, doresc să adresez o invitaţie dumneavoastră, domnule preşedinte Mahmoud Abbas, şi domnului preşedinte Shimon Peres, să înălţaţi împreună cu mine o intensă rugăciune invocând de la Dumnezeu darul păcii. Ofer casa mea din Vatican pentru a găzdui această întâlnire de rugăciune”, citim în traducerea discursului Sfântului Părinte publicată pe Ercis.ro.
„Toţi dorim pacea; atâtea persoane o construiesc în fiecare zi cu mici gesturi; mulţi suferă şi suportă cu răbdare truda atâtor încercări de a o construi. Şi toţi – în special aceia care sunt puşi în slujba propriilor popoare – avem datoria să devenim instrumente şi constructori de pace, înainte de toate în rugăciune. A construi pacea este dificil, dar a trăi fără pace este un chin. Toţi bărbaţii şi femeile din această ţară şi din lumea întreagă ne cer să ducem în faţa lui Dumnezeu aspiraţia noastră arzătoare la pace.”
Iubiţi fraţi şi surori,
În timp ce ne apropiem de încheierea acestei celebrări, să îndreptăm gândul nostru către Maria Preasfântă, care chiar aici la Betleem l-a născut pe Fiul său, Isus. Fecioara este aceea care mai mult decât oricine altcineva l-a contemplat pe Dumnezeu în faţa umană a lui Isus. Ajutată de Sfântul Iosif, l-a înfăşat în scutece şi l-a culcat în iesle. Ei îi încredinţăm acest teritoriu şi pe toţi cei care locuiesc în el, pentru ca să poată trăi în dreptate, în pace şi în fraternitate. Îi încredinţăm şi pe pelerinii care vin aici pentru a se adăpa la izvoarele credinţei creştine – sunt prezenţi şi la această Sfântă Liturghie.
Veghează, o, Marie, asupra familiilor, asupra tinerilor, asupra bătrânilor. Veghează asupra celor care au pierdut credinţa şi speranţa; întăreşte-i pe cei bolnavi, pe cei închişi şi pe toţi cei suferinzi; susţine-i pe păstori şi întreaga comunitate a credincioşilor, pentru ca să fie „sare şi lumină” în această ţară binecuvântată; susţine operele educative, îndeosebi Universitatea Betleem.
Contemplând Sfânta Familie aici, la Betleem, gândul meu se îndreaptă în mod spontan spre Nazaret, unde sper să pot merge, dacă va vrea Dumnezeu, într-o altă ocazie. Îi îmbrăţişez de aici pe credincioşii creştini care trăiesc în Galileea şi încurajez realizarea la Nazaret a Centrului Internaţional pentru Familie. Sfintei Fecioare îi încredinţăm destinele omenirii, pentru ca să se deschidă în lume orizonturile noi şi promiţătoare ale fraternităţii, solidarităţii şi păcii.
