20 de ani de la absolvirea primei promoţii a Institutului Teologic de Grad Universitar Oradea
17.07.2014, Oradea (Catholica) - Trei zile, 4-7 iulie 2014, au dedicat unui eveniment aniversar prima promoţie de absolvenţi ai Institutului Teologic de Grad Universitar Oradea (aceasta fiind denumirea oficială la acea vreme). În 1994 au finalizat studiile 78 de absolvenţi, majoritatea fiind ulterior hirotoniţi preoţi, ceilalţi rămânând laici urmând alte vocaţii. La întâlnirea de 20 de ani de la absolvire au participat 48 de persoane, citim în relatarea de pe EGCO.ro. Întâlnirea a debutat cu sosirea participanţilor, vineri seara, a continuat sâmbătă dimineaţa cu Sfânta Liturghie în biserica Sfântul Gheorghe din incinta seminarului, urmată de un parastas pentru cei adormiţi în Domnul, preoţi profesori şi preoţi colegi.
Sfânta Liturghie a fost celebrată de preoţii absolvenţi, de PS Virgil Bercea şi PS Alexandru Mesian, invitat special, deoarece în Eparhia de Lugoj sunt doisprezece dintre preoţii absolvenţi, şi singurul preot profesor în viaţă, pr. Ioan Bota. În cuvântul său, PS Alexandru printre altele a amintit faptul că se împlinesc 20 de ani şi de la numirea sa şi a PS Virgil ca Episcopi de către Papa Ioan Paul al II-lea. După micul dejun, absolvenţii s-au regăsit în Aula Magna pentru strigarea catalogului, iar soţiile acestora s-au întâlnit în Aula 3 unde, împreună cu pr. Mihai Tegzeş, au discutat despre Taina Căsătoriei şi importanţa rugăciunii în familie. La strigarea catalogului, fiecare absolvent şi-a prezentat activitatea pastorală şi situaţia familială în cei 20 de ani de la absolvire. Un vicar foraneu, opt protopopi şi doi protopopi onorari a dat prima generaţie de absolvenţi.
„Lecţia” a fost ţinută de pr. prof. univ. dr. Ioan Bota, prelat papal, veteran de război şi colonel în rezervă, care a vorbit despre „Rolul preotului în societatea noastră contemporană”. În cuvânt a amintit despre „catehizarea credincioşilor la nivelul vârstei fiecăruia prin lecţii în şcoală, predici în biserici, conferinţe, etc.; folosirea mijloacelor mass-media; organizarea de activităţi culturale; relaţii mai bune cu parohiile ortodoxe, preoţii şi credincioşii lor”. Accentul a fost pus pe faptul că „preotul trebuie să fie un om cult, citit, orientat nu numai în problemele bisericeşti, ci şi în cele lumeşti: politice, economice, agricole, medicale”. Pr. Bota a concluzionat: „preotul să fie apostol al culturii iubirii, nu funcţionar bisericesc”.
În cuvântul de încheiere al acestui moment, PS Virgil i-a încurajat pe preoţi şi a subliniat câteva aspecte pe care le-a reţinut importante din cuvântările lor. După masa de prânz participanţii au avut liber pentru vizitarea oraşului, iar la ora 18 s-a celebrat slujba Vecerniei în biserica Sfântul Gheorghe. Seara de sâmbătă s-a încheiat cu o masă festivă. Duminică dimineaţa, preoţii s-au reunit în fostul amfiteatru al Liceului Teologic Iuliu Maniu, în amintirea primei perioade unde s-au desfăşurat cursurile, de unde au şi plecat apoi în procesiune spre Catedrala Sfântul Nicolae. Liturghia solemnă a fost pontificată de PS Virgil Bercea.
În predica sa, Episcopul a vorbind despre credinţa sutaşului în Cuvântul lui Isus, a vorbit şi despre credinţa care au avut-o în urmă cu 24 de ani tineri şi adulţi pentru a răspunde chemării lui Isus, credinţa care i-a făcut să finalizeze studiile, i-a trimis să redeschidă parohii, în condiţii nu tocmai uşoare, i-a făcut să fie statornici în Biserica Greco-Catolică, credinţa care îi va ajuta să continue ceea ce au început. După Sfânta Liturghie, absolvenţii, laici şi preoţi, împreună cu soţiile, s-au regăsit în sala de festivităţi, fosta capelă a parohiei Sfântul Nicolae şi pentru mulţi dintre ei locul unde au fost hirotoniţi întru preoţie, pentru o agapă fraternă şi de rămas bun, cu speranţa ca următoarea întâlnire să fie nu peste zece, ci peste cinci ani.
