Un nou Vicar cu preoţii şi un nou rector la Oradea
06.08.2014, Oradea (Catholica) - În data de 1 august 2014, PS Virgil Bercea, Episcop al Eparhiei de Oradea, a semnat decretul de numire a noului Vicar episcopal cu preoţii, al Eparhiei de Oradea, în persoana pr. Antoniu Titus Chifor, până acum rector al Seminarului „Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan” din Oradea. Decretul intră în vigoare în data de 6 august 2014 – de Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului, aflăm de pe EGCO.ro. Pr. Antoniu Titus Chifor s-a născut la data de 10 iulie 1981. Între anii 1996 şi 2000 a urmat studiile la Liceul Teologic Greco-Catolic Sf. Vasile cel Mare din Blaj. Studiile universitare le-a urmat între anii 2000 şi 2005 la Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Departamentul din Blaj, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. Aici a obţinut Licenţa în Teologie cu lucrarea: „Dreapta-credinţă şi erezia în Biserica Antică, secolele II-III”.
A urmat, între 2006 şi 2009, o perioadă de studii post-universitare încheiate cu obţinerea unui Master în Teologie Biblică pentru lucrarea: „L’Evangile de Jean dans le Temps pascal Byzantin. Hermeneutique liturgique et pascale des récits johanniques propres au Pentecostaire”, susţinută la Institutul Catolic din Paris. După ce s-a căsătorit a fost hirotonit diacon, iar la 15 august 2008, preot. Între 2007 şi 2009 a susţinut o activitate diaconală şi preoţească în parohia Notre Dame des Vertus, Aubervilliers, Franţa. Aici a fost responsabil cu asigurarea permanenţei la secretariatul parohiei, consilierea persoanelor provenind din diferite categorii sociale, responsabil de vizitarea bolnavilor şi asigurarea asistenţei lor spirituale, responsabil de cateheză şi de imigranţii români din nordul Parisului. În anul 2009 a fost numit vicerector şi formator al anilor III-IV la Seminarul Teologic Greco-Catolic „Sfinţii Vasile, Grigore şi Ioan” din Oradea, iar la 15 iunie 2010, rector al acestui Seminar.
Noul rector al Seminarului din Oradea este acum pr. Anton Vasile Cioba, numit de PS Virgil Bercea tot la data de 1 august. Pr. Anton Cioba s-a născut în data de 3 ianuarie 1986 şi este originar din Habic, jud. Mureş. A urmat studiile la Liceul Teologic Greco-Catolic din Oradea în perioada 2000-2004. S-a format apoi în Seminarul „Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan” din Oradea, fiind student al Departamentului din Oradea al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, în perioada 2004-2008. Aici a obţinut Licenţa în Teologie pentru susţinerea lucrării cu tema: „Iconografia bizantină: fundament şi teologie”.
În anul 2008 a plecat la Roma pentru a-şi desăvârşi studiile teologice la Universitatea Pontificală Saleziană, unde, în anul 2009, a obţinut Licenţa în Educaţie Religioasă la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, pentru susţinerea lucrării cu titlul: „Icoana bizantină: instrument catehetic al Bisericii Greco-Catolice din România”. A fost hirotonit preot celibatar în data de 16 august 2009. În anul 2010 a urmat un curs intensiv cu titlul „Exorcism şi rugăciune de eliberare” la Institutul Sacerdos al Ateneului Pontifical „Regina Apostolorum” din Roma, iar în anul 2012 a obţinut Masteratul în Pastoraţia Tineretului şi Catehetică. A urmat apoi un an de practică pastorală ca vice-paroh al Catedralei din Cuneo, Italia, după care s-a întors la Oradea, unde a fost director spiritual al Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, asistent spiritual al Asociaţiei Tinerilor Români Uniţi (ASTRU) Oradea, asistent spiritual al sectorului tineri din Acţiunea Catolică din România şi responsabil al Biroului Eparhial de Presă.


