Sfânta Liturghie de hram la Sântana
11.08.2014, Timişoara (Catholica) - Duminică, 3 august 2014, a avut loc în localitatea Sântana, din judeţul Arad, sărbătorirea hramului bisericii parohiale. Comunitatea locală şi monumentala ei biserică sunt puse sub ocrotirea Sfintei Ana, mama Sfintei Fecioare Maria. Celebrată din motive practice şi pastorale (din 26 iulie, pe 5 august), sărbătoarea a reunit, ca în fiecare an, în jurul bisericii şi a altarului întreaga comunitate locală, dar şi pe foarte mulţi dintre membrii ei emigraţi peste hotare.
Sfânta Liturghie a fost celebrată începând cu orele 10.00 de pr. Peter Zillich (Germania), împreună cu pr. Karl Zirmer Tänzler (Germania, originar din Sântana) şi pr. Barják László, paroh de Sântana. Procesiunea a pornit din curtea casei parohiale, unde în prealabil, alaiul de hram (Kirchweih) a sosit cu nenumărate perechi îmbrăcate în port popular german şi cu muzică de fanfară pentru a-i conduce pe preoţi şi pe ministranţi, dar şi pe oaspeţii de aproape şi de departe la biserică. Sfânta Liturghie, celebrată în limba germană, cu unele părţi şi în limba română, a fost înfrumuseţată muzical de corul comunităţii, dar şi de fanfara germanilor din Sântana emigraţi în Germania, condusă de prof. Anton Bleiziffer.
Prezenţi la Sf. Liturghie şi apoi la masa comunitară de Kirchweih, au fost şi diverşi delegaţi ai organizaţiilor germanilor emigraţi în Germania: Organizaţia Generală a Şvabilor Bănăţeni din Germania, reprezentată de Christine Theresia Neu şi Organizaţia Germanilor din Sântana emigraţi în Germania, reprezentată prin ing. Josef Lutz, ai organizaţiei locale a germanilor din Sântana, reprezentată de Martin Reinholz. Autorităţile civile au fost reprezentate de membrii administraţiei locale conduşi de primarul Daniel Tomuţă. Lecturile din cadrul Liturghiei Cuvântului au fost citite, în buna tradiţie a Banatului, în trei limbi: română, maghiară şi germană, cuvintele de salut, de mulţumire şi de încheiere fiind la fel, rostite în cele trei limbi principale ale Diecezei de Timişoara. Predica a fost rostită de pr. Karl Zirmer.
La final, pr. Zillich, în stilul său original, a adresat la rândul său câteva cuvinte credincioşilor şi a interpretat câteva cântece religioase, la acordeon, cântece la care s-au alăturat toţi credincioşii prezenţi. Pe durata întregii Sfinte Liturghii perechile îmbrăcate în port popular au stat, conform tradiţiei, în picioare, pe culoarul din centrul bisericii. Pălăriile băieţilor, împodobite de sărbătoare, au fost aşezate fie la picioarele altarului, pe marginea băncilor sau pe cancellum-ul din faţa altarului. La sfârşitul Sfintei Liturghii, un alt moment tradiţional l-a constituit sfinţirea celor trei buchete de rozmarin, bogat împodobite, ca de hram (Kirchweih), buchete care însoţesc întreaga sărbătoare a comunităţii. La încheiere, alaiul sărbătorii i-a însoţit cu muzică, în procesiune, pe preoţi la casa parohială. (text: Claudiu Călin; foto: Marianne Hellstern)



