Papa Francisc: Asemenea Maicii Domnului, să îl lăsăm pe Dumnezeu să meargă alături de noi
08.09.2014, Vatican (Catholica) - Privind la viaţa Preasfintei Fecioare Maria, să ne întrebăm dacă îi permitem lui Dumnezeu să meargă alături de noi, a spus Papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată luni, 8 septembrie 2014, dimineaţă, în sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican. Pontiful a subliniat că Dumnezeu este prezent în evenimentele mari ale vieţii dar şi în cele aparent lipsite de importanţă, şi are răbdarea de a merge împreună cu noi, chiar dacă suntem păcătoşi, ni se spune în relatarea de pe situl Radio Vatican.
Când citim cartea biblică a Genezei, a remarcat Sfântul Părinte, există pericolul de a ne gândi că Dumnezeu este ca un magician care face lucrurile cu bagheta magică. Dar Dumnezeu nu lucrează în acest fel: după ce a creat lucrurile, le-a lăsat să meargă înainte după legi interne, interioare, pe care El le-a dat pentru fiecare făptură, ca să se dezvolte şi să ajungă la plinătate. Realităţilor din univers Dumnezeu le-a conferit autonomie, nu independenţă: „Dumnezeu nu este magician, este creator! Dar când se relatează despre ziua a şasea, când l-a creat pe om, îi conferă un alt fel de autonomie, puţin diferită, dar nu independentă: o autonomie care este libertate.”
„Îi spune omului să meargă înainte în istorie, îl face responsabil asupra celor create, şi pentru ca să stăpânească creaţia, să o ducă mai departe şi în acest fel să ajungă la împlinirea timpurilor. Care este împlinirea timpurilor? Ceea ce El avea în inimă: sosirea Fiului Său. Căci Dumnezeu, ne spune Sf. Paul, ne-a predestinat, pe toţi, să fim conformi cu chipul Fiului său”. Acesta este „drumul omenirii, este drumul omului. Dumnezeu dorea ca noi să fim asemenea Fiului său şi ca Fiul său să fie asemenea nouă. Sfântul Părinte a continuat meditaţia vorbind despre pagina Evangheliei proclamată la ritul roman sau latin în care se prezintă genealogia lui Isus.
„În această listă de oameni găsim sfinţi dar şi păcătoşi, dar istoria merge înainte pentru că Dumnezeu a dorit ca oamenii să fie liberi”. Când omul „s-a folosit în mod greşit de libertatea sa, Dumnezeu l-a izgonit din paradis”, dar „i-a făcut o promisiune: omul a ieşit din paradis cu o speranţă. Păcătos, dar cu speranţă!” „Drumul lui nu-l parcurge singur: Dumnezeu merge împreună cu el. Dumnezeu a făcut o opţiune: a făcut o alegere valabilă pentru timp, nu pentru moment. Este Dumnezeul timpului, este Dumnezeul istoriei, este Dumnezeul care merge împreună cu fiii Săi”. Şi aceasta până la împlinirea timpurilor, când Fiul Său s-a făcut om. Dumnezeu „merge împreună cu drepţii şi cu păcătoşii, merge împreună cu toţi, pentru a sosi la întâlnirea definitivă a omului cu El”.
Evanghelia, a spus mai departe Sfântul Părinte, face ca ultima parte din această istorie să se termine „într-o casă modestă, într-un sătuc”, cu Iosif şi Maria. „Dumnezeul marii istorii este prezent şi în mica istorie, acolo, pentru că vrea să meargă împreună cu fiecare om”. Papa l-a citat pe Sf. Toma de Aquino: „A nu se înfricoşa de lucrurile mari, dar şi a ţine cont de cele mici, aceasta este dumnezeiesc”. De aceea, a reluat Pontiful, Dumnezeu este prezent în lucrurile mari, dar şi în cele mici: „Domnul care merge împreună cu noi este şi Domnul răbdării. Răbdarea lui Dumnezeu. Răbdarea pe care avut-o cu toate aceste generaţii, cu toate aceste persoane care au trăit istoria lor de har şi păcat. Dumnezeu este răbdător. Dumnezeu merge împreună cu noi, pentru că El vrea ca noi toţi să ajungem să fim asemenea chipului Fiului său. Şi din acel moment în care ne-a dat libertate în creaţie, nu independenţă, El continuă să meargă până astăzi împreună cu noi”.
În acest fel, istoria generaţiilor ajunge la Fecioara Maria. Astăzi, a spus Pontiful, „suntem în anticamera acestei istorii: naşterea Maicii Domnului”. „Astăzi să privim la Maica Domnului, mică, sfântă, fără păcat, curată, aleasă mai dinainte ca să devină Maica lui Dumnezeu. Şi să privim la această istorie care stă în urmă, atât de lungă, de veacuri, şi să ne întrebăm: Cum merg eu în istoria mea? Îl las pe Dumnezeu să meargă alături de mine? Îi permit să meargă împreună cu mine sau vreau să merg de unul singur? Îl las să mă consoleze, să mă ajute, să mă ierte, să mă conducă la întâlnirea cu Isus Cristos?… Îl las pe Dumnezeu să aibă răbdare cu mine? Privind la această mare istorie dar şi la acest sătuc neînsemnat, să-l lăudăm pe Domnul şi să-i cerem cu smerenie să ne dăruiască pacea, acea pace a inimii pe care numai El o poate dărui, pe care o dăruieşte numai când îi permitem să meargă împreună cu noi”.
