Mărturia supravieţuitorilor dictaturii din Albania l-a emoţionat pe Papa

23.09.2014, Tirana (Catholica) - Doi supravieţuitori ai persecuţiei albaneze împotriva Bisericii l-au emoţionat pe Papa Francisc cu relatările lor în timpul slujbei Vesperelor din catedrala din Tirana, în după-amiaza zilei de duminică, 21 septembrie 2014. „A asculta un martir vorbind despre propriul său martiriu este intens”, le-a spus Papa jurnaliştilor în avionul papal, la întoarcerea la Roma, în seara aceleiaşi zile. „Cred că toţi cei de acolo am fost emoţionaţi, toţi”.

Pr. franciscan Ernest Simoni, în vârstă de 84 de ani, a vorbit despre viaţa sa ca preot sub un regim ateu militant care îi lua în vizor pe oamenii de orice religie, creştini şi musulmani, din 1944 până în 1991. În ciuda riscului torturii, încarcerării şi execuţiei, oamenii şi-au păstrat aşa cum au putut credinţele lor, rugându-se şi transmiţând mai departe, în clandestinitate, tradiţiile lor. Pr. Simoni a spus că superiorii lui religioşi au fost împuşcaţi mortal şi militarii l-au reţinut într-un efort de a-l face să dispară. „Am petrecut doi ani acolo, ani care au fost mai răi decât orice închisoare”.

A reuşit să fie hirotonit preot în 1956, în sărbătoarea Milostivirii Divine. Dar ceea ce era mai rău urma să vină atunci când regimul, care dorea să realizeze prima naţiune atee din lume, şi-a intensificat războiul împotriva religiei în anii 1960. În Ajunul Crăciunului din 1963, preotul a fost arestat în timp ce celebra Liturghia, şi condamnat la moarte prin împuşcarea de către un pluton de execuţie. A fost bătut, ţinut trei luni în izolare îi condiţii „inumane”, apoi torturat pentru că a refuzat să denunţe Biserica. A fost în final eliberat, dar mai apoi arestat din nou şi trimis într-un lagăr de prizonieri, unde a fost forţat să lucreze într-o mină timp de 18 ani, şi apoi încă 10 ani la canalizare.

În tot timpul în care a fost prizonier, a spus el, a celebrat Liturghia din memorie, în limba latină, a ascultat spovezi şi a distribuit Împărtăşania celorlalţi prizonieri – toate clandestin. Când regimul a căzut, în 1991, s-a întors la slujirea sa de preot, în sate izolate de la munte, îndemnându-i pe creştinii prinşi într-un cerc al răzbunării să renunţe la ura lor şi să îmbrăţişeze iubirea lui Dumnezeu. Atunci când preotul şi-a încheiat mărturia, s-a apropiat de Papa, care şi-a deschis braţele ca să îl îmbrăţişeze. Dar preotul a îngenuncheat pentru a săruta inelul Papei. Stând apoi amândoi în picioare, s-au îmbrăţişat cu căldură. Emoţionat până la lacrimi, Pontiful şi-a dat jos ochelarii şi cei doi au stat câteva momente cu frunţile apropiate.

Sora stigmatină Marije Kaleta, în vârstă de 85 de ani, a vorbit în continuare despre a fi novice în timpul regimului şi a boteza în secret „pe toţi cei care veneau la uşa mea”, dar doar după ce se asigura să nu sunt spioni care să vrea să o denunţe autorităţilor. Într-o zi, în timp ce mergea pe un drum, o mamă cu un copil în braţe a fugit spre ea, cerându-i să îi boteze copilul. Sora Kaleta a ezitat, pentru că soţul femeii era comunist şi se temea să nu fie o capcană. Aşa că i-a spus mamei că nu poate, pentru că nu are lucrurile necesare pentru Botez. Mama părea disperată, şi chiar dacă erau în mijlocul drumului, a arătat spre un şanţ din apropiere, spunând că de acolo pot lua apă.

Încă nesigură, sora a spus că nu are cu ce să îi toarne copilului apă pe cap. „Dar ea a insistat să îl botez. Astfel, văzând credinţa ei, mi-am dat jos o încălţare, care era plastic, am luat cu ea apă din şanţ şi am botezat copilul”. Mulţumită mai multor preoţi care au activat şi ei clandestin, „am avut norocul să avem Preasfântul Sacrament”, pe care îl păstra ascuns între cearceafuri, pentru a-l administra în secret persoanelor bolnave sau muribunde. Pontiful a spus că nu a ştiut cât de multe persoane din Albania au suferit pentru credinţa lor până acum două luni, atunci când a început să se pregătească pentru călătoria sa.

A spus că a fost impresionat să vadă bulevardul principal din Tirana plin de bannere cu fotografii ale unor zeci de catolici ucişi de regim. Este analizată cauza lor de canonizare ca martiri ai credinţei. Papa Francisc a numit Albania un pământ al eroilor şi al martirilor şi a spus că, îmbrăţişând preotul şi călugăriţa, i-a atins pe doi dintre ei, care au arătat că Dumnezeu dă întotdeauna tărie şi speranţă pentru a face faţă şi a depăşi atât cele mai mici inconveniente cât şi cele mai rele atrocităţi.