Sfânta Liturghie în memoria pr. Prunduş
23.09.2014, Cluj (Catholica) - În cadrul „Simpozionului omagial Silvestru Augustin Prunduş”, la împlinirea a 10 ani de la trecerea la cele cereşti a părintelui ieromonah, simpozion organizat în 19-20 septembrie 2014, de Ordinul Sf. Vasile cel Mare, Provincia Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (OSBM), partea a doua a avut un conţinut spiritual-comemorativ. Astfel, sâmbătă, 20 septembrie, la vechea reşedinţă a pr. ieromonah Silvestru Augustin, de pe str. Gheorghe Lazăr nr. 20, Cluj-Napoca, locul care, datorită lui, a fost un punct de rezistenţă a Bisericii Române Unite în perioada de clandestinitate, s-a celebrat Sfânta Liturghie în memoria acestuia. Au concelebrat PS Alexandru Mesian şi peste 20 de preoţi, la altarul amenajat în faţa grotei Preasfintei Fecioare Maria, aflăm din relatarea de pe BRU.ro.
Între preoţii concelebranţi s-a aflat şi pr. Grigore Arieşan, care, din 1976, a făcut parte din comunitatea călugărească ce s-a format, la domiciliul de pe str. Gheorghe Lazăr, în jurul pr. Prunduş. La celebrarea liturgică, alături de pr. Laurian Daboc şi părinţii şi fraţii bazilieni, au participat preoţi, persoane consacrate: surori din Ordinul Sf. Vasile cel Mare, cu Maica Valentina, superioară provincială; surori din Congregaţia Maicii Domnului, cu Maica Paula, superioară generală; persoane consacrate din alte Ordine şi Congregaţii religioase, părinţi iezuiţi, credincioşi în număr mare, dintre care mulţi l-au întâlnit şi cunoscut pe pr. Prunduş.
În cuvântul de învăţătură, Mons. Mihai Todea a pătruns înţelesul mesajului evanghelic al zilei, nu fără a reaminti: „În această zi, suntem adunaţi într-un loc încărcat de istorie şi de semnificaţii profunde. Suntem adunaţi pentru a-l comemora, a ne aduce aminte şi a ne ruga pentru mântuirea sufletului părintelui şi fratelui nostru, ierom. S. A. Prunduş, cel care multora dintre noi ne-a fost îndrumător spiritual sau profesor”. Au concelebrat pr. Anton Crişan, Vicar cu preoţii; pr. Ioan Mătieş, Vicar cu laicii; preoţi invitaţi, sosiţi din întreaga Biserică: Ţara Oaşului, Eparhia de Oradea, Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş, răspunsurile liturgice fiind oferite de corul surorilor baziliene.
La încheierea celebrării liturgice, superiorul provincial OSBM, pr. Laurian, a dat citire unor rânduri scrise de pr. Prunduş în momentele de început ale urmării vocaţiei sale (1947): „Mă duce dorul sincer de a mă sfinţi şi prin aceasta de a mântui cât mai multe suflete, mă duce mai departe certitudinea că într-o viaţă de comunitate, unde fiecare nu se caută pe sine ci mărirea lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor, voi putea munci cu mai mult rod pentru Biserica şi neamul din care facem parte şi căruia îi lipseşte atât de mult viaţa monahală. Mă duce în cele din urmă şi nădejdea că după noi, vor urma şi alţii care, încolonându-se între bravii fii ai Sfântului Vasile, umăr la umăr, vom putea înfrunta urgia vremurilor prin care trecem şi vom face să strălucească Icoana lui Cristos în cât mai multe suflete creştineşti. Doresc sincer să ajung cât mai repede la noviciat, care este pentru mine locul doririlor, prevăd că nu voi putea merge înainte de 1 octombrie 1947, fiind reţinut de lucrările de redactare a Şematismului eparhial.”
„Încrezător în ocrotirea binevoitoare de Mamă a Preacuratei, în ziua Sărbătorii Naşterii ei, mă dăruiesc fără rezervă desăvârşitului Monah, Isus Cristos, adevăratul nostru model”. Citind aceste rânduri, pr. Laurian a exclamat: „Acesta poate să fie pentru noi un testament, pentru toţi cei care doresc să intre în mănăstire. Iată, părintele, cu un spirit de slujire, cerea să intre pentru a sluji, nu pentru a se căuta pe sine însuşi. Cred că o reîntoarcere la acest spirit este necesară pentru fiecare preot şi frate al Ordinului. Să-l slujim pe Cristos, jertfindu-ne. Suntem urmaşii acestor călugări care au avut un crez pe care ni-l lasă nouă. Dacă, poate, până acum nu am urmat cu fidelitate acest crez, să încercăm de astăzi înainte să ne analizăm, să vedem cum putem sluji mai bine Ordinul şi Biserica lui Cristos.”
„Pr. Prunduş era cuprins de elanul începutului şi se simţea plin de entuziasm, de fericire, de avânt şi scria: ‘ştiu că bucuria, fericirea, elanul şi fervoarea începutului nu mă vor ţine toată viaţa, ştiu că aceste simţăminte mă vor părăsi, dar va rămâne voinţa de la sluji lui Cristos şi de a trăi unit cu Cristos. Aceasta o cer de la Domnul şi aceasta să o cereţi şi dumneavoastră, toţi’. Iată, acest lucru trebuie să îl cerem şi noi. Dacă ne vor părăsi avântul, fericirea, să rămână acea voinţă de a-l sluji pe Cristos, voinţă pe care pr. Prunduş a avut-o până la sfârşitul vieţii”. Cu acest gând de pioasă amintire, a început rugăciunea parastasului pentru sufletul pr. Prunduş.
În continuare, au fost binecuvântate de către PS Alexandru, prin stropire cu apă sfinţită, două plăci prin care a fost marcată cădirea de pe str. Gheorghe Lazăr şi memoria părintelui, precum şi muzeul amenajat în fosta capelă de la demisolul clădirii. Programul comemorativ s-a încheiat prin mărturii ale celor care l-au cunoscut pe pr. Prunduş, prima mărturie fiind a PS Alexandru Mesian, care l-a cunoscut în urmă cu 50 de ani, şi de atunci au fost foarte apropiaţi. Programul s-a încheiat cu agapa fraternă la care, fiind invitaţi toţi participanţii, s-au depănat în continuare amintirile şi frumoasele mărturii despre pr. Prunduş.




Pe vremea când Biserica Română Unită era în catacombe, pr. Augustin Prunduș mi-a fost un deosebit îndrumător spiritual și intelectual. Îi păstrez o pioasă aducere aminte pentru că faptele îi urmează prin sămânța aruncată în sufletele tinerilor de atunci (1974-1978).