IPS Nicolae, Mitropolitul ortodox al Banatului, a trecut la Domnul (comunicat)

29.09.2014, Timişoara (Catholica) - Cu multă durere, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei aduce la cunoştinţă că duminică seara, 28 septembrie 2014, la ora 23:10, Înalt Preasfinţitul Părinte Dr. Nicolae Corneanu, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, a trecut la viaţa veşnică.

Decesul mult iubitului şi regretatului nostru arhipăstor a survenit, după o perioadă de grea suferinţă, la reşedinţa mitropolitană din Timişoara, aşa cum Înalt Preasfinţia Sa şi-a exprimat dorinţa, în mai multe rânduri. Trupul ierarhului care ne-a păstorit vreme de 52 de ani va fi depus în catedrala mitropolitană din Timişoara, unde vor fi înălţate permanent rugăciuni pentru iertarea păcatelor şi pentru odihna sufletului său în casa Tatălui ceresc.

Preoţii, monahii şi credincioşii care l-au cunoscut, l-au preţuit şi l-au iubit pe părintele nostru Mitropolit Nicolae, sunt invitaţi la rugăciunile şi slujbele oficiate întru pomenirea lui, pentru a-i aduce un ultim şi pios omagiu. Dumnezeu să-l odihnească în lăcaşurile drepţilor şi veşnică să-i fie pomenirea! (Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Timişoarei)

Vă oferim în continuare şi fragmente din biografia IPS Corneanu, publicată pe Mitropolia-Banatului.ro.

IPS Nicolae s-a născut la 21 noiembrie 1923 la Caransebeş, într-o familie preoţească, şi şi-a petrecut copilăria alături de mama sa care i-a insuflat dragostea faţă de cele sfinte, tatăl său murind de tânăr. A urmat la Bucureşti cursurile Facultăţii de Teologie, între anii 1942-1946. De Crăciun în anul 1943 a fost hirotonit diacon celibatar de către Episcopul Veniamin Nistor al Caransebeşului. În 1946 a fost declarat licenţiat în Teologie. După absolvirea facultăţii s-a înscris la doctorat, iar la 30 iunie 1949 şi-a susţinut teza cu titlul: „Viaţa şi petrecerea Sf. Antonie cel Mare. Începuturile monahismului creştin pe Valea Nilului”. A fost numit profesor suplinitor la Academia teologică din Caransebeş (1 aprilie 1947 – 1 septembrie 1948). În anul 1949, la Timişoara, a fost numit secretar, apoi referent principal la Centrul eparhial.

Între anii 1952-1956 a ocupat funcţia de consilier cultural al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului. Din anul 1956, ca profesor la Seminarul din Caransebeş, a predat greaca şi franceza, până la 1 martie 1959, când a devenit conferenţiar universitar la catedra de Îndrumări misionare a Institutului teologic din Sibiu, predând Teologia simbolică şi Limba greacă. În anul 1960 a fost hirotonit preot de către viitorul Patriarh Teoctist Arăpaşu, pe atunci Episcop-vicar patriarhal, iar la 15 decembrie, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales Episcop al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului. S-a călugărit la mănăstirea Cernica din apropierea Bucureştilor, la 12 ianuarie 1961, păstrând numele de Nicolae. A fost hirotonit arhiereu în biserica Sf. Spiridon Nou din Bucureşti, la 15 ianuarie 1961, de către Patriarhul Justinian Marina împreună cu alţi doi ierarhi, instalarea în funcţia de Episcop al Aradului având loc la 22 ianuarie în catedrala episcopală din Arad.

La 17 februarie 1962, acelaşi Colegiu Electoral al Patriarhiei Române, îl alege în scaunul vacant de Arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi Mitropolit al Banatului. Instalarea s-a făcut duminică, 4 martie 1962, în catedrala mitropolitană din Timişoara. În acelaşi an a fost ales membru permanent al „Grupului de studii patristice” înfiinţat de Comisia „Credinţă şi constituţie” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Tot în domeniul ecumenismului, este de menţionat participarea în anul 1961 la lucrările Adunării Generale a Conferinţei creştine pentru pace cu sediul la Praga şi la Simpozionul internaţional „Căutarea păcii dincolo de diferenţele ideologice” (1980). În anii `80 a colaborat cu Institutul ecumenic „Pro Oriente” din Viena, susţinând mai multe comunicări. Între anii 1978-1981 a activat ca membru în Comitetul central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor. A fost de asemenea delegatul Patriarhiei Române la instalarea Papilor Ioan Paul I şi Ioan Paul al II-lea.

A răspuns o vreme de comunităţile ortodoxe române de peste hotare, vizitând de mai multe ori S.U.A. şi Canada, parohiile româneşti din Australia şi Noua Zeelandă şi parohiile din Europa Occidentală. I-a fost acordat titlul de Doctor honoris causa de către Institutul teologic protestant din Cluj (1978), Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad (2003), Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara (2003), Universitatea de Ştiinţe Agricole ale Banatului (2003) şi Universitatea de Vest din Timişoara (2003). În anul 1992 a fost ales membru de onoare al Academiei Române şi membru al Uniunii Scriitorilor din România. I s-a conferit titlul de „cetăţean de onoare” al oraşelor Timişoara, Lugoj şi Caransebeş. În 1997 a primit premiul conferit de Grupul pentru Dialog Social „pentru întreaga viaţă închinată adevărului, dreptăţii şi libertăţii”. În anul 2000 i s-a conferit ordinul naţional „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce conferit de Preşedinţia României. În anul 2008 a primit din partea Regelui Mihai I ordinul „Crucea Casei Regale a României”.