Administrarea Mirului la Răducăneni
03.10.2014, Răducăneni (Catholica) - Comunitatea romano-catolică din Răducăneni a trăit o nouă sărbătoare a Rusaliilor, duminică, 28 septembrie 2014, prin administrarea Sacramentului Mirului de către Preasfinţitul Aurel Percă. Episcopul auxiliar de Iaşi a revenit la Răducăneni în ultima duminică din septembrie, iar în centrul comunei a fost întâmpinat de părintele paroh Iulian-Eugen Kropp, de oficialităţi şi mai mulţi preoţi.
Cu multă bucurie şi emoţie, cei 124 de copii şi tineri, îndrumaţi de părintele vicar Gabriel Bîrnat şi de surori, însoţiţi de naşii şi părinţii lor, dar şi de întreaga comunitate, au mers cu Episcopul în procesiune până la biserica parohială frumos împodobită, unde s-a celebrat Sfânta Liturghie de administrare a Sacramentului Mirului. După citirea lecturilor de către tineri şi proclamarea evangheliei de către pr. Andrei Ciobănică, PS Aurel, în cadrul predicii, având alături şapte tineri, a dialogat cu toţi copii şi tinerii candidaţi la Mir despre cunoştinţele catehetice necesare trăirii şi mărturisirii credinţei, întăriţi cu darurile Duhului Sfânt. Preasfinţitul a accentuat importanţa Sfântul Mir şi valoarea Duhului Sfânt şi a celor şapte daruri în viaţa de credinţă a fiecărui creştin, dând cu mult curaj şi altora un „SMS”, un mesaj de credinţă.
Candidaţii la Mir, primind câte o lumânare aprinsă cu care au aprins toate lumânările candidaţilor la Mir, au fost invitaţi apoi de Episcop să îşi reînnoiască promisiunile de la Botez. A urmat punctul culminant, momentul în care Episcopul, împreună cu preoţii concelebranţi, a rostit rugăciunea de implorare a Duhului Sfânt. Apoi episcopul, trecând pe la fiecare candidat, prin impunerea mâinilor şi prin ungerea pe frunte cu Sfânta Crismă, a conferit Sacramentul Mirului sau al Confirmaţiunii, spunând: „Primeşte pecetea darului Duhului Sfânt!” Fiecare naş avea mâna dreaptă aşezată pe umărul finului, semn al ocrotirii şi al grijii pe care trebuie să i-o poarte.
După celebrarea administrării Mirului, Sfânta Liturghie s-a desfăşurat în mod normal. Tinerii au proclamat intenţiile la Rugăciunea credincioşilor, apoi la oferirea darurilor, Preasfinţitul a primit, alături de pâinea şi vinul pentru Euharistie, daruri din roadele şi munca localnicilor, o lumânare şi un buchet de trandafiri roşii. Toată lumea a cântat şi s-a rugat împreună cu Episcopul şi cu preoţii care l-au înconjurat, pentru ca Duhul Sfânt să coboare cu belşugul darurilor sale asupra tuturor. La sfârşitul Liturghiei, doi tineri au adus mulţumirea lor Episcopului Aurel pentru că a administrat taina Confirmaţiunii, oferindu-i o mitră brodată, de culoare roşie, specifică Episcopului pentru celebrările în cinstea Duhului Sfânt. Mulţumiri s-au adus şi preoţilor care i-au pregătit, surorilor, tinerilor şi tuturor celor implicaţi în reuşita acestei minunate zile. (după relatarea semnată de Sorin Mărtinaş pentru Ercis.ro)
