Congresul Apostolic Internaţional al Divinei Milostiviri în Cracovia
08.10.2014, Cracovia (Catholica) - La iniţiativa Academiei Divinei Milostiviri şi sub patronajul Sanctuarului Divinei Milostiviri şi a Diecezei de Cracovia, în perioada 3-5 octombrie 2014, s-a desfăşurat la Cracovia-Lagiewniki, în Polonia, cel de-al IV-lea Congres Apostolic Internaţional al Divinei Milostiviri, la care au participat reprezentanţi din peste 16 ţări. Din România au aderat la această iniţiativă, comunicată deja din luna aprilie a acestui an, două delegaţii, una din Arhidieceza de Bucureşti (reprezentată de Asociaţia Faustinum) şi cealaltă din Dieceza de Iaşi, conduse de Preasfinţitul Petru Gherghel, Episcop de Iaşi. Delegaţia de la Iaşi a avut în componenţa sa pe pr. Daniel Ghitiu, paroh de Gherăeşti, pr. Stanislav-Ioan Cucharec, paroh la Soloneţu Nou, pr. Marius Bucevschi, pr. Iosif Iacob, sr. Iosefina Rediu CIN, Romila Celina şi Andrei Blaj.
În cele trei zile de conferinţe, dezbateri şi mărturii s-a putut experimenta, în complexul de la Lagiewniki (Cracovia), măreţia vocaţiei creştine, prin care omul se recunoaşte destinatar constant, din momentul naşterii şi până în momentul morţii, al Iubirii şi Milostivirii Divine. Prin exemplul Sfântului Ioan Paul al II-lea şi al Sfintei Faustina Kowalska s-a subliniat şi misiunea pe care creştinul o are în această lume, de a fi un martor a ceea ce el trăieşte şi experimentează constant în relaţia sa cu Dumnezeu: Milostivirea Divină.
Întregul congres a reprezentat o ocazie particulară de a mulţumi bunului Dumnezeu pentru darul canonizării Papei Ioan Paul al II-lea, Papa care a purtat până la marginile pământului misterul Divinei Milostiviri, trăit şi amintit în mod special oamenilor din aceste timpuri de către Faustina Kowalska. În acelaşi timp, congresul a oferit şi posibilitatea unei lecturi asupra mesajului Milostivirii Divine în contextul „noii evanghelizări”, amintite deseori de Papa Francisc, în încercarea de a găsi noi căi spre a face cunoscut omului timpurilor noastre un chip milostiv şi plin de iubire al lui Dumnezeu. Însuşi Sfântul Părinte a propus Coroniţa Divinei Milostiviri ca „medicament” pentru rănile şi suferinţele societăţii moderne.
Congresul a avut ca moto: „Papa Ioan Paul al II-lea – Apostol al Milostivirii lui Dumnezeu”. Prima zi a dezbaterilor a fost dedicată descoperirii misterului Divinei Milostiviri în viaţa şi activitatea Sfântului Ioan Paul al II-lea. Intervenţiile au pus în lumină cum întreaga viaţă a acestuia a fost o expresie constantă a unei priviri divine speciale asupra omului şi a omenirii în general. În cea de a doua zi s-au pus în discuţie, în mod particular, aspectele teologice şi pastorale ale învăţăturii Sfântului Ioan Paul al II-lea în enciclica Dives in Misericordia, subliniindu-se nevoia omului de a-şi clarifica imaginea pe care o are despre Dumnezeu, de a reflecta în adevăr asupra propriei persoane şi a redobândi propria demnitate.
Cea de a treia zi a fost dedicată analizei şi aprofundării mesajului Milostivirii lui Dumnezeu în Actul solemn de încredinţare a întregii lumi milostivirii lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Paul al II-lea, vorbind despre drama omului, spunea că atunci când dispar diferitele ideologii care îl împiedică pe om să trăiască liber, apar imediat noi forme de sclavie care pot fi combătute doar prin experienţa Iubirii milostive a lui Dumnezeu. Aceste trei zile de conferinţe, discuţii şi dezbateri au fost presărate cu numeroase momente de rugăciune, meditaţie şi reflecţie. Momentul principal al zilei l-a reprezentat Sfânta Liturghie celebrată în mod solemn în sanctuar. La orele 15, urmând învăţătura lăsată de sora Faustina, aşa cum i-a fost încredinţată de însuşi Cristos, se recita Coroniţa Divinei Milostiviri.
În intervenţiile sale, Preasfinţitul Petru Gherghel a vorbit, în mai multe rânduri, despre cultul şi devoţiunea Divinei Milostiviri în România şi în mod particular în Dieceza de Iaşi. A amintit şi a subliniat modul simplu, dar plin de credinţă, cu care creştinii, în diferite comunităţi din Dieceză, în privat, dar şi la nivel comunitar, practică devoţiunea Divinei Milostiviri, având la loc de cinste imaginea lui Isus Milostivul, recitând zilnic la ora 15, Ora Milostivirii, Coroniţa Divinei Milostiviri, rugându-se novena în mai multe momente ale anului şi în mod special în pregătirea sărbătorii Divinei Milostiviri din a doua duminică a Paştelui.


