Papa Francisc: Viaţa creştină se bazează pe o credinţă activă prin caritate
14.10.2014, Vatican (Catholica) - Trăim o „viaţă creştină cosmetizată, de aparenţă, sau o viaţă creştină bazată pe credinţa care lucrează prin caritate?” Este întrebarea care cuprinde pe scurt predica Papei Francisc de la Sfânta Liturghie celebrată marţi, 14 octombrie 2014, dimineaţă în Capela Casei Sf. Marta din Vatican. Credinţa creştinului, a remarcat Pontiful, nu se reduce la recitarea Crezului, ci cere desprinderea de lăcomie şi zgârcenie, pentru a şti să dăruiască celorlalţi, mai ales celor săraci, citim în relatarea de pe situl Radio Vatican.
Referindu-se la Evanghelia proclamată marţi în ritul roman sau latin (Luca 11,37-41), Papa a subliniat atitudinea fariseului care rămâne uimit de faptul că Isus că nu îndeplineşte ritualul spălării înainte de masă. Această formă de a se simţi sigur pe sine înaintea lui Dumnezeu, a remarcat Pontiful, are la bază doar îndeplinirea rece a prescripţiilor din Lege: „Isus condamnă această spiritualitate de cosmetică, preocupată de dorinţa de a se prezenta buni, frumoşi, dar adevărul din interior este altceva. Isus condamnă persoanele de bune maniere dar de proaste obiceiuri, acele obiceiuri care nu se văd dar se practică pe ascuns. Aparenţa contează: această lume căreia îi plăcea să se plimbe prin pieţe, să fie văzută că se roagă, să-şi pună o mască trecătoare de slăbiciune când posteşte etc.”
„De ce Domnul face în acest fel? Vedem că El foloseşte aici două adjective, dar sunt legate între ele: hrăpăreţi şi răutăcioşi”. De aici, îndemnul lui Isus de a da de pomană „cele din interior”. Pomana, a reluat Papa, a fost dintotdeauna, în tradiţia biblică, atât pentru Vechiul cât şi pentru Noul Testament, o piatră de hotar a dreptăţii. În prima lectură biblică a zilei, luată din Scrisoarea către Galateni (4,31-5,6), Sfântul Apostol Paul atrage atenţia asupra aceleiaşi atitudini, ataşamentul faţă de formalismul Legii. Rezultatul este acelaşi pentru că, insistă Papa Francisc, „Legea, de una singură, nu te mântuieşte”.
„Ceea ce contează este credinţa. Care credinţă? Cea care lucrează prin intermediul carităţii (5,6). Este acelaşi discurs pe care Isus i-l ţine fariseului. O credinţă care nu se reduce doar la recitarea Crezului. Noi toţi credem în Tatăl, în Fiul şi în Duhul Sfânt, în viaţa veşnică, etc. Dar simpla recitare înseamnă o credinţă statică, nu lucrătoare. Ceea ce contează în Isus Cristos este lucrarea care vine din credinţă, sau mai bine spus credinţa care devine lucrătoare în caritate. Se revine astfel la pomană, pomană înţeleasă în sensul cel mai amplu al cuvântului: a se desprinde de dictatura banului, de idolatria banilor. Orice formă de lăcomie ne îndepărtează de Isus Cristos”.
Papa Francisc a amintit un episod din viaţa pr. Arrupe, prepozitul general al iezuiţilor din anii ’70. Într-o zi a fost invitat de o femeie bogată ca să-i facă o donaţie în bani pentru misiunile din Japonia, spre care pr. Arrupe îşi îndreptase multe eforturi. Înmânarea plicului a avut loc practic pe pragul casei, în faţa jurnaliştilor şi a fotografilor. Pr. Arrupe a mărturisit mai târziu că a suferit atunci o mare umilire, dar în cele din urmă a trebuit să accepte banii pentru a-i ajuta pe cei săraci din Japonia. Când a deschis plicul, a găsit zece dolari. „Isus ne sfătuieşte următorul lucru: ‘Nu trâmbiţa înaintea ta’. Al doilea sfat: ‘Să nu dăruieşti doar resturile’. Şi ne vorbeşte de acea bătrână care a dat tot ce avea pentru viaţă. O laudă pe acea femeie pentru că a făcut acest lucru. Şi l-a făcut puţin pe ascuns, probabil pentru că se ruşina de faptul că nu putea să dea mai mult”.
