Papa Francisc: Iubirea este măsura credinţei, iar credinţa este sufletul iubirii
26.10.2014, Vatican (Catholica) - La întâlnirea tradiţională pentru rugăciunea „Îngerul Domnului”, Papa Francisc a vorbit înainte despre capcana întinsă lui Isus (lectura evanghelică fiind Matei 22,34-40). A amintit Porunca iubirii, subliniind importanţa slujirii aproapelui, cale concretă de slujire a lui Dumnezeu. Redăm alocuţiunea papală după traducerea apărută pe Ercis.ro.
Iubiţi fraţi şi surori,
Evanghelia de astăzi ne aminteşte că toată Legea divină se rezumă în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Evanghelistul Matei relatează că unii farisei s-au înţeles pentru a-l pune la încercare pe Isus (cf. 22,34-35). Unul dintre aceştia, un învăţător al legii, îi adresează această întrebare: „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” (v. 36). Isus, citând Cartea Deuteronomului, răspunde: „Să îl iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău. Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă” (v. 37-38). Şi ar fi putut să se oprească aici. În schimb Isus adaugă ceva ce nu a fost întrebat de învăţătorul legii. De fapt, spune: „A doua este asemenea cu aceasta: Să îl iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (v. 39). Şi această a doua poruncă Isus nu o inventează, ci o preia din Cartea Leviticului. Noutatea ei constă tocmai în a pune împreună aceste două porunci – iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele – revelând că ele sunt inseparabile şi complementare, sunt cele două feţe ale aceleiaşi medalii. Nu poate fi iubit Dumnezeu fără a-l iubi pe aproapele şi nu poate fi iubit aproapele fără a-l iubi pe Dumnezeu. Papa Benedict ne-a lăsat un comentariu foarte frumos în această privinţă în prima sa enciclică Deus caritas est (nr. 16-18).
De fapt, semnul vizibil pe care creştinul poate să îl arate pentru a mărturisi lumii şi celorlalţi, familiei sale iubirea lui Dumnezeu este iubirea faţă de fraţi. Porunca iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele este prima nu pentru că se află în fruntea listei poruncilor. Isus nu o pune în frunte, ci în centru, pentru este inima din care totul trebuie să pornească şi la care totul trebuie să se întoarcă şi să facă referinţă. Deja în Vechiul Testament exigenţa de a fi sfinţi, după imaginea lui Dumnezeu care este sfânt, cuprindea şi datoria de a se îngriji de persoanele mai slabe cum ar fi străinul, orfanul şi văduva (cf.Ex 22,20-26). Isus duce la împlinire această lege din alianţă, El care uneşte în sine însuşi, în trupul Său, în divinitatea şi omenitatea Sa, într-un unic mister de iubire. De acum, în lumina acestui cuvânt al lui Isus, iubirea este măsura credinţei, iar credinţa este sufletul iubirii. Nu mai putem separa viaţa religioasă, viaţa de evlavie de slujirea faţă de fraţi, faţă de acei fraţi concreţi pe care îi întâlnim. Nu mai putem despărţi rugăciunea, întâlnirea cu Dumnezeu în Sacramente, de ascultarea celuilalt, de apropierea de viaţa Sa, în special de rănile Sale. Amintiţi-vă aceasta: iubirea este măsura credinţei. Cât de mult iubeşti tu? Şi fiecare îşi dă răspunsul. Cum este credinţa ta? Credinţa mea este aşa cum eu iubesc. Şi credinţa este sufletul iubirii.
În mijlocul desişului dens de precepte şi prescripţii – al legalismelor de ieri şi de astăzi – Isus face o breşă care permite să se perceapă două feţe: faţa Tatălui şi cea a fratelui. Nu ne încredinţează două formule sau două precepte: nu sunt precepte şi formule; ne încredinţează două feţe, ba chiar o singură faţă, cea a lui Dumnezeu care se reflectă în atâtea feţe, pentru că pe faţa fiecărui frate, în special cel mai mic, fragil, lipsit de apărare şi nevoiaş, este prezentă însăşi imaginea lui Dumnezeu. Şi ar trebui să ne întrebăm, atunci când întâlnim pe unul dintre aceşti fraţi, dacă suntem în măsură să recunoaştem în el faţa lui Dumnezeu: suntem capabili de asta? În acest mod Isus oferă fiecărui om criteriul fundamental pe care trebuie să îşi bazeze propria viaţă. Dar mai ales El ni l-a dăruit pe Duhul Sfânt, care ne permite să îl iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele asemenea Lui, cu inimă liberă şi generoasă. Prin mijlocirea Mariei, Mama noastră, să ne deschidem ca să primim acest dar al iubirii, pentru a merge mereu în această lege a celor două feţe, care sunt o singură faţă: legea iubirii.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiţi fraţi şi surori,
Ieri, la Sao Paolo în Brazilia, a fost proclamată fericită maica Assunta Marchetti, născută în Italia, cofondatoare a Surorilor Misionare ale Sfântului Carol Borromeo – Scalabriniene. Era o soră exemplară în slujirea orfanilor migranţilor italieni; ea îl vedea pe Isus prezent în cei săraci, în cei orfani, în cei bolnavi, în cei migranţi. Să îi aducem mulţumire Domnului pentru această femeie, model de misionaritate neobosită şi de dăruire curajoasă în slujirea carităţii. Şi aceasta este o referinţă şi mai ales o confirmare a ceea ce am spun mai înainte, cu privire la căutarea feţei lui Dumnezeu în fratele şi în sora nevoiaşi.
Salut cu afect toţi pelerinii care provin din Italia şi din diferite ţări, începând de la cinstitorii Sfintei Fecioare Maria a Mării, din Bova Marina. Primesc cu bucurie pe credincioşii din Lugana in Sirmione, Usini, Portobuffolé, Arteselle, Latina şi Guidonia; precum şi pe cei din Lausanne (Elveţia) şi Marseille (Franţa). Un gând special adresez comunităţii peruane din Roma, prezentă aici cu Imaginea sacră – pe care o văd – a lui Senor de los Milagros. Salut şi pelerinii din Schönstatt: privesc de aici icoana Mamei. Tuturor le mulţumesc şi îi salut pe toţi cu afect. Vă rog, rugaţi-vă pentru mine, nu uitaţi. Vă doresc duminică frumoasă şi poftă bună. La revedere!
