Conectaţi spre comuniune: Biserica şi comunicaţiile sociale în era digitală

28.11.2014, Washington (Catholica) - Dr. Daniella Zsupan-Jerome este profesor asistent de liturgică, evanghelizare şi cateheză, la Universitatea Loyola din New Orleans. S-a specializat în teologie la Universitatea Notre Dame, în liturgică la Universitatea Sf. Ioan din Collegeville, respectiv în religie şi arte la Şcoala Divinităţii din Yale, obţinând doctoratul în teologie şi educaţie la Colegiul din Boston. Cercetarea ei are ca obiect media şi slujirea pastorală, în special media digitală şi potenţialul pentru formarea în credinţă. Este consultant pentru Comitetul pentru Comunicaţii al Conferinţei Episcopilor Catolici din SUA şi a publicat mai multe resurse pastorale şi devoţionale. Brandon Vogt a stat de vorbă cu Daniella despre ultima ei carte, un tur fascinant prin învăţătura Bisericii privind media, intitulată „Conectaţi spre comuniune: Biserica şi comunicaţiile sociale în era digitală” (Collegeville: Liturgical Press, 2014). Interviul în engleză a apărut pe WordOnFire.org.

– În cartea Dvs, „Conectaţi spre comuniune”, faceţi o istorie a învăţăturii Bisericii privind comunicaţiile de la Inter Mirifica (din Conciliul Vatican II) şi până la învăţăturile moderne privind reţelele media sociale. Care sunt unele dintre cele mai importante documente pe acest subiect?

– Este dificil să aleg doar câteva, deoarece documentele merg cu adevărat împreună, reprezentând un progres privitor la comunicaţiile sociale. Se construiesc unul pe altul, trimit unul spre altul. Formează un sistem de gândire pe această temă, un rezervor pentru a înţelege slujirea, evanghelizarea şi fiinţa Bisericii în cultura digitală actuală. Din această perspectivă există mai multe documente excelente ale Bisericii privind comunicaţiile sociale. Apreciez „Communio et Progressio” pentru viziunea teologică ce o oferă privind comunicaţiile. Oferă metafora cu Cristos, Comunicatorul Perfect, ca una foarte potrivită pentru cultura noastră digitală. Vorbeşte despre comunicare ca dăruire de sine în iubire – o definire profetică, în special când observăm răspândirea violenţei verbale în cultura digitală.

Mă consider inspirată de cuvintele Scrisorii apostolice a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, intitulată „Dezvoltarea rapidă”. Este bogată teologic, conectată cultural, înţeleaptă pastoral şi se sfârşeşte cu faimosul şi inspiratorul îndemn: „Nu vă fie teamă!” Continui să fiu provocată de mesajele pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale, care poartă dialogul pe tema comunicaţiilor sociale în aceste vremuri digitale. Acestea sunt declaraţii anuale, scurte dar profunde, ce s-au concentrat pe teme specifice, cu profunzime teologică şi relevanţă pastorală.

– Aceste documente poartă amprenta a numeroase persoane: Papi, Episcopi, experţi în comunicare, teologi ş.a. În spatele contextelor şi accentelor lor diferite, percepeţi principii comune?

– Există două fire principale, ce se construiesc unul pe celălalt. Primul constă în abordarea constructivă a spaţiului media, cuprinzând modalităţile prin care mijloacele de comunicare socială pot fi folosite pozitiv. Când Papa Francisc a vorbit despre internet ca un „dar de la Dumnezeu”, în mesajul pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale, a exprimat această abordare constructivă, prezentă de la început în documentele despre comunicaţiile sociale. Biserica ne cheamă să intrăm în sfera media, iar acum în mai larga cultură digitală, cu deschidere, apreciere, creativitate şi cu privirea îndreptată spre modul în care comunicarea autentică poate reieşi din şi prin aceste mijloace.

Ajungem astfel la al doilea fir, despre comunicarea autentică. În acelaşi mesaj din 2014, Papa Francisc foloseşte fraza „întâlnirea adevărată” pentru a exprima aceasta. Documentele despre comunicaţiile sociale pun comunicarea pe o traiectorie, de la conexiune la comunicare, la comunitate şi în cele din urmă la comuniune. Comunicarea autentică este cea care se află intenţionat pe această traiectorie, pe calea ce duce spre comuniune. Acest fel de comunicare în era noastră digitală caută întâlnirea adevărată cu ceilalţi ca persoane dincolo de ecran, chiar dacă trimitem mesaje sau ne conectăm prin reţelele sociale. Gadgeturile noastre ne conectează dar ecranele ne fac să uităm că pe partea cealaltă este o altă persoană, o fiinţă umană deplină, complexă. Comunicarea direcţionată spre comuniune ţine cont de acestea şi construieşte întâlnirea adevărată.

– Mare parte din cartea Dvs se concentrează pe formarea pentru era digitală. În special vorbiţi despre trei niveluri de pregătire: elementar, pastoral şi expert. Puteţi descrie cele trei niveluri şi modul în care Biserica ar trebui să îşi formeze lideri în fiecare nivel?

– Cele trei niveluri de pregătire amintite vin din documentul „Ghid pentru pregătirea viitorilor preoţi privitor la instrumentele de comunicare socială”, din 1986. În carte descriu cum le prezintă Ghidul, explorând în acelaşi timp modul în care aceste trei niveluri vorbesc despre realitatea formării preoţeşti astăzi, după 30 de ani. În 1986, pregătirea se concentra pe trei niveluri de abilităţi tot mai specifice în media, pornind de la aptitudinea de bază de a interpreta media la abilitatea pastorală de a o folosi în activitate, până la o categorie mică de miniştri experţi, profesionişti media.

În aceste vremuri avem încă nevoie de aptitudinea de bază de a interpreta media, numită acum iniţiere media. Dar categoria expertului sau a comunicatorului public se schimbă şi se lărgeşte. Internetul a oferit o platformă publică de comunicaţii oricui are acces la reţea şi un gadget. Biserica are o responsabilitate sporită de a forma preoţi care să fie experţi în comunicare, chiar dacă nu vor activa ca profesionişti în media. A apărut o mai nouă şi mai generică expertiză comunicaţională privind modul de dezvoltare a prezenţei publice pe internet în şi prin slujirea consacrată. Este o expertiză împărtăşită cu toţi cei care îşi desfăşoară slujirea în şi prin cultura digitală – cu toţii avem o voce şi o prezenţă publică pe această platformă.

– Spuneţi în carte că „tema comunicaţiilor sociale poate fi una descurajatoare pentru lucrătorii pastorali şi pentru teologi”. În plus, numeroşi catolici sunt pur şi simplu sceptici vizavi de internet. Cum le-aţi răspunde temerilor şi neîncrederii?

– Cultura noastră digitală este marcată de etosul că tehnologia se mişcă mai rapid decât oamenii. Este copleşitor să ţii pasul şi pare imposibil să o iei înaintea ei. Inovaţia este una dintre valorile de bază ale culturii noastre, lăsându-ne în acest context dinamic să ne simţim mereu cu un pas în urmă. Cei implicaţi în preoţie, deja ocupaţi cu multele cerinţe, se găsesc în situaţia în care simt că cultura digitală este importantă, dar sunt copleşiţi de ce înseamnă a ţine pasul şi de angajarea efectivă în ea. Alţii pot fi îndepărtaţi de limbajul violent, de pornografie, de consumerism, de ameninţările la adresa intimităţii sau pur şi simplu de sursele infinite de distragere oferite de mediul online.

Sentimentul de copleşire şi aspectele negative ale culturii digitale sunt reale. Cu toate acestea, mi se pare că există un rol profund profetic pentru creştini în cultura digitală. Creştinii sunt comunicatori ai Cuvântului, evanghelizatori chemaţi să proclame Vestea cea Bună încă de la începutul Bisericii. Cultura noastră digitală este foarte plină de comunicare, şi ca atare nu putem decât să o luăm în serios şi să ne găsim rolul nostru în ea ca evanghelizatori.

Pentru mine, cuvintele de încheiere ale Sf. Ioan Paul al II-lea din „Dezvoltarea rapidă” sunt profund inspiratoare: „Operatorilor din sectorul comunicaţiilor şi, mai ales, credincioşilor care lucrează în acest important sector al societăţii, le adresez invitaţia pe care am lansat-o lumii întregi încă de la începutul ministerului meu de păstor al Bisericii Universale: ‘Nu vă temeţi!’ Nu vă temeţi de noile tehnologii! Ele sunt ‘dintre minunatele lucruri’ – inter mirifica – pe care Dumnezeu ni le-a pus la dispoziţie pentru a descoperi, pentru a utiliza, pentru a face cunoscut adevărul, chiar şi adevărul asupra demnităţii noastre şi asupra destinului nostru de fii ai Săi, moştenitori ai împărăţiei Sale veşnice” (nr. 14).

Cred că „Dezvoltarea rapidă” a fost ultimul document al Sf. Ioan Paul al II-lea. Încheierea ultimului lui document cu aceste cuvinte ne lasă cu o încurajare şi de asemenea cu un puternic apel profetic. Acestea sunt cuvinte de Rusalii care să ne scoată din cenacol pentru a ne angaja în cultura de astăzi cu Vestea cea Bună în moduri noi în care oamenii să o poată înţelege.

– Să spunem că Papa Francisc v-ar da un microfon şi v-ar cere să vă adresaţi întregii Biserici pe tema comunicaţiilor sociale, în doar câteva fraze. Ce aţi spune?

– În primul rând, deoarece el mi-a dat microfonul, i-aş mulţumi Papei Francisc pentru înflăcărarea, metodele şi expresiile lui prin care împărtăşeşte bucuria Evangheliei în era noastră digitală. El a mers pe urma turmei digitale cu selfie-uri, tweet-uri, clipuri înregistrate cu iPhone şi discuţii via Google Hangouts, fiind un adevărat constructor de punţi între credinţă şi cultură. În al doilea rând, ne-aş invita pe toţi să mergem înapoi la imaginea Mariei, care a spus „Da” Cuvântului devenit trup în ea. Maria, adevărată comunicatoare, s-a dăruit pe sine în iubire pentru ca Cuvântul din ea să poată sălăşlui printre noi şi să ne dea viaţă. A purta cuvântul de viaţă dătător al lui Cristos, Vestea cea Bună, este sarcina noastră ca Biserică în era noastră digitală. Maria, învaţă-ne să spunem „Da”.