Întâlnirea anuală a preoţilor din Eparhia de Maramureş
28.11.2014, Baia Mare (Catholica) - Găzduită de biserica parohială Sf. Maria din Baia Mare, întâlnirea preoţilor din Eparhia de Maramureş s-a desfăşurat marţi, 25 noiembrie 2014, în ziua în care Biserica o sărbătoreşte pe Sfânta Ecaterina de Sinai (+305), sub semnul memoriei unui popor, a unei Biserici şi a unui lucrător în via Domnului. Întâlnirea a început cu celebrarea slujbei de Tedeum de către Preasfinţia Sa Vasile, ca semn de mulţumire pentru libertatea dăruită de Dumnezeu poporului şi Bisericii Române Unite în urmă cu douăzeci şi cinci de ani. Lecturile biblice, invocaţiile şi cântările liturgice au fost o invitaţie continuă la a pune istoria omenirii în mâinile Providenţei dătătoare de „ceruri noi şi pământ nou” (2Petru 3,13).
S-au împlinit anul acesta, la 21 noiembrie, cincizeci de ani de la publicarea de către Părinţii participanţi la Conciliul Vatican II (1962-1965) a două decrete de importanţă capitală pentru Bisericile Răsăritene aflate în comuniune cu Biserica Romei. Este vorba de Decretul despre Bisericile Răsăritene („Orientalium Ecclesiarum”) şi de Decretul despre Ecumenism („Unitatis redintegratio”). I-a revenit pr. conf. dr. Mircea Manu prezentarea celor documente care îşi păstrează în continuare prospeţimea teologică şi invitaţia de a preţui, ca Biserică Răsăriteană Catolică, propriul patrimoniu teologic, liturgic, spiritual şi canonic, citim în relatarea de pe BRU.ro.
În virtutea acestui patrimoniu şi privind spre viitor, pr. Florin Fodoruţ a prezentat „AMIN. Carte de rugăciuni greco-catolică pentru copii”. Îngrijită de Comisia eparhială de liturgică şi artă sacră, cartea cuprinde imagini colorate sugestiv şi scurte descrieri ale principalelor momente ale Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur, saluturi creştineşti, sărbătorile importante din calendar, cele şapte Sfinte Taine, diferite rugăciuni.
Dată fiind apropiata deschidere a anului pastoral dedicat vieţii consacrate (29 noiembrie), pr. Angel Zareczki, Vicar cu laicii, a prezentat principalele evenimente la nivel eparhial care vor avea loc în decursul anului. A prezentat totodată celor prezenţi un proiect de susţinere a amenajării spaţiului exterior al şcolii eparhiale, prin dăruirea unui copac. Întâlnirea s-a încheiat cu o reflecţie a PS Vasile asupra vocaţiei la preoţie şi la trăirea acesteia în aceste timpuri şi locuri, într-o Biserică chemată a da mărturie peste secole despre frumuseţea unităţii Bisericii lui Cristos.



