Hramul comunităţii romano-catolice româneşti din Roma
10.12.2014, Roma (Catholica) - Într-o atmosferă specială de sărbătoare, comunitatea românilor romano-catolici din Roma şi-a sărbătorit hramul comunităţii, „Neprihănita Zămislire”, luni, 8 decembrie 2014, în biserica „San Vitale” din Roma. Celebrarea euharistică de la ora 16.00 a fost prezidată de pr. Isidor Iacovici, parohul comunităţii românilor romano-catolici de la Roma, fiind însoţit la altar de Mons. Anton Lucaci, responsabilul românilor catolici din Italia, Mons. Pierpaolo Felicolo, responsabil cu Oficiul pentru Emigranţi din cadrul Vicariatului de Roma, pr. Vasile Petrişor, student la Roma, care a ţinut şi cuvântul de învăţătură, dar şi de alţi nouă preoţi studenţi la Roma, din Dieceza de Iaşi şi din Arhidieceza de Bucureşti. Lor li s-au alăturat un număr mare de persoane consacrate, seminarişti şi credincioşi laici, care au însufleţit Sfânta Liturghie. Printre ei s-a aflat şi Mihail Banciu, ministru consilier la Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun.
Chiar dacă sunt departe de casă, an de an, credincioşii români romano-catolici din Roma sărbătoresc cu mare bucurie hramul comunităţii lor, „Neprihănita Zămislire”, aşa cum a amintit şi părintele Isidor în cuvântul de bun-venit tuturor celor prezenţi în biserica „San Vitale”, preoţi, seminarişti, surori şi credincioşi romano-catolici, greco-catolici sau ortodocşi. Părintele a spus că „Neprihănita Zămislire” este o sărbătoare care aminteşte şi „vorbeşte despre misiunea femeii, pornind de la misiunea Mariei”, iar apoi, pe baza textului din scrisoarea apostolică „Mulieris dignitatem”, a evidenţiat că în această zi „ne apropiem de Maria pentru a învăţa de la ea o lecţie de viaţă care vine de la Dumnezeu şi care priveşte misterul femeii şi al mamei: de acest mister suntem cu toţii legaţi în mod indisolubil, de acest mister este legată faţa umană sau inumană a societăţii”.
Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de pr. Vasile Petrişor, din Dieceza de Iaşi, care studiază la Roma. Pornind de la lecturile zilei, părintele a scos în evidenţă contrastul dintre păcatul protopărinţilor noştri, Adam şi Eva, şi consecinţele sale, pe de o parte, şi plinătatea harului pe care Dumnezeu a revărsat-o în Maria, pe de altă parte. Privind la Fecioara Maria, neprihănit zămislită, părintele predicator a arătat că omul poate fi admirat aşa cum a fost el voit şi creat de Dumnezeu şi cum arăta înainte de păcat. În acelaşi timp, privind la ea, se descoperă „standardul de om” la care Dumnezeu cheamă fiecare persoană. „Ceea ce a fost pentru Maria punctul de plecare în viaţă este pentru fiecare credincios punctul de sosire. Frumuseţea cu care Sfânta Fecioară a pornit la drum este frumuseţea la care Dumnezeu ne invită pe fiecare dintre noi”, a afirmat părintele Vasile. La ofertoriu, credincioşii care au adus darurile la altar erau îmbrăcaţi în costume naţionale specifice locurilor lor de provenienţă.
La finalul Sfintei Liturghii toţi cei prezenţi s-au rugat novena de pregătire la prima sărbătoare a Fericitului Anton Durcovici din ziua de 10 decembrie – când credincioşii se vor întâlni iar pentru sărbătoare – totodată având posibilitatea să sărute relicva Fericitului Anton. Apoi pr. Isidor Iacovici a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru participare invitându-i la câteva clipe de bucurie împreună în curtea interioară, clipe trăite după Liturghie printr-o agapă frăţească, cu bucate tradiţionale româneşti, şi schimb de impresii. Sfânta Liturghie, dar şi momentele de apoi trăite împreună, au fost pentru cei prezenţi la sărbătoare şi o bună ocazie de a se ruga şi a sta împreună pentru întărirea identităţii comunităţii catolice româneşti, putând fi auziţi deseori vorbind cu dor despre locurile natale, de unde au venit pentru a câştiga câţiva bani pentru sprijinul familiei. (pr. Adrian Blăjuţă pentru Ercis.ro)