Deschiderea cauzei de beatificare a Chiarei Lubich la nivel diecezan
28.01.2015, Roma (Catholica) - Papa Francisc a trimis un mesaj cu ocazia deschiderii la nivel diecezan a cauzei de beatificare a Chiarei Lubich, fondatoare a Mişcării Focolarelor, care a avut loc marţi, 27 ianuarie 2015, în Catedrala Diecezei de Frascati, provincia Roma, informează Radio Vatican. „Fie ca exemplu strălucitor de viaţă al Chiarei Lubich să inspire reînnoirea intenţiilor de fidelitate lui Cristos”, scrie Pontiful în mesajul semnat de Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat, şi citit de Cardinalul Tarcisio Bertone, care a participat la ceremonie.
În mesajul său, Papa a invitat să se facă cunoscute viaţa şi operele Chiarei Lubich, care, „acceptând invitaţia Domnului, a aprins pentru Biserică o lumină nouă în drumul către unitate”. La Sfânta Liturghie celebrată în Catedrala din Frascati, Episcopul Raffaello a afirmat că instanţa bisericească este chemată să examineze lucrările, virtuţile şi scrierile Chiarei Lubich, iar poporul lui Dumnezeu „să contribuie prin rugăciune şi prin mărturie”. Ceremonia care a avut loc marţi a cuprins mai multe momente, printre care citirea decretului de introducere a cauzei, înfiinţarea tribunalului numit de Episcop şi jurămintele membrilor curţii.
La ceremonie au fost prezenţi Cardinali, Arhiepiscopi şi Episcopi, reprezentanţi ai mişcărilor şi asociaţiilor catolice şi ortodoxe, creştini de alte confesiuni, musulmani şi budişti. Nu au lipsit reprezentanţi civili din Trento – oraşul Natal al Chiarei Lublich. Dieceza de Frascati este teritoriul în care se află Centrul International al Mişcării Focolarelor, şi este locul în care Chiara Lubich a trăit cea mai mare parte a vieţii sale. Tot aici, Chiara a trecut la Domnul la data de 14 martie 2008. Procedura de iniţiere a cauzei a început la 7 decembrie 2013, la cinci ani de la moartea ei, în al 70-lea an de la întemeierea Mişcării Focolarelor.
La încheierea ceremoniei de deschidere a cauzei de beatificare a vorbit Maria Voce – actuala preşedintă a Mişcării Focolarelor – care şi-a exprimat speranţa ca recunoaşterea virtuţile eroice ale predecesoarei ei să deschidă umanităţii şi istoriei noi paşi înainte pentru pace şi fraternitate. În discursul său, Maria Voce a subliniat darul pe care Chiara Lubich l-a reprezentat pentru mulţi: „Salutând carisma pe care Dumnezeu i-a dat-o, Chiara s-a dedicat total ca acest mod de viaţă evanghelică să fie parcurs de cât mai multe persoane, având o determinare mereu înnoită pentru a-i ajuta pe cei care îi întâlnea ca să îl pună pe primul plan în viaţa lor pe Dumnezeu şi «să devină sfinţi împreună». Ochii şi inima ei erau mişcate de o iubire universală, capabilă să-i îmbrăţişeze pe toţi oamenii, dincolo de toate diferenţele, fiind hotărâtă întotdeauna să facă Voia Domnului: Ut omnes unum sint.”
