A 52-a Campanie a Fraternităţii în Brazilia
19.02.2015, Vatican (Catholica) - Sfântul Părinte a trimis un mesaj credincioşilor din Brazilia cu ocazia celei de-a 52-a Campanii a Fraternităţii din Brazilia, organizată anual de Conferinţa Episcopală pe perioada Postului Mare. Tema în acest an este „Fraternitate: Biserică şi societate”. „Suntem aproape de Post, un timp de pregătire pentru Înviere; un timp de penitenţă, rugăciune şi caritate, un timp al înnoirii vieţilor noastre, de identificare cu Isus prin donaţii generoase către fraţii noştri, în special către cei nevoiaşi”, scrie Papa.
„Într-adevăr, Biserica, comunitatea în care ‘Dumnezeu strânge laolaltă pe toţi cei care în credinţă privesc la Isus ca autor al mântuirii şi ca izvor de unitate şi pace’, nu poate să fie indiferentă faţă de nevoile celor pe care îi întâlneşte, deoarece ‘bucuriile şi speranţele, durerile şi neliniştile oamenilor din această vreme, în special ale celor săraci sau suferind în orice fel […] sunt bucuriile şi speranţele, durerile şi neliniştile discipolilor lui Cristos.” Papa Francisc menţionează în mesajul său că în cele 40 de zile de Post, Campania Fraternităţii doreşte să ajute la aprofundarea – în lumina Evangheliei – dialogului şi colaborării dintre Biserică şi societate, să slujească edificării Împărăţiei lui Dumnezeu în inimile şi vieţile poporului brazilian. A subliniat însă că aceasta nu este sarcina exclusivă a instituţiilor: toţi oamenii trebuie să contribuie, începând din casele lor, de la locurile de muncă şi în relaţie cu ceilalţi.
„Să ne amintim că toţi creştinii şi toate comunităţile sunt chemate să fie instrument al lui Dumnezeu pentru eliberarea şi promovarea săracilor, astfel încât să fie parte deplină a societăţii. Pentru aceasta trebuie să fim docili şi atenţi la strigătul săracilor şi să venim în ajutorul lor.” Sfântul Părinte încurajează „examinarea conştiinţei” şi „angajamentul concret şi eficient al fiecăruia dintre noi pentru construirea unei societăţi mai drepte, mai fraterne şi mai paşnice”. Şi a încheiat exprimându-şi speranţa că „Postul din acest an va fi o călătorie care, în lumina propunerilor Campaniei Fraternităţii, va predispune inimile la noua viaţă oferită nouă de Cristos şi că puterea transformatoare ce vine din Înviere îi va atinge pe toţi, în dimensiunea pastorală, familială, socială şi culturală, întărind în toate inimile sentimentele de fraternitate şi colaborarea vie.”
