Deschiderea campaniei 40 de Zile pentru Viaţă la Cluj-Napoca
19.02.2015, Cluj (Catholica) - Campania 40 de Zile pentru Viaţă a fost deschisă în seara zilei de 17 februarie 2015, la Cluj-Napoca, printr-o întâlnire la Hotel Victoria, unde, alături de echipa de tineri care au organizat această iniţiativă pe plan local, au fost invitaţi reprezentanţi ai Bisericilor clujene, ai unor asociaţii şi mişcări pro-life, persoane care susţin apărarea vieţii. Au fost de faţă PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, confratele piarist romano-catolic Gheorghe Fodor, pastorul Valentin Tartamuş de la Biserica Apostolică „Râul Vieţii”, români, maghiari, catolici, ortodocşi, neoprotestanţi, aflăm de pe EparhiaClujGherla.ro.
Seara a început printr-o prezentare de film despre amploarea şi roadele celor 40 de Zile pentru Viaţă în Statele Unite ale Americii, unde, ca urmare a celor 15 campanii la nivel naţional, „mai mult de 9.600 de copii, împreună cu mamele lor, au fost scutiţi de la tragedia avortului”. În continuare, familia Dan şi Iulia Călinescu, coordonatori ai manifestării la Cluj-Napoca, au prezentat campania, chemând în primul rând la post şi rugăciune, dar şi la prezenţa efectivă în faţa clinicii de obstetrică-ginecologie II Dominic Stanca, timp de 40 de zile, între 18 februarie – 29 martie 2015, zilnic între orele 7-19. Toţi cei care doresc să ia parte la această veghe sunt chemaţi la o prezenţă paşnică, rugătoare, purtând mesajul ferm în apărarea vieţii umane.
„De multe ori, femeilor aflate în pragul unui avort li se pare că nimănui nu îi pasă, că sunt lăsate singure sau chiar împinse spre acest pas, fără ca ele să-l dorească”, a spus Iulia Călinescu, „dar noi, împreună, afirmăm adevărul că viaţa este creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, fiecare viaţă este importantă şi pentru aceasta ne unim în rugăciune, post şi veghe, să dăm această mărturie: că nouă ne pasă! Sper ca în aceste 40 de zile să vedem vieţi salvate şi să simţim mâna lui Dumnezeu în viaţa noastră. Noi suntem instrumentele lui Dumnezeu şi putem să trezim conştiinţele celorlalţi, să fim o mărturie vie că viaţa este preţioasă”.
Cu lumânări în mâini, toţi participanţii la momentul de prezentare s-au îndreptat apoi spre clinica „Dominic Stanca”, unde a avut loc prima veghe, cu meditaţie, rugăciune, lectură din Evanghelie, apoi PS Florentin a dat binecuvântarea de început a campaniei. Toţi oamenii de bună-voinţă, indiferent de orientarea religioasă, sunt invitaţi să participe la această campanie, prin intermediul celor trei piloni principali: veghea, mobilizarea comunităţii, rugăciunea şi postul. Angajamentul la programul de veghe din faţa clinicii Dominic Stanca se face pe baza unui formular, disponibil pe situl oficial: 40deZile.LifeNation.org. De asemenea, este necesară semnarea unei declaraţii „de pace”, prin care participanţii îşi asumă un comportament paşnic, în conformitate cu viziunea campaniei.
Cel de-al doilea pilon fundamental se referă la mobilizarea comunităţii pentru a răspândi mesajul referitor la demnitatea vieţii umane: fiecare viaţă este unică, irepetabilă şi preţioasă. Postul şi rugăciunea reprezintă, de asemenea, o susţinere necesară în lupta pentru viaţă şi pot fi îndeplinite în mod individual, indiferent de locul unde se află persoanele implicate şi de programul de lucru al acestora. Episcopul Florentin le-a transmis preoţilor de pe teritoriul Eparhiei pe care o păstoreşte invitaţia de a duce această luptă paşnică în apărarea vieţii, recitând rugăciuni pentru viaţă în cadrul Sfintelor Liturghii celebrate în perioada 18 februarie – 29 martie, conform intenţiilor zilnice propuse de organizatorii acţiunii.
40 de Zile pentru Viaţă se desfăşoară simultan în 18 ţări din lumea întreagă, în campania de primăvară, alte ţări având opţiunea de a o întreprinde în toamnă, în perioada septembrie-noiembrie. Rezultatele în ceea ce priveşte salvarea vieţii sunt măsurabile. Până acum, campanii 40 de Zile pentru Viaţă au fost organizate în 559 de comunităţi, din 27 de ţări. Mai mult de 9.600 de copii au fost declaraţi salvaţi de la avort. Numărul avorturilor pe plan local a scăzut – chiar şi cu 28%. Femeile care au trecut prin experienţa avortului găsesc vindecare şi iertare. În fiecare oraş, sute de oameni – sau chiar mai mult de o mie în unele cazuri – se implică pentru prima dată în proiectele locale de salvare a vieţii.



