Papa Francisc: Carisma este focul viu al lui Dumnezeu şi nu o etichetă
07.03.2015, Vatican (Catholica) - A ţine viu focul întâlnirii personale cu milostivirea lui Isus şi a nu privi carisma proprie drept „un muzeu cu amintiri” sunt două dintre îndemnurile pe care Papa Francisc le-a adresat membrilor Comunione e Liberazione, veniţi în Piaţa San Pietro sâmbătă, 7 decembrie, la 60 de ani de la fondarea mişcării de către don Luigi Giussani. Trebuie păstrat cu grijă un foc care trosneşte şi nu un strat de cenuşă nobilă. Papa Francisc a folosit această imagine şi altele câteva pentru a explica faptul că o carismă, fiind un dar de la Dumnezeu, este şi va fi mereu un dar care produce viaţă, chiar dacă la distanţă de ani de zile, şi nu un prăfuit monument inert al amintirilor.
Carisma despre care a fost vorba este cea împărtăşită de peste 80 de mii de persoane care fac parte din Mişcarea Comunione e Liberazione. Papa Francisc a făcut tur lung în papamobil prin Piaţă şi pe Via della Conciliazione, înainte de a sta în picioare în faţa mulţimii şi a mărturisi binele pe care l-a făcut don Giussani pentru persoana sa şi pentru slujirea sa sacerdotală, mai ales prin insistenţa sa asupra experienţei „întâlnirii”, „nu cu o idee ci cu o Persoană”, cu „mângâierea milostivirii lui Isus”.
„Morala creştină nu este efortul titanic, voluntar, al celui care decide să fie coerent, un fel de provocare solitară înaintea lumii. Nu. Aceasta nu este morala creştină, este altceva. Morala creştină este răspuns, un răspuns emoţionant în faţa unei milostiviri surprinzătoare, imprevizibile, chiar ‘nedreaptă’ conform criteriilor umane, a Unuia care mă cunoaşte, cunoaşte trădările mele şi totuşi îmi vrea binele, mă stimează, mă îmbrăţişează, mă cheamă din nou, speră în mine, are aşteptări de la mine”.
Papa Francisc a vorbit despre esenţa unei carisme care în urmă cu 60 de ani a aprins în don Giussani „urgenţa” la „a se reîntoarce la aspectele elementare ale creştinismului”, creând astfel un corp eclesial pătruns de Evanghelie: „După şaizeci de ani, carisma originară nu şi-a pierdut prospeţimea şi vitalitatea. Amintiţi-vă însă că centrul nu este carisma, centrul este unul singur, este Isus: Isus Cristos! Atunci când pun în centru metoda mea spirituală, drumul meu spiritual, modul meu de a pune în aplicare carisma, eu părăsesc calea. Întreaga spiritualitate, toate carismele din Biserică trebuie să fie ‘descentrate’: în centru este doar Domnul!”
Apoi, a observat Pontiful, „carisma nu trebuie conservată într-o sticlă cu apă distilată”, şi fidelitatea faţă de carismă „nu înseamnă ‘pietrificarea’ ei”, căci doar „diavolul este cel care ‘împietreşte'”: „Referirea la moştenirea pe care v-a lăsat-o Don Giussani nu se poate reduce la un muzeu de amintiri, de decizii luate, de norme de conduită. Presupune cu siguranţă fidelitate faţă de tradiţie, dar această fidelitate, spunea Mahler, ‘înseamnă a păstra viu focul, şi nu a adora cenuşa’. Don Giussani nu v-ar ierta niciodată dacă aţi pierde libertatea şi v-aţi transforma în ghizi de muzeu sau adoratori ai cenuşii. Păstraţi viu focul amintirii acelei prime întâlniri şi fiţi liberi!”
Din această libertate, a concluzionat Papa Francisc, se nasc braţe, mâini, picioare, minţi şi inimi în slujba „unei Biserici ‘în ieşire’: „‘A ieşi’ înseamnă şi a respinge autoreferenţialitatea, în toate formele ei, înseamnă a şti să îi ascultăm pe cei care nu sunt ca noi, a învăţa de la toţi, cu umilinţă sinceră. Atunci când suntem sclavi ai autoreferenţialităţii sfârşim prin a cultiva o ‘spiritualitate de etichetă’: ‘Eu sunt membru al Comunione e Liberazione’, aceasta este eticheta; şi apoi cădem în miile de capcane pe care ni le oferă complacerea autoreferenţială, acel a privi în oglindă care ne duce la dezorientare şi la transformarea în simpli manageri ai unui ONG”.
