Papa Francisc: Şi eu am nevoie să fiu spălat de Domnul
02.04.2015, Roma (Catholica) - În Joia Sfântă, Papa Francisc le-a spus deţinuţilor dintr-o închisoare din Roma că iubirea lui Dumnezeu este personală şi fără sfârşit, subliniind că şi el are nevoie de iertare şi purificare. „Astăzi voi spăla picioarele a 12 dintre voi, dar prin aceşti fraţi şi surori sunteţi reprezentaţi toţi, toţi-toţi cei care locuiţi aici”, le-a spus Papa prizonierilor din noul complex al Închisorii Rebibbia, dintr-o suburbie a Romei, la celebrarea din data de 2 aprilie 2015 a Liturghiei Cinei Domnului.
Celebrând tradiţionala Liturghie din Joia Mare de comemorare a Cinei celei de Taină, Papa Francisc a subliniat: „Şi eu am nevoie să fiu spălat de Domnul, aşa că rugaţi-vă în timpul acestei Liturghii, ca Domnul să spele şi murdăria mea, ca să devin mai mult un sclav pentru voi, mai mult un sclav în slujba oamenilor, aşa cum a fost Isus”. În cadrul celebrării, care a avut loc în capela „Tatăl nostru” a închisorii, Sfântul Părinte a făcut tradiţionala spălare a picioarelor, în amintirea momentului de dinainte de Cină, în care Isus a spălat picioarele discipolilor Săi. Papa a spălat picioarele a şase bărbaţi încarceraţi în această închisoare, precum şi a şase femei încarcerate în închisoarea pentru femei din districtul vecin.
În predica sa liberă, Pontiful le-a reamintit prizonierilor că iubirea lui Dumnezeu nu cunoaşte limite. El a citat pasajul evanghelic în care se spune că Isus i-a iubit pe discipolii Lui „până la capăt”. „Isus ne iubeşte, fără limite, întotdeauna, până la capăt. Iubirea lui Dumnezeu pentru noi nu are limite… El nu oboseşte vreodată să iubească pe cineva”. Papa a subliniat că Isus şi-a dat viaţa pentru fiecare persoană în parte: „fiecare dintre noi poate spune: ‘El şi-a dat viaţa pentru mine'”.
În vremea lui Isus, a explicat Sfântul Părinte, a spăla picioarele oaspeţilor care intrau în casă era sarcina sclavilor. Biserica le cere preoţilor să îl imite pe Isus în asumarea rolului de sclav prin spălarea picioarelor a 12 persoane. Papa Francisc a încurajat comunitatea să îşi amintească cu certitudine în inimile lor „că atunci când Domnul ne spală picioarele, El spală totul, ne purifică, ne face să simţim din nou iubirea Lui”. Ca Arhiepiscop de Buenos Aires, era un lucru obişnuit pentru el să celebreze Liturghia din Joia Mare într-o închisoare sau într-un alt loc cu persoane aflate în nevoi, precum aziluri sau mahalale.
După alegerea lui, în urmă cu puţin peste doi ani, Papa Francisc a rupt tradiţia papală de celebrare a Liturghiei Cinei Domnului în Bazilica San Giovanni in Laterano şi a vizitat în schimb un centru de detenţie pentru minori. Liturghia era în mod tradiţional celebrată în Bazilica papală ca o ocazie pentru credincioşii din Roma să se întâlnească cu Episcopul lor, Papa. În 2013, însă, Papa Francisc a acceptat oferta din partea ministrului italian al justiţiei, Paola Severino, de a celebra Liturghia la Casal del Marmo, unde a spălat picioarele a 12 minori şi minore deţinuţi, între care şi o tânără musulmancă. Anul trecut, în Joia Sfântă, Papa Francisc a vizitat Centrul Sf. Maria a Providenţei, din Roma, un centru rezidenţial de reabilitare, de 150 de locuri, pentru persoane cu dizabilităţi. El a spălat atunci picioarele a 12 rezidenţi.
Locul în care a fost celebrată Liturghia din Joia Sfântă din acest an, supraîncărcatul nou complex al Închisorii Rebibbia, are o capacitate oficială de 1.200 de prizonieri, dar în prezent se află aici 1.750 de persoane în 14 secţiuni. Închisoarea are un parteneriat cu Spitalul Bambino Gesù al Sfântului Scaun, într-un program de muncă educaţional, menit să îi ajute pe prizonieri să se reintegreze în societate. Predecesorul Papei Francisc, Papa Benedict al XVI-lea, a vizitat închisoarea Rebibbia în 18 decembrie 2011.
